Mostenirea

39 "Familia pierduta"

Am deschis gura sa zic ceva, dar mi-am simtit fata arzand, facandu-ma sa scancesc de durere. Incepeau sa-mi revina amintiri cu ceea ce se intamplase.
- Athor.. am zis printre dinti, incercand sa nu misc muschii fetei.
- Shh.. Athor a supravietuit, se reface. La fel si Valeria. Ai rani foarte grave, chiar daca esti  vampir, ai nevoie de timp sa iti revii. O sa te rog sa nu mai vorbesti si sa incerci sa bei paharul asta.
Am luat paharul si am baut, fara sa misc prea mult buzele. Sangele cald se scurse pe gat facandu-ma sa ma simt mai bine. Am inchis ochii cateva clipe incercand sa-mi amintesc chipul femeii din vis. Ma lua somnul din nou.

De data asta n-am mai visat. Cand m-am trezit, Athor ma tinea de mana. I-am zambit, realizand ca ma vindecasem aproape complet si nu mai aveam dureri. M-am ridicat in sezut si l-am privit in ochi. Imi saruta fruntea fericit ca reusisem sa scap cu bine.
- Am reusit, Anne. Alessia si Aliona sunt moarte. Acum, ce nu inteleg eu, este cum ai scapat de Alessia si ce i-ai facut, de a ajuns o balta de sange? ridica dintr-o spranceana, intrebator
- Nu stiu, am zis sincer. Tot ce imi amintesc este ca m-a muscat si dintr-odata a inceput sa se schimonoseasca, inainte sa se topeasca complet.
- Atat? se mira
- Hm, ba nu, a mai zis un cuvant bolborosit, a zis "otrava" apoi s-a topit..
- Otrava?
Incepu sa-si stoarca creierul incercand sa isi dea seama de ce zisese Alessia asta inainte sa moara. Se gandi bineinteles la sangele Annei, dar nu era logic pentru ca si el se hranise si nu murise.
O privi lung si vazu ca se uita in gol.
- La ce te gandesti?
- Nu stiu, am avut un vis sau .. o viziune.
- Ce anume ai visat?
- O femeie..avea pielea ca abanosul si parul intunecat. Pe cap purta o coroana de flori si scoici, cu o semiluna in mijloc. S-a apropiat si mi-a zis " fetita mea.." lasand o lacrima sa-i alunece pe obraz. La gat purta acelasi colier ca cel de la gatul meu, dar era negru.
Athor asculta nedumerit ceea ce-i povesti. Niciunul nu stia ce insemna visul acela.
- Singurele raspunsuri le putem obtine de la Eliazar, zise el intr-un final.
Anne incuviinta, gandindu se la acelasi lucru de cand se trezise. Trebuia sa discute cu Eliazar.

Athor ma lasa sa-mi fac un dus si sa ma schimb si imi zise ca ma asteapta in salon la ora 14:00.
Cand am ajuns in fata oglinzii am vazut un chip posomorat cu o privire pierduta. Corpul era vindecat complet, dar sufletul gol. Transformarea prin care trecusem era hidoasa, intunericul parea ca imi invaluise toata fiinta si nu mai stiam sa zambesc. Fetita care venise cu putin timp in urma in Oxford, disparuse intr-o alta lume care acum parea imposibila. Ma intrebam daca asa era scrisa soarta mea si prin ceea ce trecusem, fusese deja stabilit cu mult timp in urma. Incercam sa inteleg care e linia mea genealogica umana si daca avea treaba cu mama mea, Preoteasa. Parea ca aveam doua destine separate care isi continuau existenta dupa fiecare moarte. Unul genetic, iar altul spiritual, care doar astepta sa fie readus la viata? Fusesem crescuta in religia ortodoxa si mereu m-am considerat credincioasa, insa ce mi se intamplase imi dadu peste cap orice urma de intelegere a vietii.
Mi-am spalat fata cu apa rece, incercand sa ma trezesc din gandurile obositoare. Mintea imi era invalmasita, nu ma puteam concentra la nimic.
Am aruncat pe mine niste haine si am coborat in salon. Athor discuta aprins cu Dimitri care avea sprancenele incruntate.
Cand ma vazura se oprira, privindu-ma seriosi.
- Ce e? am intrebat iritata
- Nimic, zise Dimitri. Pari destul de ravasita.
- Pf crezi? M-a ravasit putin Alessia, am zis sec
- Imi pare rau, se scuza pentru remarca proasta
- E ok, macar s-a topit pe vecie. Sa-i fie balta usoara, am glumit
Athor schita un zambet vazand ca aveam totusi chef de glume.
- Cand vrei sa mergem la Eliazar, anunta-ma, zise intr un final.
- Sunt gata, de asta sunt aici. Am 100 de intrebari sa ii pun si nu pot dormi linistita pana nu aflu macar o parte din ele.
Incuviinta si ma conduse catre apartamentul vampirului batran.

L-am gasit bineinteles, la biroul plin de manuscrise. Ma intrebam ce putea scrie atat in ele, dar gandindu-ma la cati ani avea, mi-am dat seama ca-i mai trebuia inca pe atat sa poata povesti tot.
- Anne, zise acesta zambind calduros. Va rog, luati loc. Stiam ca veti reveni.
Ne aseza pe niste perne turcesti, pe jos. O primire ciudata care ma facea sa ma simt ca in tabara cand jucam carti pe podea. Mi se parea amuzant, dar asa era Eliazar. Probabil in timpurile in care s-a nascut, asa era obisnuit sa stea la masa.
I-am povestit viziunea si ma asculta atent cu ochii fixati intr-un punct mort. Rar privea in ochi pe cineva si ma bucuram pentru ca erau atat de patrunzatori incat ma speriau. Probabil stia si el acest lucru si evita sa te faca sa te simti prost.
Lasa capul in jos cand povestea lua sfarsit.
- Meritmut, sopti acesta.
- Poftim? am intrebat nedumerita.
- Femeia pe care ai visat-o, este Meritmut. Mama ta, Preoteasa.
Am ramas tacuta. Nu stiam cum o chema si am simtit un fior in tot corpul cand imi spuse. Ma gandisem ca o visasem pe ea, imi trecuse prin minte si ideea asta, dar acum ca imi confirma mi se facuse pielea de gaina.
- De ce am visat-o, ce inseamna acel vis?
- Inseamna ca vrea sa ia legatura cu tine, spuse Eliazar calm.
- Poftim!? Dar e moarta! Cum sa ia legatura cu mine? incepea sa-mi se faca frica pentru ca toata viata evitasem povestile cu fantome.
- Sufletele Preoteselor sunt eterne. Nu am cum sa iti explic mai bine, dar mama ta nu e cu adevarat moarta.
- Si ce e cu piatra pe care mi-ai dat-o? Am visat ca si ea avea una la fel, dar neagra.
Paru sa se gandeasca o clipa. Incerca sa isi aduca aminte momentul in care Meritmut i-o inmanase pe ascuns si il ruga sa o pastreze pana va sti ca e momentul sa renunte la ea.
- Voi incerca sa iti povestesc momentul in care Preoteasa mi-a oferit piatra, dar amintirile sunt atat de vechi incat este posibil sa le spun pe sarite.
Se intampla intr-o perioada in care palatul lui Meritmut si al tatalui tau Seb, vampirul, trecea printr-o criza datorata schimbarilor politice din acea vreme. Preotesele erau recunoscute de toata lumea, dar vampirii ca si acum, nu existau. Egiptenii, desi credeau ca regii lor sunt zei, incepusera sa observe ca ceva era ciudat cu Seb si supusii lui, ca acesta nu imbatranea alaturi de Meritmut, care nascuse o copila superba, pe nume Anippe - fiica Nilului. Dupa cum iti imaginezi, te nascusei tu.
In acea vreme, Seb ma transformase in vampir ca sa nu mor de o boala necunoscuta. Eram supusul lui, dar ma iubea si avea incredere in mine.
Meritmut avea in jur de 20 de ani si era de o frumusete absoluta, in schimb tatal tau avea varsta de 2000 de ani si era cel mai batran vampir cunoscut vreodata. Multi vampiri nu reusesc sa traiasca atat de mult, pentru ca ori pe parcursul timpului, sunt omorati, ori se omoara singuri, pentru ca nu mai suporta sa traiasca. Dar el isi mentinuse puterea ani la randul, era intelept, inteligent si oamenii, la inceput, crezusera ca era o zeitate. Insa cu timpul, au inceput sa isi puna intrebari, cei din cercurile politice apropiate, vazand ca nici slujitorii acestuia nu mureau, asa cum se intampla cu un om normal. O parte din populatie se inchina la Seb, in schimb o alta parte incepea sa isi punea intrebari legate de rege.
Astfel, dupa o perioada, un partid rival si-a facut simtita prezenta, fiind format in realitate dintr-o grupare de vampiri care incercau sa puna mana pe teritoriile stapanite de Seb.
Anii incepura sa treaca in nesiguranta, instabilitatea crestea si exista riscul unui razboi periculos intre vampiri, datorita urcarii in sondaje a rivalilor regelui. Nemultumiti de traiul pe care il duceau, oamenii de rand au fost convisi ca era buna o schimbare, dupa atatia ani de saracie si foamete.
Astfel, cand Anippe implini varsta de 15 ani, Meritmut o lua in templu alaturi de ea, o imbraca in vesmant alb si o intinse pe un pat de piatra. Ii puse o coroana de flori si scoici pe cap si ii cresta incheieturile, lasandu-i sangele sa se scurga intr-un pocal in care era asezata o piatra stralucitoare si incepu ritualul, rostind:

" Cand soarele in sange se va transforma,
   Cand sabiile carnea vor cresta,
   Lumina se va face intuneric
   Lasand sa curga in pamant, un strigat cadaveric."

Dupa ce pocalul se umplu de sange, i-l intinse copilei sa il bea, scotand din el piatra si agatand-o pe siragul de argint.
Isi termina ritualul, rostind si alte incantatii pe care nu le-am inteles, intr-o limba necunoscuta mie. Stiu toate astea, pentru ca eu ma aflam la intrarea templului, pentru a le pazi.
Cand Preoteasa isi termina slujba, ma trase de brat intr-un colt si imi intinse colierul, rugandu-ma sa il pazesc cu  propria viata, atat cat va fi nevoie. Aveam sa descopar singur cand va trebui sa renunt la el. Atunci eram tanar si nu aveam habar de nimic, dar am reusit sa il pastrez cu mine cat am trait.
Dupa cateva zile de la ritual, palatul fu asediat, regele Set fusese capturat de vampiri, iar regina Meritmut transformata in sclava, alaturi de fiica ei Anippe.
Reusisem sa fug cu ceilalti vampiri care slujeau regelui Seb intr-o alta tara, pentru ca noul conducator daduse ordin sa fim vanati si omorati.
Ziua in care Anippe si Meritmut au fost luate sclave, a fost ultima zi in care le-am mai vazut in viata. Apoi, nu stiu ce s a intamplat cu ei. Eu deja venisem in Europa.
Eliazar lasa capul in jos, lasand lacrimile sa-i curga in timp ce isi amintea toate detaliile.

Ma uitam la Athor cu o privire pierduta in negura timpului, blocata in propria minte. Nu reuseam sa zic nimic si orice sunet incercam mi se bloca in gat, parca stiind ca avea sa se risipeasca in aer, surd. Nu stiam daca aflasem mai mult sau din contra, ma impotmolisem si mai tare in trecut. Eram constienta in schimb, ca tocmai imi povesti viata mea din acel secol, iar acum aveam mai multe intrebari decat inainte.