🍃Padurea in care ne-am intalnit🍃 •{a Legolas fanfiction story}• In Română:)

~Cap. 36: vocea sa~

Acele cateva zile s-au transformat intr-o saptamana de stat in Edoras. Nu era o atmosfera prea placuta, o zic cu sinceritate. Lumea aici e verde si totusi uscata, luminoasa si totusi intunecata de sufletele posace ale oamenilor. Le simteam grijile parca radiind din ei.
Cavalerii tot veneau si plecau, veneau si plecau.

Pana in a 4-a zi, cand am fost anuntata de o companie necunoscuta.
"Trebuie sa fie ceva elfi pe acolo. Unii oamenii ii numesc necunoscuti pe cei care nu sunt de rasa lor.. Totusi, trebuie sa vad despre ce e vorba" imi spun eu.
Imbracata la fel de lejer precum in zilele anterioare, ies in pas vioi si alergare spre Meduseld.
"Se prea poate sa fie Legolas cu bunii sai prieteni!" dau cu presupusul.
Cand am ajuns in fata scarilor ce urcau spre casa de aur, m-am linistit putin, iar in cea mai mare liniste, am asteptat.
Dupa o vreme, de acolo iesira regele Théoden, care arata ca nou; un vrajitor alb ("sa fie Gandalf? Sau poate Saruman.."), un om vestejit, un gnom roscat si un elf inalt si blond, cu chipul senin. Pe elf il cunosteam prea bine.
"Nu pot sa cred. E LEGOLAS!" am gandit eu entuziasmata. "Dar mai bine astept inainte. Regele are un moment special, cred."
Si intr-adevar, regele se simti nemaipomenit. Isi luase sabia draga in mana dreapta si schifiui aerul cu ea, cavalereste. Apoi, il izgoni pe ciudatul de Grima din imparatia sa.

Am asteptat la baza scarilor pana regele termina momentul sau si plecase sa ia pranzul cu ceilalti companioni. Cand Legolas a ramas cel din urma, am fugit pe scari fulgerator, si l-am prins de mana in ultima secunda.
El ma privi speriat, neasteptandu-se la o atingere atat de fina si totusi puternica.
-Legolas, vii odata? zise Gimli nerabdator. Abia astept sa mananc! Nu am mai avut un ospat de zile intregi!
-Scuza-ma, Gimli. Du-te la masa fara mine. Eu voi reveni intr-o secunda. Sa ma scuzi in fata regelui, il ruga politicos Legolas.
-Aye! Sper ca au bere buna! spuse Gimli ultimele cuvinte inainte sa fuga spre masa.

-Aubree! Nu credeam ca te voi gasi aici!
-Nici eu! Of, ce ma bucur ca ne-am intalnit! spun eu in timp ce il imbratisez cu drag.
-Si mie mi-a fost dor de tine, imi spuse Legolas vesel, imbratisandu-ma inapoi.
Vocea lui ma facea sa ma simt atat de sigura din nou. Ma calma din tot haosul care il aveam in minte.
-Chiar simteam nevoia sa iti aud glasul.. ii spun visatoare.
Inconstienta, ma las moale, si stau rezemata de pieptul lui, cu mainile amandoua inclestate in ale sale, si bărbia odihnindu-se pe umarul sau. El ma lasa sa stau cat simt.
Dupa 10 minute, Legolas este chemat la ospat de o garda personala a regelui.
-Imi pare rau Aubree, dar trebuie sa plec. Imi este teama ca nu mai pot zabovi pe aici multa vreme. Dupa ospat, regele doreste sa plecam inspre Isengard. Dar cand plecam, voi veni sa imi iau ramas bun de la tine si baietii nostri.
-Sper sa ne revedem cat mai curand..
-Cu toata nadejdea inainte, gandesc eu!
Apoi ma sarutase usor si intrase inauntru.