ᴀɴɢᴇʟ/ᴅᴇᴠɪʟ_𝖋𝖋 ᴊ.ᴊᴇᴏɴɢɢᴜᴋ + ᴋ.ᴛᴀᴇʜʏᴜɴɢ ✔️

⊶8⊷

❍❍❍❖ 😇😈 ❖❍❍❍
ＰＯＶ Ｊｅｏｎｇｇｕｋ

A trecut atâta timp. Zile, luni, ani...și după atâta timp să îl revăd.

Acest om nu m-a plăcut niciodată. Chiar și în momentul în care eu am fost luat de pe Pământ atât de tânăr nu m-a plâns nici măcar o zi.

O suferință pe care am trăit-o în acești ani. I-am privit din depărtare. E drept că eu foarte rar ies prin lumea oamenilor să interacționez cu ei pentru că biblioteca este locul meu de care sunt legat.

Sunt liber dar cu un scop, dacă nu pot să îmi accept soarta așa cum este ar trebui să renunț dar nu e așa ușor pe cât pare. Odată ce am ajuns aici nu mai e cale de întoarcere.

Priveam în jos spre orașul meu natal, Seul. Nu l-am putut privi mult timp, un om îngrozitor ca el a meritat să ajungă aici.

" Când mi s-a spus că tu ești acel Jeon Jeongguk care trăiește între cele două lumi și..."

" Lasă ironiile și spune ce ai de spus." îi reped fără a-mi păsa de discursul său motivațional

" Mă cunoști așa bine. Poate dacă ai fi acceptat afacerea familiei nu ai fi ajuns aici. " îmi aruncă mereu aceste vorbe, niciodată nu s-a săturat să mă insulte

" Ai grijă ce vorbești omule, nu mai ai nici un drept să îmi dai ordine!" îmi folosisem vocea de demon, una foarte joasă și groasă iar ochii mei se schimbară dar nu total negri erau cumva gri și goi

Simțeam cum îmi explodează capul iar un piuit asurzitor mă făcu să cad la pământ cu mâinile la urechi.

Ceva creștea din capul meu făcându-mă să țip cât mă ținea vocea.

" Ce monstru ai devenit...?!" vocea tatălui meu nu mai părea atât de curajoasă ca înainte, era tremurată și plină de frică

Simțind cum noi puteri mă ajută să mă ridic. Cu o privire amețitoare iar ochii ce te hipnotizau, rânjesc când văd teama din ochii lui. Fire rebele îmi acopereau ochii, un mic avantaj pentru domnul Jeon dar nu pentru mult timp.

" Nu fugi nicăieri tată."

Deschid portalul spre lumea cealaltă și îl arunc în el urmându-l imediat.

Se pare că nu i-a ajuns exilul pentru 900 de ani. El nu avea aripi pentru că i le-am tăiat chiar eu.

Mama e într-un loc mai bun, e de partea binelui îți va continua eternitatea în pace și liniște dar pe când tata e oribil. Îmi e scârbă de el. Îmi ridic mâna dreaptă la el făcându-l și pe acesta să se ridice ca sufocat. Cu cât strângeam eu de pumn cu atât îi îngreunam respirația.

Aveam un râs diabolesc pe față nemaiavând control asupra mea. Când puterea mă corupea eram o psihopat cu sânge rece.

Îl arunc într-un perete fiind exact lângă palatul uriaș pe care îl aveam.

" O mică cocioabă îți e suficient să trăiești, nu?" îl întreb ironic " Cred că până când vei dispărea cu totul merită să te am aproape. Mereu mi-am dorit un animal de C.O.M.P.A.N.I.E." îi spun pe litere ca unui copil iar el își mări ochii cerând îndurare

Dintr-un pocnet de degete îi apare un larg lung care îl ținea legat de picior și unul în jurul gâtului.

" Cred că celuilalt câine al meu îi va plăcea de tine. Dar te avertizez e cât de poate de violent, te ucide triplu. Ți-am dat un indiciu bun dragă tată." zic și îi arăt cu degetul spre ușa uriașă ce se mișca haotic iar de după ea un lătrat destul de înfricoșător