Nemilos

28. Năbădăi

Ducesa văduvă era o reflexie a lui Bryght Cardinham. Înaltă, încă subțire la cei cincizeci de ani ai săi, lady Rothgar avea ochii cenușii, părul brun și fața ușor pătrățoasă, ceea ce o făcea să fie chiar mai frumoasă decât s-ar crede. Privind-o acum, Bryght realiză că îmbătrânea mai mult decât frumos: părul îi albise considerabil, da, dar nu îi știrbea cu nimic gingășia trăsăturilor. Nu era de mirare că tata și-o dorise alături la bine și la rău. Totuși, frumusețea ei îl orbise și îl făcuse un prost.

— Am să pun să ni se pregătească niște ceai, spuse lady Rothgar în timp ce își conducea fiii în salon.

— Nu este nevoie, îi zise Bryght. Nu este o vizită de curtoazie, milady. Se strâmbă ușor vinovat când zări dezamăgirea de pe chipul mamei sale.

Prin urmare, se așeză când îi fu indicată o sofa roz. Colt rămase în picioare, cu chipul mereu neutru. Să o vadă îi stârnea o senzație neașteptată în piept. O adorase pe femeia aceasta. Când era copil, obișnuia să o prefere în detrimentul ducelui. Își amintea atingerea ei blândă când îi săruta fruntea, surâsul ei când îl hrănea din mâinile sale și parfumul în clipele în care alerga alături de el prin parcuri, deși era însărcinată cu Colt și silueta i se deformase considerabil.

— Înțeleg. Ducesa văduvă aruncă o privire asupra lui Colt și oftă. Am primit scrisoarea, iar lord Shrewsbury m-a vizitat mai devreme. Să înțeleg că vrei să știi de la mine ce s-a întâmplat după ce ai plecat?

— Așa cum am cerut, da, zise scurt Bryght și privi ceasornicul de pe polița șemineului. Pentru că mama lui nu mai zise nimic, decise să înceapă cu o scurtă conversație. Ești bine aici, nu?

Ducesa ridică o sprânceană brună și gura ei înflori într-un zâmbet:

— Nu credeam că te interesează prea tare confortul meu, Bryght, îi zise aceasta. Tăcu în timp ce o servitoare aranjă ceaiul pe masă. Se întinse după o ceașcă și turnă, oferindu-i lui și lui Colt una. Nu vrei niște ceai, Colt?, îl întrebă ușor, iar soldatul, deși călit în luptă, se înmuie, se apropie și se așeză la o distanță respectabilă, apucând cu mâinile lui mari și grosolane ceașca cu ceai. Arăți bine, Colt. Ochii ei se uitară la noul duce și zâmbi. Amândoi arătați bine. Sunteți bărbați în toată firea acum, nu-i așa? Da, mă bucur, continuă ea. Mă bucur că ați crescut frumos.

— Mamă..., își drese Bryght glasul. Apelativul îi atrase atenția ducesei. Nu mai fusese numită „mamă" de prea mult timp, aproape că uitase cum se pronunță acel cuvânt. Este important pentru mine să știu ce s-a întâmplat atunci, după ce am plecat.

— Da, ai dreptate. Ducesa duse ceașca la buze și înghiți conținutul ușor. După ce ai intrat în camera în care eu și contele de Lunden..., glasul i se stinse, închise ușor ochii și oftă. În fine... După, își reluă povestea, Marcus mi-a spus că cel mai bine plecam. A lăsat revolverul pe masă. Era vizibil agitat. Am înțeles că mireasa lui trebuia să sosească în orice moment și...

— Deci știai că de-abia se însurase și aceea era practic noaptea pe care el trebuia să o împartă cu altă femeie, nu? Ochii lui Bryght scânteiară o clipă plini de mânie. Nu știa de ce întrebase asta, dar i se părea foarte important să cunoască și partea ei de adevăr, și povestea ei.

— Nu, zise scurt ducesa. Cum am zis, mă îndreptam spre Bath. Am oprit la acel han, unde l-am regăsit pe Marcus. Marcus era amantul meu de câteva luni, din urma debutului lui lady Melody, fiica ducelui de Shrewsbury, mi se pare. Acolo ne-am întâlnit. Știi și tu cum evoluează relațiile, Bryght.

Colt își drese glasul, iar Rothgar privi încruntat. Deci nu știuse. Cumva, asta mută o parte din greutatea pe care o simțea pe suflet. Poate că nu era într-adevăr atât de vinovată, atât de imorală.