.
❍❍❍❖ 38. ❖❍❍❍
Nu era destulă agitație prin iadul de altă dată, pe pământ a ajuns și Jeongguk. Care era mai mult ca surprins de cele schimbate.
Aerul era mult mai sec, peste tot era lăsată o ceață ce te îneca. Îndeajuns nu era, culoarea predominantă era un roșiatic. Părea că vine sfârșitul lumii.
" Ce se..?" dar nu mai ezită să analizeze atmosfera din jur că intră imediat în bibliotecă
Părea pustie și părăsită. Timpul trecea altfel pe pământ. De parcă au trecut ani de la ultima vizită primită.
Scana cu privirea în jur văzând câte rafturi căzute cu cărți. Păreau învechite și prăfuite. Pereții parcă se lăsau, bucăți din el găsind pe jos.
Dacă el nu era bine nici biblioteca nu era dar totodată schimbării sale locul a avut cumva de suferit pentru că nimănui nu părea să îi mai pese de el.
Își făcu loc printre mizerii și merse în spate ochilor văzuți, mai exact în camera sa. Unde își petrecuse ceva timp cu Taehyung. Locul părea neatins de la ultima sa trece pe acolo.
Atinse cu degetele măsuța pe care se lăsase praful. Încă mai erau 2 pahare de la vin de cum le folosiseră cei doi. Auzise ceva zgomot așa că reveni înapoi la intrare.
" Te-ai gândit să mai revi pe aici?" acea siluetă feminină nu avea cum să nu o recunoască, stătea cu spatele la el răsfoind aleatoriu niște cărți
" Lilith. Ce vrei?" se apropie Jeongguk de ea știind că prezența ei nu e a bună făcând-o să își lase mica ocupație, nu îi plăcea când cineva îi umbla printre lucurur fără voia sa
" Așa îți întâmpini mama?? Ahh ce rănită mă simt. Poate dacă îl aduceam pe tatăl tău.." niciodată nu își lăsa garda jos fiind la fel de șmecheră, credea că dacă cu Taehyung i-a reușit va putea și cu el, urmărindu-și mereu scopul prin șarmul său manipulant
" Tata nu mai e pentru mine. " îi răspunde vag și trece pe lângă ea dar aceasta îl prinde de încheietură forțându-l să se întoarcă
" Dacă l-ai torturat în halul ăla cum să-și mai revină!" strigă la el făcându-l pe Jeongguk să râdă
" Dacă era marele Lucifer care se crede nu ajungea să-mi ceară îndurare în genunchi. Acum eu conduc, el e un nimic la fel ca tine! M-am săturat de previziuni, vise și speranțe false din partea voastră sunt numai minciuni!" își smulse mâna din a mamei sale, cuvintele fiindu-i ecou în clădirea pustie și merse înapoi în camera sa, dar Lilith era pe urmele lui
" Tatăl tău ha... Ce vremuri. Nu e totul cum ști tu defapt. " îi camptă atenția făcându-l să-și mute atenție după ea, exact ce urmarea ea
CITEȘTI
ᴀɴɢᴇʟ/ᴅᴇᴠɪʟ_𝖋𝖋 ᴊ.ᴊᴇᴏɴɢɢᴜᴋ + ᴋ.ᴛᴀᴇʜʏᴜɴɢ ✔️
FanfictionE ʙɪɴᴇ să ғɪ 𝕽 Ă 𝖀 sᴀᴜ... 𝕭 𝖀 𝕹 ?! ❗Cᴀʀᴛᴇᴀ ᴄᴏɴțɪɴᴇ : - ɢʀᴇșᴇʟɪ ɢʀᴀᴍᴀᴛɪᴄᴀʟᴇ -ʟɪᴍʙᴀᴊ ʟɪᴄᴇɴțɪᴏs -sᴄᴇɴᴇ ᴠɪᴏʟᴇɴᴛᴇ -sᴄᴇɴᴇ ᴅᴇsᴛɪɴᴀᴛᴇ ᴀᴅᴜʟțɪʟᴏʀ Nᴜ ᴇ ᴀᴄᴇʟᴀșɪ ʟᴜᴄʀᴜ/ ᴘᴏᴠᴇsᴛᴇ ᴄᴜ ʙɪɴᴇʟᴇ ɪ̂ɴᴠɪɴɢᴇ ʀăᴜʟ DAR... ᴀʀ ᴘᴜᴛᴇᴀ ғɪ ᴜʟᴛɪᴍᴜʟ ʟᴜᴄʀᴜ ᴄᴀʀᴇ ɪ̂țɪ ᴛʀᴇᴄᴇ ᴘʀɪ...