🍃Padurea in care ne-am intalnit🍃 •{a Legolas fanfiction story}• In Română:)

~Cap. 35: drumul spre Rohan~

Trec 8 ore de la plecarea noastra. Oastea cu armuri stralucitoare ne urmeaza fara regrete. Ma simt partial in siguranta din cauza prezentei familiei mele: Haldir, Callon, Aluin, Alvar, si pana si Merdanain. Toti acestia ma insotesc, cot la cot cu mine, cu exceptia tatei, care e cel din frunte.
-Cat credeti ca ne va lua drumul? intreabă Aluin.
-Presupun ca cel putin 10 zile, ii raspunse fratele sau, Alvar, obosit.
Eu stau tacuta si ascult discutiile lor. Mintea mi-e plina de ganduri, de strategii, de situatii, de tehnici de lupta. Incercam sa le opresc si sa ma relaxez, dar fara succes; corpul imi ramasese incordat, cu aceleasi griji de pe suflet, calarind inconstient. Nimeni nu observă ca am o piatra pe inima, dar nu conteaza. Ma simt mai bine asa.

Drumul nu a fost primejdios. Lungi si monotoane, am petrecut 11 zile pe campii uscate, pietre crestate si mlastini scurte.
De indata ce am dat de Scăldatoarea Enților si am trecut pe langa stravechea padure Fangorn, am stiut ca nu mai avem mult pana la Meduseld. Eram usurata.
Urmatoarea zi, cea de-a unsprezecea, am ajuns in Edoras. Am privit femeile si copii, macinati si ei de razboi, cum isi indreapta ochii spre noi. Si am observat atunci diferenta dintre oameni si elfi; ei nu ne egaleaza frumusetea si sunt muritori. Le puteam simti grijile acestora doar din prezenta mea acolo.
Am urcat spre Meduseld, si am intrat inauntrul acesteia dupa o verificare din partea garzilor. Toata familia care venise cu noi a intrat.
Un batran vestejit, aratand ca un cadavru cu o scanteie de viata, statea bolnav pe tronul ce trebuia sa fie a regelui Théoden. Servitorul acestuia statea langa el, cu pielea palida, parul si vesmintele negre. Si acesta avea un aspect bolnavicios, dar, de data asta, el parea ca raspandea boala.
-Ce prezenta surprinzatoare! Comandantul Haldir din Lórien a venit sa ne dea ajutor in razboiul cu Mordor? spuse servitorul.
-Ma adresez regelui Théoden, fiul lui Thengel. Am venit sa intarim armata Rohanului pentru a apara tinutul de soldatii Mordorului. Am dori sa stim unde este mai mare nevoie de armata pentru aparare- spuse Haldir.
-Regele nu se simte foarte bine, iar eu, Grima Wormtongue, fiind mana sa dreapta, vorbesc in numele lui. Deocamdata, nu este nevoie de serviciile voastre pentru a ne apara hotarele. Puteti sta in orasul nostru cateva zile sa va odihniti, apoi sunteti liberi sa plecati unde doriti-raspunse servitorul.
-Va multumim pentru ospitalitate. Apreciem mult- am dat frau glasului meu, acum timid si rusinat.
Ne-am inclinat capetele in semn de respect, apoi am fost condusi in casele noastre de catre garzile de rezerva din afara portii.
"Macar nu trebuie sa luptam inca. Si avem si un loc confortabil in care sa ne odihnim, dupa 10 nopti de dormit pe solul rece." imi spunea eu in minte pe parcursul drumului.
Am fost condusi intr-o casa imensa, cu 4 camere. Aluin si Alvar, Callon si Merdanain, stau in camere impreuna. Cat despre mine si tata, ei bine, stam in camere diferite.
Dupa ce mi-am dat jos armura subtire pe care am purtat-o non-stop atata amar de zile, am facut un dus rapid si m-am imbracat in niste haine confortabile (mai exact pantaloni largi de bumbac si o camasa dintr-un material elastic). Am stat o vreme cu genunchi la piept, pe pat, si am privit pe fereastra mare de langa acesta. M-am intrebat pe unde cutreiera acum jumatatea inimii mele, Legolas. "Probabil e bine, impreuna cu ai sai companioni bravi si prietenosi. Nu am de ce sa ma ingrijorez". Am ramas pe ganduri, uitandu-ma dramatic pe fereastra, la soare si la cer, inca colorati si plini de viata si lumina. "Vor veni vremuri grele. Simt asta."

Dar ceea ce eu nu stiam era ca Legolas se afla deja pe campiile vaste ale Rohanului, si ca eram mai aproape decat credeam unul de celalalt.