Puși din nou față în față cu o decizie care le poate schimba viața radical, protagoniștii noștri se găsesc obligați să aleagă în ciuda riscului la care își supun viitorul.
Ghinionul se ține scai de amândoi. Norii cenușii nu dispar de pe cerul lor...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
— Cred că exagerezi puțin, Dante, Tony se lasă pe spate, în fotoliu și începe să-și maseze tâmplele. Mi se pare imposibil să aibă sens ce spui. Victor nu e genul de om care să facă așa ceva. Nu cât timp Maira e la mijloc.
M-am săturat deja să aud că exagerez. M-am săturat să nu fiu luat în seamă. M-am săturat ca lucrurile să o ia la vale, când am avertizat deja ce se va întâmpla. De ce, absolut toată lumea, îl vede pe Victor un om drept, fără greșeli? Ce, din tot ceea ce face, lasă de înțeles că nu ar călca niciodată strâmb? Nici Julian și nici Tony nu au fost acolo să vadă toată interacțiunea aia prostească, de tot râsul. Niciodată – dacă Victor ar iubi-o pe Maira așa cum susține – nu ar purta o conversație sau, cu atât mai puțin, nu s-ar plimba printr-un magazin cu Carlos. Cel care – în caz că a uitat – i-a răpit fiica, a împușcat-o și a tuns-o cu orice a tuns-o el. Ceva nu se leagă, nu? Și acum, măscăricii ăștia doi îmi spun că exagerez.
— Spune-mi, te rog, de ce consideri că exagerez. Trebuie să vă aduc aminte, în special ție, că pe Carlos nu l-a oprit legătura voastră de sânge? Trebuie să reproduc amenințările pe care i le-a spus lui Efe?
A zis că nu o să-l oprească nimeni din a o viola și a filma totul, pentru a-i trimite scumpului său văr. Când oamenii au ceva de împărțit, orice ar fi acel ceva, ar face tot ce le stă în putere să nu se afle. Atât e de simplu. Cine îmi garantează mie că Victor chiar s-a întâlnit întâmplător cu Carlos? Cine și ce îmi garantează că nu se întâmplă ceva între ei? Exact. Nu mă bazez doar pe prietenia dintre el și tatăl meu. Pentru mine nu înseamnă nimic. Ar putea să fie familia mea de sânge și tot nu ar însemna nimic. Pentru mine, Carlos este un pericol. Pentru Maira este un pericol. În momentul ăsta, pentru copilul meu este un pericol. Nu am de gând să mă joc cu siguranța lor pentru că Julian sau Tony îmi spun că exagerez.
— Victor nu e Carlos, răspunde Tony, tăios. Nu au nimic în comun. Cu atât mai puțin vreun plan mișelesc. Începi să fii paranoic. Și mă îngrijorezi.
— Victor trebuia să fie în Manhattan. Poți să ghicești ce s-a întâmplat? Nu a fost. În schimb, l-am găsit într-un magazin pentru copii, cu Carlos și copilul lui. Nu îmi spune că sunt paranoic! Folosește-ți creierul ăla minuscul. Nu-mi trânti mie că o iau razna!
Julian închide ochii și lasă capul să-i cadă pe spate, pe spătarul fotoliului. Tony, pe de altă parte, îmi menține privirea, dorind, probabil, să îmi dovedească că nu se sfiește să-și mențină punctul de vedere. În alte circumstanțe, poate aș fi ascultat părerile lor. Cu siguranță le-aș fi ascultat. De data asta, mă tem că nu o să iau în calcul nici o părere, pentru că știu ce am văzut. Am fost acolo, am surprins cu o claritate foarte mare cum Victor mai avea puțin și leșina, la cât de palid devenise. Nu ai reacțiile astea dacă doar te-ai întâlnit, pur și simplu, cu o persoană, așa cum susține.
— Știi ceva? îi detectez cu ușurință iritarea din glas. Ești liber să faci ce vrei. Dar pe mine nu mă amesteci, să fie clar, se ridică, își ia haina și se deplasează spre ușă. Nu vreau să am nimic de-a face cu nebunia asta care te apucă. Dacă ai dreptate, deși mă îndoiesc, te ajut cu cel mai mare drag să faci orice îți trece prin cap. Însă, dacă te înșeli și omul e curat, îți ceri scuze în fața lui, altfel îi spun personal că îl suspectezi.
