Iubita mea

180 8 4
                                    


Ella s-a ținut de cuvant și poartă în acest moment rochia pe care i-am cumpărat-o. Ne aflăm la masă cu respectivele persoane, Ella fiind atat de aproape de mine, încat nici nu mai știu despre ce să vorbesc, ori cum să mă controlez. E atat de greu să-mi revin în simtiri, mă simt atat de bine chiar dacă nu este adevărat. 

Am prezentat-o drept iubita mea și o țin de mână în aceste clipe. E PERFECT PENTRU MINE. Nu am crezut că voi fi atat de atins, de această minciună, dar este o minciună frumoasă pentru mine : 

-Și cu ce te ocupi, Ella? 

Este întrebată de cei doi, sot și sotie, nu știu de ce îmi pare totul lucrat de dinainte, iar ea se uită un moment spre mine zambind : 

-Ella mă are pe mine pe cap, domnule. Nu înțelegeti gresit, nu sunt un șef atat de strict și nici nu am plănuit să fim iubiti. Pur și simplu, s-a întamplat. 

-Deci, Liam, acolo v-ati întalnit să înțeleg ? 

-Da, acolo. De fapt, mai mult prin intermediul unei persoane. A dorit ca Ella să primească o șansă, este o persoană inteligentă și prinde repede! 

-Ella dragă, tu ce spui despre această situație? Căci doar Liam vorbeste. 

Înghit în sec, iar Ella trage aer în piept și mă strange de mană mai tare, deși încearcă să fie calmă: 

-Sunt o persoană muncitoare, domnule. Adică, să nu considerati că se comportă cu mine diferit, față de restul. Pe toți ne tratează la fel la locul de muncă. Și îi mulțumesc, deoarece m-a primit acolo. 

-Dar nu înțeleg un lucru. zice doamna de data aceasta și Ella îmi susține privirea, timp în care eu mă gandesc la altele. 

Ce s-ar întampla dacă am fi cu adevărat împreună? Oare ar dori să fim, Ella? Oare ar trece peste durere și mi s-ar oferi cu adevărat? 

-Vă țineti cumva relația ascunsă? Nu am auzit nimic despre Ella până astazi. 

Ella se schimbă la chip, iar eu zambesc forțat și sper să nu se prindă că totul este inventat : 

-Da, nu dorim probleme la locul de muncă. Mai ales că Liam este seful. 

Le explică Ella pe un ton slab, vorbeste înainte să trantesc eu una bună și ei dau din cap spre noi : 

-Sunteti un cuplu frumos însă, dragilor. Vă dorim numai bine și să faceti pasul următor! Creșteti împreună, în iubire și nu vă temeti să vă uniți în fața Lui Dumnezeu. 

Ne urează acestia sincer, moment în care Ella îmi dă drumul la mană și se uită în podea tristă. Încerc să nu fiu afectat și îmi las mana peste a ei, din nou, cu toate că este prinsă  în amintiri : 

-Vă mulțumesc din suflet fiindcă vă ganditi la noi și fiindcă sunteti aici. Sunt foarte bucuros deoarece am ocazia aceasta, să vă întalnesc personal, alături de iubita mea Ella. 

Pun accent pe ultimele cuvinte și Ella mă aude, căci uită de acele amintiri urate și se uită spre mine cu o privire stranie : 

-Vă vom invita la nunta noastră, cand o să fie, pe viitor. Abia așteptăm să vă vedem în primele randuri. 

Spun fără să mă abtin, pe un ton ferm, iar Ella cand mă aude, suferă un șoc desigur. Nu cred că se aștepta la una ca asta, însă ei nu știu că vorbele acestea sunt pentru ELLA mai ales, nu pentru acestia : 

-Ella, de ce ești surprinsă? Nu te-ai gandit să te căsătoresti cu Liam deloc? 

O întreabă doamna pe un ton delicat și Ella înghite în sec, devine din ce în ce mai tensionată și se fastaceste langă mine : 

So what,sir?Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum