Nemilos

23. Popas

În jurul orașului în care poposiseră, câmpurile pregătite pentru agricultură erau împânzite de animale și de oameni. Câteva așezări se observau sus pe deal, altele mai jos. Soarele strălucea palid, îmbrățișând cenușiul amenințător al norilor. Melody își feri privirea de la lumina bolnăviciosă a cerului și privi spre Rothgar. Bărbatul descălecase și prefera să meargă pe jos pentru a-și desmorți picioarele. Nu putea însă să nu îl privească admirativ, știind că intimitatea pe care o împărțiseră cu o seară în urmă o făcea să simtă că între ei era o conexiune mai profundă decât efemeritatea carnală. Câteva clipe se întrebă cum reușeau oamenii de secole să se dedea frivolității, când adevărul era că a provoca o asemenea plăcere era de o sfințenie inimaginabilă. Își mușcă buzele și se încruntă la duce: el sigur nu dăduse lipsă de amante. Totuși, nu și-l imagina pierzându-și capul în brațele – sau în mâinile – vreunei alte femei. Își mări ochii când realiză că în piept i se zbătea un sentiment de gelozie. Înnebunise de-a binelea.

— Vrei să îmi sfredelești capul, Melody?, îl auzi pe Rothgar întrebând-o. Privirea lui o susținu pe a ei, iar ea își feri ochii. Ce este?, o întrebă.

— Nimic, răspunse aceasta. Aruncă o privire spre Edwin. El nu îmi pare deloc bine, oftă ea. Cred că își face o impresie greșită în ce ne privește. Descălecă și ea și, ținându-și calul de hățuri începu să meargă lângă Bryght.

— Cum că facem exact ce facem?, o tachină acesta. Îi întinse brațul, iar ea îl prinse reticentă. Nu e treaba lui ce fac eu cu tine.

— Să știți că vă aud!, spuse Edwin care mergea în fața lor pe cal. Și am și ochi ca să știu, Rothgar, că ești un om lipsit de onoare care încearcă să seducă o femeie.

— Și ești gelos, Edwin?, întrebă sfidător Bryght. Melody îl trase de braț pentru a-l opri.

— Nu seduce nimeni pe nimeni, Edwin!, spuse și ea. De dragul deghizării, eu și Rothgar am petrecut ceva timp împreună, dar te asigur că nu s-a întâmplat nimic... Privirea lui Rothgar o făcu să tacă. Necuviincios, sfârși prin a zice. Nu avea să se lase intimidată. Îl auzi pe Edwin pufnind.

— Cred că toate spun asta până rămân însărcinate, comentă Edwin. Melody simți cum chipul i se aprinde. Înghiți în sec și îl simți pe Bryght cum se încordează sub mâna lui. Oricum, cine sunt eu să te iau la întrebări, Mel? E viața ta. Fă ce vrei cu ea!

— Chiar așa?, întrebă ducele. Și cum nu viața lui Melody ne-a adus împreună pe acest drum ridicol, aș vrea să știu, Edwin, cum l-a întâlnit Ophelia, logodnica mea, pe Lewis, bardon de Olsburg?

— La un picnic în Hyde Park, răspunse Edwin. Ea și-a făcut debutul la Londra. S-au întâlnit la baluri, au dansat, au conversat. Cam așa funcționează dragostea, Rothgar.

— Și s-au îndrăgostit pe loc?, întrebă ducele.

— Așa se pare.

Melody nu înțelegea ce urmărea ducele cu astfel de întrebări, deși trebuia să recunoască faptul că o intriga să afle răspunsul. Ophelia o găsise ca urmare a unei munci asidue. În plus, fiind locul în care de regulă ele se ascundeau în copilărie, hotărâse să treacă și pe la căsuță. Dorința sa de a fi fericită departe de un bărbat care îi fusese hărăzit de la naștere o determinase pe Melody să accepte planul nebunesc și ajutorul lui Edwin. Acum se întreba cum ar fi fost viața ei dacă Ophelia s-ar fi supus rigorilor? Ophelia ar fi fost cea care ar fi simțit o astfel de pasiune în brațele lui și i-ar fi cunoscut atingerea. Invida începu să îi roadă viscerele când realiză că asta nu se întâmplase și că nu avea să se întâmple. Oftă ușurată. Ophelia se măritase cu un alt bărbat, unul pe care îl iubea.