🍃Padurea in care ne-am intalnit🍃 •{a Legolas fanfiction story}• In Română:)

~Cap. 46~

Au mai trecut cativa ani, si eram deja in al Patrulea Ev. Vedeam cum elfii se imputineaza din ce in ce mai tare. Lady Galadriel deja a strabatut Marea pana pe malurile de perle din Valinor.
Eu si Legolas am facut ce ne-a poruncit regele, si am ajutat Minas Tirith sa revina la viata. De acolo, Gimli si Legolas au plecat sa mai exploreze pamanturile din imprejurimi, dar eu am vrut sa merg in Mordor.
"Trebuie sa fi innebunit" mi-am zis eu amuzata. Si totusi simteam ca e responsabilitatea mea sa ma asigur ca pe pamanturile acelea nu mai mișuna răul. Oricum stiam ca toti orcii vor fi exterminati in timp de patrulele din Gondor, dar trebuia sa imi linistesc sufletul.

Am mers calare pana acolo si am intrat pe poarta din piatra intunecata, larg deschisa si pe cale sa se destrame. Am patruns pe pamantul trist in linistea ciudata. Observam ca vegetatia incepea sa renasca, iar cerul si vremea ii dadea o mana de ajutor.
"Curand si Minas Morgul va fi buna si frematata de oameni.."
Vedeam schimbarea si eram uimita.
Am petrecut trei saptamani cercetand pamanturile acelea lipsite de viata, si nu am dat de orci. "Poate se ascund sau s-au omorat intre ei? Nu stiu.."
Dar m-am intors inapoi in Minas Tirith si apoi in Lórien.
Dar Lórien incepea sa nu se mai simta ca acasa. Acel ceva disparuse si lasase padurea prada timpului si aspritatii. Nu mai era ceva special in codrul vechi al elfilor. Acum se putea compara cu alte regate elfesti mai slabe.

Mirkwood si-a revenit, acum e cunoscuta sub numele de Eryn Lasgalen. Partea nordica e a Elfilor Padureni, partea de mijloc a fost data Beorningilor, iar partea sudica a fost data Lothlórienului, pentru toate eforturile depuse de noi pentru a confrunta Dol Guldur.
Am petrecut ceva vreme explorand de una singura Amon Lanc si partea noastra din Eryn Lasgalen.
Am invatat multe pe parcursul calatoriilor mele in Erebor, Dale, Muntii Cetosi, Gondor, Rohan, Mordor, Imladris, Moria, Comitat, Lindon, si chiar in Harad si Rhun! In toti anii acestia am stat departe de Legolas, căci stiam ca isi va ajuta prietenul Gimli sa construiasca o noua fortareata a gnomilor in The Glittering Caves, iar aceasta va lua timp.
Cand ma intorceam din Harad, m-am oprit acolo ca sa-l vad pe Legolas. Si chiar m-am bucurat sa il revad dupa 15 ani. Acolo am discutat planurile noastre de a merge in Valinor, dar el a insistat sa mai ramanem pana cand se decide si Gimli sa vina.
-Eu nu mai am rabdare, Legolas! Trebuie sa imi revad familia si prietenii! Toti au plecat acolo deja... sima tem sa sunt ingrijorati. Meril sigur crede ca am murit in razboi sau ceva.
-Bine. Tu poti merge, nu te voi retine! Dar eu voi veni doar peste ceva vreme! 100 de ani sau 200, nu stiu. Dar sigur voi veni si ma voi alatura voua in Valinor. Nu va intristati!
Si ne-am luat ramas bun pentru ultima oara, si am plecat in padurile ce imi erau casa. Am anuntat plecarea mea peste tot, iar in final mi-am strans lucrurile, m-am inchinat la mormantul tatalui meu, si mi-am luat un ultim ramas bun de la Padurea mea, ce mi-a servit ca adapost aproape 3000 de ani.