ᴀɴɢᴇʟ/ᴅᴇᴠɪʟ_𝖋𝖋 ᴊ.ᴊᴇᴏɴɢɢᴜᴋ + ᴋ.ᴛᴀᴇʜʏᴜɴɢ ✔️

⊶12⊷

❍❍❍❖ 😇😈 ❖❍❍❍

De Soo-Yun nu mai auzise nimeni o lungă perioadă de timp. Ceva o făcuse să se refugieze într-un colț să fie singură dar să fie al naibii dacă chiar așa era.

Namjoon o urmărea la fiecare pas al ei. După întâmplarea din mașină credea că a luat medicamente prea multe. Se simțea extenuată psihic și avea nevoie de timp să își revină. Poate i-ar fi fost mai bine dacă ar fi fost cineva lângă ea dar ceva o reținea.

" De ce mă simt atât de singură dar nu îmi e frică că aș putea fi rănită?" se întreba de ceva vreme

Era una din multe nelămuriri ale ei.

" Dacă nu mă lași, eu nu pot face nimic Soo-Yun." gândi Namjoon privind-o ca de obicei

Era pe cale să plece știind că ea nu îl vede dar din nou inima i-a fost atinsă de micile suspine care veneau din partea celei mai importante persoane din viața lui. O rănise din nou chiar dacă își jurase să nu o mai facă vreodată. Acea eternitate blestemată care l-a condamnat lângă ea, dar fără a putea să o atingă îl chinuia îndeajuns având destule remușcări, oricum ceva s-a schimbat.

Cu inima cât un purice a înghițit în sec, și-a strâns puternic ochii și pumnii apoi și i-a deschis și a pășit pe pragul ușii încercând să se relaxeze.

" Unde pleci?"

Namjoon și-a întors capul confuz. Cum îi vorbea?

Ochii ce erau atât de calmi și care îl înmuiau imediat, adora tot la ea, acei ochi căprui ce fuseseră așa înainte, acum sunt gri parcă lipsiți de viață. Triști, goi și fără speranță, sentimente ce îl loveau pe Namjoon fix în punctul slab.

Era blocat neștiind cum să reacționeze.

" Până acum ai stat, te grăbești undeva?"

Mai întreabă Soo-Yun încă o dată privindu-l fix în ochi. Se ridică din patul confortabil, starea se schimbase brusc de la una demoralizată și plânsă acum ea semăna mai mult cu...

" Un demon. Soo-Yun ce ai pățit? "

Era atât de speriat și îngrijorat pentru ea. Cum a permis așa ceva?

" S-a întâmplat fără să realizezi și te mai crezi așa zis păzitor sau ce naiba îi fi dacă mai urmărit atâta timp." îi zise Soo-Yun râzând isteric

Își dădu părul pe spate afișând un zâmbet atât de straniu făcându-l pe Namjoon sa se cutremure și să facă câțiva pași înapoi.

" Nu am vrut să ajungi așa de ce ți-ai făcut asta? "

Încerca să o i-a cu frumosul, nu să o i-a la întrebări dar se pare că a greșit că a așteptat atâta.

" Din cauza ta!" îi strigă fără rețineri, nu o mai recunoștea

Când credeai că ști acea persoană mai bine decât te ști pe tine însuți afli că nu îl cunoști nici pe jumătate.

Așa se simțea Namjoon. Se înșelase amarnic în privința ei.

" Soo-Yun îmi pare rău." acum parcă prinsese curaj și când vru să îi atingă obrazul cu mâna sa dar ea îl respinse fără milă

" Acum ce? Vrei să faci o "faptă bună" după ce ai văzut stadiul în care am ajuns? Cât de josnic. " îl privi crud din cap până în picioare apoi îl lovește în umăr în timp ce trecu pe lângă el

" Stai! " încercă să o oprească dar nu reuși, se simți vulnerabil

Îl ignoră și pleacă fără a privi înapoi.