Puși din nou față în față cu o decizie care le poate schimba viața radical, protagoniștii noștri se găsesc obligați să aleagă în ciuda riscului la care își supun viitorul.
Ghinionul se ține scai de amândoi. Norii cenușii nu dispar de pe cerul lor...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Mă ridic în șezut, simțind picăturile de transpirație alunecând pe șira spinării. Pun o mâna pe piept, încercând să respir normal. Din nou, visul ăla nenorocit, îmi dă total peste cap noaptea. Am părul lipit de spate, gât și frunte. Cum era de așteptat, în cameră este beznă. Îmi este cald, dar un ușor curent răcoros se lovește de picioarele mele dezgolite. Probabil este vreo fereastră întredeschisă. Numai bine, fiindcă mă sufocam altfel. Întorc capul spre dreapta, în direcția ceasului de pe partea cealaltă de pat. 2:54 AM. În afară de respirația abia audibilă a lui Dante, nu se aude niciun zgomot.
— Dumnezeule..., șoptesc. Când o să înceteze odată tot chinul ăsta?
Inima îmi bubuie în piept, ca nebuna. Sunt conștientă, trează în totalitate, însă nu mă pot calma. Nu pot face frica să dispară. Se întâmplă astfel de fiecare dată; uneori chiar mai rău decât acum, din păcate. Îmi este imposibil să găsesc o soluție care să fie câtuși de puțin folositoare. Nu mă ajută nimic. Dante își dă silința în fiecare zi să vorbim, să discutăm ceea ce mă sperie, dar nu ajută și sunt mai frustrată ca niciodată. Mă urăsc pentru momentele și situațiile de rahat prin care trece din vina mea. Sunt nefolositoare și cu siguranță se va sătura de mine și durerile de cap pe care i le produc.
Mijesc ochii, chinuindu-mă să văd silueta omului meu. E al meu, în ciuda tuturor neplăcerilor, contrazicerilor, certurilor. Oftez și știu că sunt la un pas distanță să plâng. Dacă ar avea habar cât de mult îl iubesc... ce însemnătate are în viața mea... Este cu fața spre mine, dormind liniștit. Un braț e sub pernă, celălalt peste abdomen. Nu are tricou, și nici nu mă miră, ținând cont de căldura din cameră. Îmi doresc atât de tare să mă ascund la pieptul său, dar nu vreau să îl deranjez. Realizez că doarme profund – ceea ce nu se întâmplă prea des – fiindcă nu s-a trezit când am tresărit că speriată de bombe, mai devreme. De obicei, deschide ochii la cea mai mică mișcare pe care o fac. N-am de gând să stric unica noapte când are ocazia să se odihnească așa cum trebuie.
Țin buza inferioară captivă între dinți, să nu mă bufnească bocitul, în timp ce mă dau jos din pat cât de încet pot. Am nevoie de un duș, cu siguranță mă voi liniști cât de cât. De câteva zile a început să îmi fie din ce în ce mai dificil să mă deplasez cu ușurință. Burtica devine incomodă și mi-a spus-o până și doamna doctor: bebelina voastră este mai mare decât ar trebui să fie fătul la numai cinci luni. Ce înseamnă asta? Sută la sută nu seamănă cu mine. Ce mai înseamnă? Dacă pot să nasc natural, am să-l sugrum pe Dante, deoarece e vina lui că avem un copil gigantic. Nu, mint. N-am să-l strâng de gât. Îl iubesc prea mult să îl rănesc cu bună știință. Constant că dispoziția mi s-a schimbat considerabil, în doar treizeci de secunde, gândindu-mă la fetița noastră.
E ceva... ireal. Magic. În pântecul meu trăiește, crește, se dezvoltă jumătate din mine și jumătate din bărbatul pentru care mi-aș da viața. Cele mai pure părți ale noastre s-au contopit și au prins viață prin îngerașul nostru. Încă din ziua în care am aflat că o să fiu mamă, s-a schimbat totul. Prioritățile, grijile. Acum știu și simt că am un scop. Există un suflet care va depinde de mine. Un suflet care va avea nevoie de mine pentru totdeauna. Singura persoană pe care o voi iubi necondiționat, indiferent de absolut orice se va întâmpla. Pe Dante îl iubesc la fel de mult, însă este diferit. Iubirea pe care i-o port este condiționată... o iubire care poate lua sfârșit din varii motive. Trebuie să recunosc acest lucru, deși este dureros. Sunt convinsă că dacă îl întreb pe Dante, răspunsul ar fi același sau foarte asemănător. Nu am înțeles niciodată ce înseamnă să iubești cu adevărat; nu până în momentul acesta.
