🍃Padurea in care ne-am intalnit🍃 •{a Legolas fanfiction story}• In Română:)

~Cap. 42: duelul sangeros~

A urmat ziua plecarii spre Minas Tirith, iar cerul era tot intunecat.
Am strans toti soldatii elfi care au supravietuit in batalie (numai vreo 300 ramasi) si am pornit dupa eorlingi.
Drumul a durat 2 zile si jumatate, astfel incat, dupa ce ne-au ajutat Sălbaticii sa iesim din padure, regele porni un galop nebunesc pana la campia Pelennor.

Urmand soldatii rohirrimi, am dat un ghiont puternic lui Estel. M-a dus precum gandul pana la lupta.

Privind in jur, vedeam teroare si niciun strop de speranta. Atmosfera apasatoare si aerul greu faceau totul mai rau.

Dupa cateva secunde am zarit si orcii.
-Avem orci in față, am strigat eu celor din spate. Nu avem nici o strategie, nici o organizare, precum a zis si regele. Cand aveti dusman in fata, omorati, si nu aveti mila pentru creaturile acelea. LA LUPTA, GALADHRIMI!

Cu un urlet chinuit ca o ultima speranta, cu totii ne-am inecat in marea de orci si sange.
Armiile Mordorului erau mii, iar noi eram doar sute.. si totusi, fara mari asteptari, am continuat sa luptam pentru Pamantul de Mijloc, pentru toata Arda.

In galagia enorma, in sunete de sabii, armuri, arcuri ce zbârnâie si sageti mortale, ma aflam eu, cu capul cufundat intr-o liniste anormala. Luptam ca de obicei, dar fara sa am control. Si l-am vazut, cu ochii mintii, pe Manwë, mai marele Valarilor. Imi statea in față si, la un moment dat, imi vorbi.
-Aubree Caleneryn Galahon. Ai ajuns atat de departe in batalie.. e timpul sa iti folosesti puterea daruita de Eru.
-Dar cum voi stii sa o folosesc? Nici nu am idee care este aceea..
-Inconstient o vei folosi. Acum paraseste aceasta lume, si intoarce-te la cealalta!
In urechi imi bubui din nou galagia, dar nu era atat de suparatoare. Ochii imi straluceau de o lumina alba si pura, si simteam ca plutesc. M-am rostogolit in aer peste cap si mi-am luat cele doua sabii usoare de mithril primite de multi ani de la tata. Intr-o fractiune de secunda am retezat capetele a 3 orci.
Parea ca ma jucam in lupta sau ceva, dar eu chiar ucideam masiv.
Puteam sa zbor, sa sar foarte inalt, sa ma lupt chiar mai bine decat Legolas! Si cu ochii mei stralucitori vedeam departe, raul ce se raspandea peste tot. L-am vazut pe Sauron, stand pe un tron de fier, fara armura sa masiva de lupta, doar pur si simplu el. Mai mult semana cu Mairon decat cu Sauron, dar pana la urma, sunt aceeasi persoana. Cu straie nerge si rosii, cu parul lung roscat, urechile tuguiate de elf si ochii rosii cu sclipiri intunecate, el privea totul. M-a vazut pe mine. Si s-a uitat cu un zambet trufas la mine, de parca o forta atat de mica nu putea sa il afecteze pe el. Nu ii pasa de legiunile lui, de armatele lui, de aliatii lui, doar de scumpii sai Nazgúli si, desigur, de sine insusi.
Vorbeam prin ganduri si totusi era o conversatie intensa.
-Deci tu incerci sa imi distrugi armata? Chiar crezi ca ma poti opri? Esti chiar mai mica si mai slaba decat Fingolfin pentru Melkor!
-Si tu chiar crezi ca ale tale cuvinte ma vor afecta? Ca ma vor opri din a lupta cu armatele tale slabe de creaturi chinuite? Te inseli amarnic, Mairon!
-Cum indrasnesti sa imi folosesti numele de cand eram mai slab si mai fara cumpat?! E o insulta pentru o mare putere ca mine.
-Manwë mi-a dat puteri si mi-a incredintat mie putere pentru a te infrunta! Sunt mai binecuvantata decat ai dori tu sa fi!
Sauron se enervă. Ma privea cu ochii lui luminosi rosii de furie, iar pumnii ii erau inclestati. "Se enerveaza usor, precum facea demult" mi-am spus in gand. Dar Sauron sari cu buzduganul lui greu spre mine. Precauta, am sarit intr-o parte, si el isi lovi doar podeaua din sala intunecata in care statea. Era orbit de furie. Eu am incercat sa il lovesc cu un pumnal ce-l aveam la indemana, dar el ma prinse de mana si ma azvarli in treapta tronului sau. Cu o viteza nemaipomenita, el veni spre mine si ma lovi in burta cu pumnul. Tusind sange, m-am ridicat cu greu si am blocat o lovitura violenta a lui cu mana. Cu mana in care mai aveam pumnalul i-am zgariat obrazul palid pana cand el imi prinse arma si o rupse in 3 bucati ascutite.
Iarasi am dat sa il atac si am alunecat spre picioarele lui, doborându-l, dar el imi infipse o bucata de mithril din pumnal in picior. Lacrimi stralucitoare de stele imi curgeau din ochii luminosi si indurerati. Si ca o ultima incercare, m-am aruncat spre el cu o sageata in mana; el ma prinse de gat si ma stangea cu manusile sale de fier.
Rânjea satisfacut privindu-ma cum ma chinuiam sa respir, si ma stragea mai tare, pana cand sangele meu ii murdarea mana.
Cu o ultima suflare i-am spus:
-Sper sa mori si sa ajungi un nimic ca si Melkor, monstrule!

Totul se intuneca si eu cadeam in nimic. S-a sfarsit, probabil, viata mea. Sau asa credeam.
Cu toate ca mai aveam ranile grave de la lupta, m-am trezit in mijlocul campului de lupta, scuturata de Legolas. Era panicat si ma apara cu toata fiinta lui.
-Aubree! striga el fara aer. Aubree!! Te-ai trezit! Numai Eru putea face acest miracol!
-Legolas.., am spus eu, pe final tusind si observand sange pe armura ce imi proteja mana de la acesta. Ah.. deci nu am murit, pana la urma.
-Nu, nu! Nici vorba de asta! Am crezut ca esti deja in mainile lui Mandos! Nu esti bine de loc! Dar haide, te voi duce intr-un loc mai retras in care te pot bandaja!
-Nu! Trebuie sa stau sa lupt! In acest timp am patit multe lucruri care m-au ranit grav, dar acum e timpul sa lupt nu doar in realitati diferite, ci si in viata reala!
-Te rog! E riscant! Ranile tale de la gat, piciorul...! Ce vei face va duce doar la pieirea ta! Nu merita!
-Legolas, puterea Valarilor este in mine. Nu ma vor lasa balta chiar in aceste momente!
Si m-am ridicat de pe jos indurerata. Am tras o privire la gamba in care statea inca lucind bucata de mithril. Am scos-o si am pus-o in tolba mea cu sageti.
Cand am inceput sa umbu, orcii strigau indurerati si sangerau fara oprire. Haradrimii, cuprinsi de disperare, au inceput sa lupte in potriva orcilor.
Umblam triumfatoare prin armii, privind disperarea si frica lor.

"Sauron va regreta totul"