Cand eram in apropierea castelului sau, mi-a venit gandul: "cum va reactiona Thranduil?". O intrebare greu de raspuns. Imi era frica de rapsunsul lui. Chiar daca devenise mai ingaduitor, aceeasi atitudine rece pe care am cunoscut-o prima data putea reveni oricand.
Doua sentimente se luptau parca in stomacul si inima mea; frica si bucuria. Un sentiment greu de descris, dar care semana cu o adrenalina dureroasa.
Eu si Legolas ne tineam de mana. Imi simti pulsul mai alert de la incheietura mainii si imi simtise stramsoarea mainii mai incordata ca niciodata.
-Hey.. te simti bine?
-O, da! Ma simt bine... Am doar putine emotii..
-Nu e nevoie! Va fi de acord, crede-ma. Doar nu te stresa.. Nu imi place sa te vad emotionata.
Apoi ma saruta pe frunte si ma imbratisa. Ma simteam mai bine, adevarat, insa emotiile nu se puteau opri dintr-o data.
Am intrat pe portile vechi si bine pazite de lemn frumos sculptat. Acelasi peisaj ca intotdeauna ma imprejura din nou, ca de nenumarate ori pana acum. De data asta ma facu sa imi amintesc de prima oara cand am pasit in maretul palat: eram tot emotionata si, acum, peisajul parea ca imi era nou.
Am luat-o pe podetele inguste spre tronul lui Thranduil. Amon Lanc, asa cum ii stiam eu numele, era un loc foarte impresionant; impunator si surprinzator mereu.
Mandria lui Thranduil ii schimbase numele in "Halls of Thranduil", dar nu il schimba neaparat. Oropher a facut castelul ca si casa lui precedenta, o bucata precum a fost lucrata de maiestria gnomilor si elfilor din Doriath, in pamanturile de la Apus, de mult stinse. Tiranul de Morgoth, impreuna cu mana sa dreapta, Sauron, au distrus atat de mult in Primul Ev..
Ma cufundasem in ganduri, insa vocea lui Thranduil ma trezi din ganduri. "Deja am ajuns?" Ma intrebam eu.
-Aubree, Legolas, bine ati venit! Cu ce ocazie m-ati cautat? ne intreba Thranduil.
Fara sa spun un cuvant, i-am zambit si i-am aratat mana mea regelui. El vazu inelul stralucitor si căscă ochii. Era surprins, si nu puteam crede asta. Se trase in spate, asa cum obijnuia el, continuand sa aiba albastrii sai ochi pe noi doi. La un moment dat a indraznit sa vina aproape de mine si sa imi ia mana. Analiza inelul, apoi imi luase mana intre palmele sale si imi zambi.
-In sfarsit a venit si acest moment. Felicitari!
Apoi, regele ne imbratisa pe amandoi si ne dadu binecuvantarea de a ne casatori, desi aceasta urma sa fie peste ceva vreme.
* * *
In noaptea aceasta ne-a gazduit palatul Amon Lanc, deoarece era deja tarziu. Legolas ma conduse spre camera mea (care era langa a lui). Ne-am salutat si am mers spre camerele noastre in liniste.
Dupa ce am inchis usa camerei, am inceput sa fug si sa sar prin camera, ca un copil mic. Eram atat de fericita incat nu mai puteam sa tin toata emergia in mine. Ultima saritura a fost pe spate, pe salteaua moale. Zambeam larg. "A fost cea mai frumoasa zi din viata mea! M-a cerut Legolas, si Thranduil a zambit si ne-a felicitat! E incredibil! Ma simt ca intr-un vis devenit realitate..!"
Si asa am adormit, stand pe spate, doar cu gandul la ziua aceasta minunata.
~As vrea sa va multumesc tuturor pentru vizionarile si stelutele care le-ati acordat povestii mele! Sunteti absolut grozavi! Dar mai am o rugaminte pentru voi; va rog sa mergeti pe contul lui Anna_evilqueen si sa ii cititi povestea. Este tot o poveste fanfiction cu Legolas, si va garantez ca este la fel de buna ca si a mea. Asa ca, daca ati putea sa faceti acest lucru, as aprecia enorm. Multumesc!❤~
Contul ei: Anna_evilqueen
CITEȘTI
🍃Padurea in care ne-am intalnit🍃 •{a Legolas fanfiction story}• In Română:)
FanficAubree Caleneryn, fiica lui Haldir, este o elfă oarecare care locuiește în Lothlórien, în pace și fericire, până într-o noapte în care merge să se antreneze în Mirkwood. Acolo ajunge să îl cunoască pe prințul Legolas al Mirkwoodului, fiul lui Thrand...
