Aubrey s-a schimbat de hainele sale, luându-și o pereche de blugi negri și un hanorac și s-a grăbit la cabana medicală, pentru a-i întreba pe noii sosiți.
Mulțimea se împrăștiase. Până se întoarse în tabără, toată lumea părea ca a revenit la obiceiurile lor de zi cu zi.
Intrând în cabana medicală, ochii ei se măriră. Atenția ei se concentra pe bărbatului fără cămașă din fața ei.
Ochii ei se plimbau pe trupul frumos sculptat din fața ei. Abs-ul său bine definit, care era îmbrățișat de o talie îngustă, urmat de centura lui adonis, cu acel V ce iți lasa gura apă. Tot corpul lui părea că aparține unei zeități grecești.
Yoongi a înăbușit un zâmbet, în timp ce a rămas fără cămașă intenționat, pentru că îi detectase parfumul venind la o milă distanță. Cu toate acestea, un alt parfum rămânea cu al eu. Nu-și putea da seama a cui era ... tot ce putea spune concret, era că avea aromă de pin și scorțișoară.
Ochii ei l-au scanat cu nerușinare, zăbovind asupra corpului său musculos. Încercând să nu pară prea evident, ea i-a inspirat profund parfumul. Mirosul limpede al unui proscris, el mirosea sălbatic, dar sub ea putea gusta un indiciu de căpșuni.
Revenit la realitate, s-a îndreptat spre Summers, care Îl bandajat pe puiul cu părul negru, care nici măcar nu avea vârsta necesară pentru a fi aici. Acum, că nu mai era virgină, îi putea simți inocența.
"Cum e?"
„E încă inconștient, dar va fi bine"
„Săracul puiuț, nu știa ce l-a lovit!"
„Jin este mult mai în vârstă decât el...are noroc că doar asta are!"
Jimin s-a pus pe celălalt pat medical neocupat și Aubrey i-a observat comportamentul obosit. Când ochii lui s-au închis, ea s-a uitat în jur la ceilalți doi bărbați rămași în cameră.
Summers a simțit neliniștea lui Aubrey și, în timp ce se uita în jurul camerei și au avut un fel de conversație tăcută între ei, amândoi au fost de acord că ar trebui să-și împartă cabana cu ei.
Tot ce trebuia să facă era să împartă patul cu Summers, până când puiul lor a fost suficient de puternic pentru a pleca.
Fiind un șef în formare, era treaba ei să aibă grijă de pachetul său. Chiar dacă erau proscriși, Aubrey nu avea inima pentru a-i alunga din tabără. Era pe bună dreptate ... terenul templului este casa lor.
„Aici!" Summers a întins o cheie pentru Hoseok, iar ochii lui Yoongi s-au mărit. „Duceți-vă și vă odihniți. Va trebui să împărțiți un pat, totuși. Cabana aceasta nu este loc potrivit pentru asta, așa că puteți rămâne cu noi", a zâmbit ea.
"Pot împărți un pat cu tine?" Hoseok rânji.
"Două lucruri: unde ai fost toată viața mea? Și te rog, te poți întoarce acolo?"
CITEȘTI
Lycan - MYG
Teen FictionDe mii de ani, toți Lycanii s-au adunat împreună, în perioada Solstițiului de Iarnă, o perioadă de sărbătoare în care tinerii devin adulți. Un loc sfânt al începuturilor, unde tinerii și cei fără partener își caută cealaltă jumătate. O conexiune O...