Puși din nou față în față cu o decizie care le poate schimba viața radical, protagoniștii noștri se găsesc obligați să aleagă în ciuda riscului la care își supun viitorul.
Ghinionul se ține scai de amândoi. Norii cenușii nu dispar de pe cerul lor...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
*Cea mai bună variantă ar fi dacă am discuta cu toții despre chestia aia. Vreau să vorbim personal cu ea, că tot suntem aici.*
Maxilarul mi se încordează. Un nerv începe să se zbată în obraz și-mi retrag ușor mâna de pe burtica Mairei, ca nu cumva să mi se încleșteze pumnul acolo. Încet, mișc ochii spre Tony. Nu știu dacă ar trebui să încep să mă îngrijorez pentru evidenta nerăbdare cu care tratează subiectul ăsta. Dacă are impresia că pentru Maira va fi simplu să audă ce mă presează să aduc în discuție, se înșală. O fi ea deschisă, dar toate au o limită. Să o bage în sperieți e ultimul lucru pe care mi-l doresc. Și sper să se roage să nu o sperie, pentru că nu vreau să-i dau dinții jos. Și nici să-l oblig să și-i îndese pe gât.
Tony ține o sprânceană ridicată în direcția mea. Nu știu dacă vrea să mă provoace sau e doar curios de răspunsul meu. Mă neliniștește calmul din privirea lui. Vreau să găsesc ceva acolo. Orice. N-am idee dacă ar trebui să mă pună pe jar faptul că nu pare să aibă intenții ascunse. Normal ar fi să nu o facă, pentru că asta vreau până la urmă, nu? Dar dacă ar fi fost un click, o traversare rapidă a unui gând nelalocul lui, aș fi putut folosi asta ca scuză să-i rearanjez puțin mecla. Să spun că sunt gelos, e puțin spus. Îmi fierbe sângele în vene, și n-a făcut nimic greșit. Însă doar imaginea pe care mi-am creat-o și de care nu pot să scap, mă atunce în pragul nebuniei.
Recitesc mesajul pe care l-a trimis. Ce vrea să-i spună? Maira, nu vreau să par un ciudat, dar mă gândeam cum ar fi să ți-o trag. Împreună cu nevastă-mea. Nu. Nu o să se întâmple asta. Niciodată. Oricât de mult aș vrea să-mi surâdă ideea, nu pot să accept. Nu pot să o împart. E a mea. Sunt singurul care o poate atinge. Nimeni altcineva. M-ar omorî să știu că a oferit altcuiva sunetele care-mi sunt destinate mie. Că a lăsat un alt bărbat să fie în ea, când știm amândoi că sunt singurul care are dreptul să fie acolo. Puțin mă interesează dacă bărbatul ăla e Tony sau oricare altul.
Mă gândesc și la cealaltă variantă. În ciuda protestelor mele, Maira poate să fie de acord. E posibil să vrea asta, și atunci nu aș avea nicio putere să o opresc. Sunt în stare să fac absolut orice pentru ea. Chiar și să o las în brațele altuia, cu riscul de a mă rupe în bucăți. La cum o cunosc și la cât de curioasă este, e foarte posibil să zică da. Până la urmă vorbim de Tony și Efe aici, nu de niște străini, o și aud spunând. Nu văd ce ar fi atât de rău. Mă încrunt. De ce simt că o să fie de acord?
*Bine. Dar încep EU discuția. Dacă aud că iese un singur sunet din gura ta înainte, îți promit că te arunc pe geam. Și o să mă asigur că o să aterizezi direct în cap.* tastez mesajul, închid telefonul și-mi întorc atenția spre Maira.
O analizez din cap până în picioare. Proasta dispoziție de adineaori dispare într-o clipă. Cuta dintre sprâncene se risipește. O căldură care pornește din centrul inimii se răspândește până în degetele de la picioare și mă gândesc dacă există o probabilitate să fiu bipolar. Cărui om sănătos mental îi joacă sentimentele și stările dintr-un colț în altul? Coada încă îi coboară frumos pe spate și pe umeri în valuri drepte. Genele lungi produc umbre pe obraji și pomeți. Vârful nasului i se încrețește puțin când își exprimă dezgustul, din cauza a ceva ce-i arată Efe. Gâtul îi este ascuns de materialul bluzei care urcă până pe acesta.
