Puși din nou față în față cu o decizie care le poate schimba viața radical, protagoniștii noștri se găsesc obligați să aleagă în ciuda riscului la care își supun viitorul.
Ghinionul se ține scai de amândoi. Norii cenușii nu dispar de pe cerul lor...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Kyle: A ajuns, domnule. Vă așteaptă în sufragerie. I-am transmis că doriți să discutați în birou, dar a refuzat. Eu și Mike vom fi afară. Dacă aveți nevoie de noi, nu ezitați să ne anunțați.
Eu: Intrați doar dacă vă chem eu.
Cobor din pat cât de silențios pot. Maira doarme suficient de profund încât să nu se trezească, dar nu vreau să risc. Dacă se întâmplă să audă ceva, să descopere ce urmează să fac, mă îndoiesc că o să mă ierte prea curând. Nu aș învinovăți-o, totuși. Nici eu nu m-aș ierta dacă aș fi în locul ei. I-am interzis să discute cu Victor, să aibă orice legătură cu el, și eu l-am chemat aici. Motivele sunt diferite, însă. Nu mă interesează „de ce", „cum" sau „din ce cauză". Mă interesează să nu se mai apropie vreodată de Maira dacă vrea să-și păstreze capul pe umeri. Are noroc că iau în considerare tot ce înseamnă pentru ea, altfel nu ar fi avut ocazia să aleagă cum procedează mai departe. Ține doar de el cum dorește să se încheie noaptea asta.
Daca n-aș fi fost sigur că aș sfârși părăsit, i-aș fi retezat scumpului Victor limba aia mincinoasă. Singura care mă oprește este Maira. Oricât de mult l-aș urî pe el, iubirea pentru ea e mai mare ca orice. Așa că fac un ultim gest binevoitor, înainte să îmi pierd ultima fărâmă de răbdare și înțelegere. Există o linie foarte subțire care mă ține departe de a acționa cum îmi doresc. Iar linia respectivă se subțiază tot mai mult. Mă îndrept spre ușă și privesc spre pat o ultimă dată, să mă asigur că doarme, înainte să ies din cameră. Odată ajuns în hol, trag o gură adâncă de aer, calmându-mi nervii. Nu știu ce anume din mesajul primit a supărat-o mai tare. Sunt atât de multe aberații încât nu pot alege una pe care să mă concentrez.
I-a spus Mairei să nu-mi mai permită să o manipulez. A zis că știe că vrea să vorbească cu el, dar nu îi răspunde din cauza faptului că îi interzic. A mai îndrugat ceva și de Kate pe undeva pe acolo, dar nu-mi amintesc contextul. Țin minte perfect rândurile în care m-a acuzat nefondat de atât de multe lucruri că le-am pierdut șirul. Probabil îi spunea că își va pierde mama dacă nu mă oprește din a o întoarce împotriva lui. În punctul ăsta, îl cred capabil de orice. Ar merge extrem de departe să-și atingă țelul – oricare ar fi ăla – iar Maira în calea lui nu reprezintă nimic mai mult decât un pion. A folosit-o în trecut și nimic nu îl va opri să o folosească acum. Oamenii ca el nu au remușcări. Din momentul în care a ales să-și țină copilul ascuns, în același timp în care creștea copiii altui bărbat, a subliniat ce fel de persoană este.
Îmi pare rău că fac toate lucrurile astea pe la spatele ei. Poate greșesc. Poate are nevoie să discute cu el, ca să închidă definitiv relația pe care o au. Poate era dreptul ei să aleagă ce se întâmplă mai departe în ceea ce îi privește. Dar nu pot – nu pot să-i dau voie să o joace pe degete cum vrea. Am încercat să stau la distanță, să gândesc întreaga situație la rece, tocmai ca să nu acționez mânat dintr-un impuls greșit. Însă Victor a întrecut orice măsură în seara asta și e datoria mea să mă implic. Mi-aș fi dorit ca ce se întâmplă să nu aibă loc. Ar fi fost mai bine pentru toată lumea. Mă doare să știu că Maira suferă din cauza lui. Dacă aș fi putut face ceva să împiedic ca toată povestea asta să iasă la lumină, aș fi făcut-o. Chiar dacă a aflat înaintea mea, nu schimbă cu nimic lucrurile. Nici dacă nu afla cineva vreodată nu schimbă cu nimic realitatea. Victor a omorât doi dintre oamenii apropiați ai Mairei, din simplul fapt că au avut ghinionul să se afle în același loc cu el.
