Pana se insera de tot, noi am stat la caldura focului si am povestit despre vietile noastre anterioare. Legolas imi explica de ce tatal lui era atat de iute la manie, si l-am inteles, cumva.
-Tata e foarte protector cu mine. Mama mea l-a abandonat cand eu aveam probabil doar cativa anisori, asa ca a tinut la mine foarte mult. Nu doreste ca eu sa patesc ceva rau, chiar daca sunt un adult de ceva vreme, pentru ca nu vrea ca eu sa dispar din viata lui, cum a facut mama. E deja destul de singuratic, si eu recunosc ca am o relatie destul de distanta si rece cu el. Cumva imi pare rau acum, ca o zic, dar pentru cum ti-a vorbit si cum te-a facut sa te simti nu il voi ierta prea curand.
-Sincer, Thranduil m-a speriat atunci mai mult decat m-a facut sa ma simt rau sau vinovata. Desi le-am simtit si pe celelalte. Dar nu inteleg cu ce l-a afectat ca noi ne-am sarutat putin? Faza asta nu an inteles-o. Dar nu mai conteaza acum. Suntem singuri impreuna.
Apropo, te-ai intrebat de unde au aparut orcii aia in pustietatea asta?
-Da... nu stiu ce se intampla. E tare ciudat. Orcii veneau din Moria spre noi, dar in acest loc nu stiu cum au ajuns.
-Stii, mai bine ne culcam. E tarziu iar noi avem nevoie de multa energie pe maine. Vom calari toata ziua, si noaptea. Plus ca trebuie sa stau ca mana sa mi se vindece mai bine. Pana ajungem in Rivendell, unde voi putea fi tratata, mai avem drum lung de o saptamana.
Fiind spuse astea, Legolas stinse putin din foc, apoi se puse langa mine si ma imbratisa, in timp ce eu adormeam incet in bratele lui protectoare.
Dimineata am foat trezita de Legolas. Tocmai se vedeau primele semne de lumina, dar cerul era inca al noptii.
-Buna dimineata! imi zice Legolas vioi.
-Neata! ii raspund eu cu caldura in glas. Vad ca ai strans deja tabara.
-Da. Avem mult de mers si daca vrem sa innaintam cat mai repede ar fi bine sa pornim dis de dimineata. Ne va scurta drumul la 6 zile.
-Da, e super.
Ma ridicasem de pe patura si imi amintesc de mana mea ranita. Tresari putin de durere cand m-am ridicat, dar in rest arata destul de bine; rana nu mai sangera. Am mancat repede un mar si am incalecat pe Estel, pornind in cea mai lunga zi de calarit de pana acum; o zi si o noapte.
Am calarit pana in toiul amiezii, dupa care ne-am oprit la un mic izvor pentru a adapa caii. Am continuat drumul tot asa pana cand se insera. Atunci am facu un popas mai lung, de cam o ora, pana se intuneca bine. Apoi ne-am continuat drumul, putin obositi, prin bezna luminata de stele.
Deja patrunsesem de jumatate de zi in Trecatoarea Inalta. Eram in partea ei sudica, pentru ca atunci cand ieseam din Trecatoare sa o luam in sud spre Valceaua Despicata.
Totul arata magic in seara aceea. Ma uitam intr-una fermecata la chipul lui Legolas: pic de oboseala nu se observa pe el, si zambea calm, natural, doar privind frumusetile ce il inconjoara. Isi intalni privirea cu a mea si ne-am privit pentru cateva secunde, dupa care mi-am dus privirea in pamant. Stiam ca Legolas inca se uita la mine, pentru ca il vedeam cu coltul ochiului. El continuă sa se uite la mine pentru putin timp, dupa care isi intoarse privirea si zambi amuzat.
CITEȘTI
🍃Padurea in care ne-am intalnit🍃 •{a Legolas fanfiction story}• In Română:)
FanficAubree Caleneryn, fiica lui Haldir, este o elfă oarecare care locuiește în Lothlórien, în pace și fericire, până într-o noapte în care merge să se antreneze în Mirkwood. Acolo ajunge să îl cunoască pe prințul Legolas al Mirkwoodului, fiul lui Thrand...
