Nemilos

30. Întoarcerea în Paradis

Octombrie, 1790

În ziua nunții lor soarele strălucea îmbietor la orizont. Și, deși nu stătuseră departe unul de celălalt cele trei săptămâni până la nunta lor, să știe că acum aparțineau unul celuilalt fără ocheade atente sau privi mustrătoare era de-a dreptul minunat.

Așteptând-o la altar, Bryght trase ușor de lavaliera imaculată, realizând că avea mai multe emoții decât crezuse că erau posibile pentru un bărbat de treizeci de ani trecut printr-o logodnă în care viitoarea soție fugise cu un altul. Hainele întunecate la culoare – maro și negru – străluceau însă datorită broderiilor complicate, din argint. De fapt, Melody realiză că nu îl mai văzuse niciodată îmbrăcat cu atâta eleganță ca acum. Totul era aranjat la el, inclusiv părul aranjat frumos și pudrat – slavă Cerului că nu era genul de bărbat care să prefere peruca – în conformitate cu rangul său.

Melody îi zâmbi și se apropie temătoare, la brațul fratelui său. Rochia ei era albă, destul de simplă. Insistase să fie astfel. Cu dantelă în jurul decolteului pătrățos și la mâini, se strângea pe silueta ei perfect. Pe alocuri fuseseră presărate modele discrete, de un alb strălucitor. Părul îi fusese prins într-un coc destul de lejer. De mascarea ușoarei cicatrici se ocupase noua ei cameristă care insistase chiar că nu se vedea mai deloc. Atunci Melody realizase că urâțenia de pe fața ei fusese doar în mintea sa. Într-adevăr, era prea puțin vizibilă.

— Melody, auzi glasul fratelui ei în timp ce se apropiau de altar, unde frații Cardinham o așteptau, fiecare cu personalitățile lor fie joviale, fie tenebroase. Vreau să știi că îmi pare rău că nu am fost alături de tine când...

— Ssst..., șopti ea. Nu te învinovăți, Thaddeus! Nu a fost vina ta. Se opri lângă duce și îi zâmbi. Te iubesc mult, Thad!

El aprobă și se îndepărtă, privind locurile care rămăseseră neocupate. Sigur că fusese poziționat lângă domnișoara Cardinham, lângă Summer. Cu părul ei aproape alb, cu fața palidă, buzele sângerii și ochii gri, părea desprinsă dintr-un basm. Era așa cum și-o amintea, o Crăiasă a Zăpezii. Își plecă ușor capul în direcția ei și înghiți în sec. Nu înțelegea de ce îi tremura ușor corpul. Fata îi zâmbi, iar Thaddeus avu impresia că primește o lovitură direct în stomac.

— Mai repede, milord, zise copila. Începe nunta!

Wine, care se afla lângă sora lui, ridică din sprâncene amuzat. Thaddeus îl privi cum ține mâna lui Summer. Mâna aceea palidă, cu unghii ovale, cu degete lungi și subțiri, cu încheieturi destul de proeminente. Privirea îi urcă pe mâneca rochiei bleu. Materialul acela îi atingea pielea diafan, fiind împodobit cu accente baroce. Nu i s-ar fi potrivit altceva, oricum. Decolteul, în schimb... Thaddeus se încruntă. Decolteul era destul de adânc pentru a scoate în evidență o pereche de sâni de dimensiuni mici, dar suficient de mari să înnebunească pe oricine. Își închise ochii și când ridică privirea dădu de încruntătura evidentă a lui Colt. Roșii. Se holba la sora cumnatului său – la Summer, o copiliță care nici nu-și făcuse debutul în societate – ca un pervers. Își drese glasul și privi ceremonia.

Melody fu atentă să-și recite jurămintele, apoi zâmbi când Rothgar aproape că izbucni pentru a sfârși ceremonia interminabilă. Îi apucă fața și își lipi gura de a ei într-un sărut prea plin de pasiune în fața unui altar. Auzi uralele și strigătele de bucurie în timp ce mâna lui mare și înmănușată o prinse pe a ei și o trase afară din biserică. Nu se miră să vadă că înaintea lor apăru imediat o caleșacă ce purta blazonul ducal, același blazon care stătea gravat și în verigheta ei acum și în inelul prins într-un lănțișor pe care ducele i-l adusese mai înainte. Se întoarse o clipă spre ai ei și le zâmbi, apoi îl urmă pe Bryght, aventurându-se în ceea ce părea a fi promisiunea unei aventuri.