Puși din nou față în față cu o decizie care le poate schimba viața radical, protagoniștii noștri se găsesc obligați să aleagă în ciuda riscului la care își supun viitorul.
Ghinionul se ține scai de amândoi. Norii cenușii nu dispar de pe cerul lor...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Soneria telefonului mă scoate din visare atât pe mine, cât și pe Efe. Tresărim amândouă simultan, iar aceasta își ridică capul de pe umărul meu și se întinde până apucă telefonul de pe noptieră. Au trecut patru ore – fix – de când Dante a ieșit val vârtej pe ușă și nu a răspuns niciunui mesaj dintre cele pe care le-am trimis. Nu am vrut să fiu cicălitoare, dar mi-am făcut griji. Și pentru el, și pentru soția și copilul lui Jerd. Îmi dau seama cât de înfricoșător este să ajungi într-o țară străină, unde nu cunoști limba și nici măcar o persoană. Dacă punem la socoteală și moartea acestuia, închipuiți-vă cât îi este de greu.
— E Julian.
Mă încrunt instantaneu. E aproape cinci dimineața. Ce i s-a întâmplat de mă sună la ora asta? Nu m-a mai contactat de luni bune. Când trecea pe aici făcea tot posibilul să mă evite, mă saluta doar la sosire și la plecare, dacă încercam să pornesc o conversație scăpa rapid de mine, spunând că nu are timp de discuții sau a venit doar pentru că are ceva urgent de rezolvat cu Dante. M-au durut răceala și indiferența cu care am fost tratată săptămâni la rând de către acesta, deci ce se petrece atât de important încât a găsit timp de vorbă? Știu că sunt răutăcioasă, însă nu-mi pică bine felul în care a ales să mă dea la o parte fără nici un motiv.
— Nici nu s-au ivit zorii, murmur. Ce naiba vrea? șușotesc.
— Poate a realizat că e un măgar și dorește să-și ceară scuze.
— Nicio șansă, spun, răspunzând apelului. Julian, bună, mă adresez apoi apelantului. Dante nu e acasă, așa că nu ți-l pot da la telefon, dacă pentru asta ai...
— Nu îl caut pe Dante, mă întrerupe. Cu tine vreau să vorbesc. Înainte să spui că nu intenționezi să o faci, vreau să recunosc că am fost un nemernic și ai tot dreptul să mă dai dracului.
— Ok...
Mă opresc, deoarece nu știu ce ar trebui să zic în continuare. E bine că e conștient de faptul că a fost un idiot, bănuiesc. Mă uit la Efe, cerându-i ajutorul din priviri. Ce se presupune că e potrivit să spui când cineva îți mărturisește că s-a comportat asemenea unui sălbatic? Blonda face semn să acopăr microfonul telefonului. O ascult, pun mâna peste el și cobor puțin brațul, astfel încât să pot șopti în cazul în care răspund la orice vrea Efe să spună.
— E dubios, începe aceasta. Nu suni din senin, la cinci dimineața, să vorbești cu persoana pe care ai evitat-o cum evită dracu' tămâia. Ăsta ori are nevoie de ceva, ori s-a băgat într-un rahat cât el de mare și nu știe ce să facă.
— Mă îndoiesc. Cu ce să-l ajut eu dacă are ceva de împărțit cu cineva? Ce să fac? Să dau o fugă până jos, în camera cu arme și să iau una să-i sar în apărare?
Nu-mi pot continua ideea, căci îl aud pe Julian cum vorbește. Depărtez mâna de microfon și duc telefonul înapoi la ureche. Apuc să aud ce spune undeva pe la jumătatea propoziției, ceea ce nu ajută deloc. Sunt și mai confuză decât am fost când am văzut că el este cel care sună. Cum am ajuns în situația în care Jul povestește despre o fată? Julian. Vorbește. Despre. O. Fată. Julian! Cel care trece prin patul tău doar o singură dată, sau viceversa. S-au aliniat planetele? Vine cumva sfârșitul lumii?
