Puși din nou față în față cu o decizie care le poate schimba viața radical, protagoniștii noștri se găsesc obligați să aleagă în ciuda riscului la care își supun viitorul.
Ghinionul se ține scai de amândoi. Norii cenușii nu dispar de pe cerul lor...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Mă las mai bine pe spate, continuând să urmăresc cu privirea aranjamentele florale de pe ecranul laptopului lui Dante. Sunt extrem de multe, extrem de frumoase și, deloc surprinzător, extrem de scumpe. Încet încet, cred că ajung la următoarea concluzie: florile din plastic sunt cea mai bună alegere. Nu costă atât de mult și nici nu se ofilesc. Am două variante pe care le-aș prefera. Lalele, bineînțeles, și trandafiri. Ceva comun, dar foarte elegant și frumos. Nu am o combinație anume în minte, însă sunt sigură că cei care se ocupă cu stilizarea acestora se vor descurca. Deși nu vreau ceva țipător, vreau flori. Asta este singura preferință.
— Bine, am înțeles. Descurcați-vă singuri. Am chestii de rezolvat acasă. N-o să vin până acolo dintr-un lucru minor. Am crezut că am fost destul de clar aseară.
Îi aud vocea, acompaniată de pașii siguri. Ușa biroului se deschide câteva secunde mai târziu, aducându-l în prim plan pe viitorul meu soț. Fără tricou, purtând decât o pereche de pantaloni de trening gri. Da, gri. Închid ochii o clipă, încurajându-mă de una singură. E în regulă atât timp cât îmi mențin privirea unde trebuie. Când îi deschid, a încheiat apelul, forma telefonului se distinge în buzunar și îmi zâmbește, apropiindu-se de locul în care mă aflu. A fost plecat pentru câteva ore în această dimineață. Când s-a întors, avea o tunsoare nouă (de care avea absolută nevoie) și un tatuaj – de la un umăr la celălalt – reprezentând numele Kaylei. Dacă mă întreabă cineva, sunt de părere că s-a grăbit un pic. Dar, cum nu mă întrebă nimeni, îmi țin părerea pentru mine.
— Hola, mi amor, se apleacă, pune blând o mână pe pântec și mă sărută încet. Nu știam unde te-ai ascuns. Te-am căutat în toată casa până mi-a trecut prin cap că poate ești aici. Ce faci?
Fac semn spre ecranul laptopului.
— E o alegere dificilă, să știi.
— Îmi imaginez, aproape că-l bufnește râsul. Ia dă-mi să văd.
Trage laptopul la marginea biroului, se sprijină în ambele antebrațe și începe să deruleze în sus și-n jos pe pagina pe care am accesat-o mai devreme. Mușchii brațelor i se contractă, accentuându-i. Dumnezeule mare. O face intenționat. Dacă se comporta așa înainte să rămăn însărcinată, aveam deja doi copii. Nu îndrăznesc să mai dau vina pe sarcină pentru gândurile pe care le am. E frumos. Punct. Îi urmăresc privirea zburând de la o imagine la alta. Cunosc expresia întipărită pe chipul lui. Nu îl încântă ceva în mod special. Nici nu mă miră. Pentru a-l mulțumi, eventual e necesar ca florile să fie suflate în aur prima oară. Glumesc, categoric. Dar nici cu el nu mi-e rușine. Tinde să aibă prea multe pretenții.
— Ce nu-ți convine?
Mută privirea asupra mea. Negrul ăla pur. Inspir. Ridică, în acel mod caracteristic lui, o sprânceană, de parcă nu e evident ce nu-i place. Greșeala mea. Trebuia să îmi dau seama de la bun început că gusturile acestui om sunt total diferite de ale mele. Păcat că nu o să cedez de data asta. Mă ocup de flori, fără obiecții. Are toate celelalte detalii asupra lui. Să se mulțumească cu ele. Măcar niște flori pot să aleg pentru nunta noastră. Nuntă din care fac parte, dacă pot să adaug. Am lăsat celelalte lucruri pe care poate le-am dorit, pentru că nu am vrut să ne mai contrazicem. Aici chiar îmi pare rău, însă nu am de gând să îi mai cânt în strună. Să zică mersi că nu comand o duzină de panseluțe. M-am gândit la asta, dar n-am vrut să dispară în stomacul lui. Sunt destul de sigură că nu sunt bune pentru digestie, nu de alta.
