🍃Padurea in care ne-am intalnit🍃 •{a Legolas fanfiction story}• In Română:)

~Cap. 25: rapita~

Au trecut 2 luni de cand m-a cerut Legolas. Viata mea e la fel de normala ca pana acum, in afara de faptul ca am inceput sa ma antrenez dublu fata de atunci.
Ne gandeam sa ne facem planurile de nunta, asa incat nunta sa fie peste aprox. o luna. Eram entuziasmati, mai ales eu, pentru ca mama urma sa vina si sa locuiasca din nou cu noi! (Boala ei s-a diminuat foarte tare, incat aproape a disparut). Insusi Doamna Galadriel va veni sa asiste la nunta!
* * *
Poate va asteptati ca lucrurile sa mearga ca pe roate, asa cum am crezut si eu, insa va inselati.
* * *
Am mers la o plimbare cu Meril, calare, spre poalele Muntilor Cetosi. Era o zi minunata de primavara in toiul lui Martie, iar soarele stralucea puternic, incalzind pamantul inghetat de iarna. Flori si iarba proaspata rasareau acum din pamant. Cerul era senin, asa incat doar soarele stralucea pe el.
Am luat-o la trap multa vreme, si am ajuns repede afara din padure. Am continuat sa mergem, dar noaptea ne-a surprins pe nepusa masa.
-Ce facem acum? ma intreba disperata Meril.
-Nu avem decat sa ne intoarcem... chiar daca vom merge o bucata de drum pe intuneric complet, i-am raspuns eu.
Am incercat o ruta mai rapida pe niste dealuri, cat mai era lumina sa ne calauzeasca.
Dintr-o data, ma opresc. Am auzit o voce urata, grosolana, si scarboasa, dupa deal.
"Orci. Sunt orci."
Prea tarzie a fost reactia mea, Meril continua drumul. Orcii au si ei auzul foarte fin, asa ca au auzit copitele armasarului ei.
-MERIL, SUNT ORCI!
Armasarul ei se ridica in doua picioare si necheza.
-MERIL, FUGI IN DREAPTA SI NU TE UITA IN SPATE! VIN SI EU IMEDIAT!
Am ramas doar eu, singura, sa infrunt un grup masiv de cam 50 de orci. Trebuia sa ma sacrific, fiind singura care putea sa se lupte. Norocul meu ca mi-am luat si arcul, si sabia.
Am sarit de pe Estel si i-am spus sa o urmeze pe Meril, iar acesta ma asculta, galopand disperat, sa o ajunga.

Trei orci se napustira peste mine. Am luat fulgerator sabia din teaca si le-am retezat capetele dintr-o singura lovitura. M-am tras in spate si apoi m-am napustit eu peste ei. Toti incercau sa ma loveasca cu taisurile lor, insa nu reuseau sa ma prinda. Am pus sabia la loc in teaca, si am luat arcul, impreuna cu o sageata pe care am fixat-o in coarda arcului si am lansat-o fulgerator in inima celu mai mare orc din grup.
"Ok, mai am doar 30 de orci ramasi, ma pot descurca." Dar in momentul in care mi-am zis asta, un orc ma prinse pe la spate cu mainile lui scarboase. Imi puse lama sabiei sale la gat, si imi trase capul pe spate. Ma zbateam usor ca sa scap din stramsoarea lui, asa incat sa nu cumva sa ma raneasca.
-Te-am prins, drăcușorule. Ai vreo idee cati oameni ne-ai doborât? Aproape jumatate din grup! Nu ma asteptam de la tine nici macar sa reusesti sa ucizi unul singur. Gorbahk, am prins o frumusete de elfa! Pacat ca va muri maine..
-Tare frumoasa e elfa, dar e si rea. Ar trebui sa ne pornim spre Munti, Adzol. Gulûk, Gakhśor, legati-o pe fiara aia! Restul, adunati tabara! Trebuie sa ne pornim in pas alert ca sa nu vina ajutor dupa 'domnita'.

Stateam neajutorata, acum legata si de maini, si de picioare, dusa in spate de un orc. Ma ducea cu usurinta, se parea. Mergeau repede, asa ca nu prea credeam ca va mai putea ajunge ceva ajutor dupa mine. "Asta e sfarsitul meu, probabil.. Mi-as dori sa apara Legolas, insa nu cred ca va putea inainte ca eu sa fiu moarta. Meril nu poate sa anunte pe cineva de mine numai peste o ora, caci atata dureaza sa ajunga in oras la galop." Dintr-o data ma cuprinse frigul. Noaptea era rece in afara Lórien-ului, iar eu nu eram pregatita de frig. Aproape ca imi dadeau lacrimile. Urma sa mor in mai putin de o zi. Si va dura pana imi voi accepta soarta.