Nemilos

17. O nouă deghizare

După ce mulțimea rămase complet șocată de dezvăluirea lui Melody, Rothgar se trase ușor din brațele celor care mai devreme îi erau călăi. Își îndreptă spatele și se îndreptă spre fata care respira greau, cu sânii ei frumoși, palizi, cu areole roz, întărite datorită răcorii care se strecura în cameră, și care era vizibil rușinată. Chipul îi luase foc, iar focul îi cădea pe gât, amenințând să îi îmbrățișeze chiar dovada feminității sale.

Înainte de a ajunge la ea, Rothgar îl privi pe Edwin care se holba șocat la scenă și îi zise:

— Ești cam inutil, Edwin!

Apoi se apropie de ea și acoperi priveliștea cu propriul trup. Își așeză mâinile pe umerii ei, apreciind faptul că părul ei cădea pe umeri acum, căci pălăria fusese pierdută undeva în bătălie. Îi aruncă un zâmbet care să îi dea curaj, apoi își drese glasul și anunță:

— Eu și soția mea vă suntem recunoscători pentru faptul că nu ne-ați sfâșiat mai devreme! Ochii ei se măriră șocați, în timp ce el își duse degetul la buze, făcându-i semn să mențină tăcerea. Îi prinse cămașa și o înveli cu ea, apoi se întoarse la mulțime. Când le vorbi de data asta o făcu ducele de Rothgar; Melody o putu observa. Ne-am căsătorit decurând și am fugit din cauza rudelor soției mele care îmi vor moartea pentru că m-am îndrăgostit de fiica lor. Ce bărbat întreg la minte i-ar rezista, oameni bună? Câțiva indivizi mustăciră, alții râseră, unii îl aprobară. Este rușinos să fugim, da, mai ales că soția mea a insistat că este o deghizare mai potrivită pentru drumurile periculoase ale Angliei cea de flăcău, dar este mai sănătos, oameni buni, decât să îmi văd soția și..., își închise ochii, jucând în continuare teatru, unicul copil – din mulțime se auzi un icnet, iar o doamnă leșină – uciși de mânia unor oameni care nu înțeleg cât de mult o iubesc! Apoi se duse spre ea, o prinse în brațele lui și o întoarse cu spatele la specatori, lipindu-i capul de umărul lui. Gata, draga mea, gata... Să nu plângi! Să nu te rușinezi! Sunt convins că oamenii aceștia buni vor înțelege că dragostea noastră este mai importantă decât orice convingere a familiei tale. Ne vom strânge împreună copilul în brațe și asta datorită lor, a acestor oameni!

Continuă să îi mângâie părul și să îi sărute creștetul, în timp ce oamenii se dezmeticiră. Unii plecară, alții rămaseră. Cel care mai înainte intrase în cameră pregătit să îi spintece își drese glasul și zise:

— Sigur că da! Vă vom apăra! Vă oferim adăpost cât e nevoie, domnilor! Apoi se corectă: Și doamnă! Afară toată lumea!, răcni el. Îmi cer iertare pentru cele provocate, dar fiica mea mi-a zis că v-a văzut la râu cum vă împerecheați și... Bineînțeles, asta nu e păcat, acum că sunteți căsătoriți. Își lăsă capul ispășit în jos. Mă voi asigura personal că sunteți primiți în cele mai bune condiții, mai ales că doamna este grea! Nu știam...

— Apreciem bunătatea ta, domnule!, zise Rothgar și zâmbi strâmb. Tu, servitorule, se adresă el lui Edwin, du-te cu acest domn și spune-i ce ne trebuie. Îl trase pe Edwin spre el în timp ce acesta ieșea năucit de cameră: o cămașă de noapte pentru ea, niște mâncare, un vin bun. Haide, Edwin! Mulțumim!

Așteptă până ce ușa se închise, apoi oftă și o strânse pe Melody la pieptul său. Umerii fetei se zguduiau, iar el înghiți în sec în fața ideii că izbucnise în plâns.

— Melody, nu este nevoie să plângi, scumpa mea. Ai niște sâni superbi! Asta nu este o rușine, să îți arăți sânii, deși data viitoare sper ca spectatorii să facă pare dintr-un cerc restrâns, chiar foarte restrâns – adică numai eu, adăugă rapid. Melody...

Îi ridică fața pentru a observa că ea izbucnise în râs.

— Eu încerc să ne salvez viața aici și să îți consolez pudoarea, și tu râzi de mine?, se încruntă el, deși nu putu să își înăbușe un zâmbet. Nerecunoscătoareo!