Puși din nou față în față cu o decizie care le poate schimba viața radical, protagoniștii noștri se găsesc obligați să aleagă în ciuda riscului la care își supun viitorul.
Ghinionul se ține scai de amândoi. Norii cenușii nu dispar de pe cerul lor...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Încerc să ignor privirile celor din restaurant, pe măsură ce înaintez spre singura masă disponibilă. Sunt conștientă că nu port cea mai potrivită ținută pentru acest tip de locație, însă cei prezenți doar devin nepoliticoși, holbându-se astfel. Sunt îmbrăcată într-un hanorac și niște pantaloni speciali pentru gravide, ce este așa de rău? În primul rând, nici nu intenționam să ajung aici. Pe drumul spre casă, mi s-a făcut foame iar Dante a profitat de ocazie, ducându-mă să mănânc, citez „mâncare adevărată, nu toate prostiile pe care le mănânci acasă". În al doilea rând, nici nu mă încap alte haine, în numele Domnului!
Îl strâng pe Dante puțin mai tare de mână, căci am uitat cum să gestionez situații de acest gen. În ultimul timp, am evitat să ies undeva. Am preferat să stau în casă, ferindu-mă de tot și toate. Singurele dăți când părăseam casa, erau strict pentru a merge la doctor. Acum nu a fost o excepție. De la doctor ne întoarcem. Încep, totuși, să regret că nu mi-am ținut gura închisă. Puteam să comandăm ceva, nu să ne oprim musai; și într-un loc ca acesta. Întorc capul, simțindu-mă analizată insistent. Mă găsesc făcând contact vizual cu o femeie din apropiere. Părul brunet, prins într-un coc elegant, alături de machiajul perfect al ochilor îi oferă o înfățișare plăcută.
Ocheada judecătoare nu mă încântă. Plimbă ochii de la mine la Dante, apoi la stomacul meu. Arcuiește o sprânceană, și vârful nasului i se încrețește. Tensiunea mă acaparează într-o manieră de câteva secunde. Probabil cel de lângă mine simte schimbarea bruscă, căci îmi scutură mâna puțin. Nu mă întorc, însă. Continui să-mi țin ochii ațintiți pe respectiva, pentru că nu mi se pare normal ceea ce face. Poate, dacă realizează că văd foarte bine că nu încetează să mă privească, se va opri. Pe mine mă poate analiza și judeca cât dorește, dar să nu arunce căutătura aia scârbită asupra pântecului meu.
Dante rămâne pe loc. Mă opresc la timp să nu mă ciocnesc de spatele său. Ridic capul, privindu-l. Doar că ochii săi nu sunt îndreptați spre mine, ci spre masa la care se află femeia. Duritatea ce-i umbrește chipul mă face să regret că am fost așa înțepată și am răspuns insistențelor femeii. Dau să îl rog să mergem, dar ridică mână, îndemnându-mă să nu vorbesc. Bineînțeles că închid gura și nu intenționez să o deschid iarăși. Am învățat să-l ascult. Pe calea cea grea, dar am învățat. Las capul jos, concentrându-mă asupra podelei.
— Te-aș ruga insistent să belești ochii în farfuria pe care o ai în față, îl aud vorbind. Nimănui nu-i plac oamenii care se bagă ca musca în căcat, așa-i? răutatea din vocea lui mă face să îmi pun din nou întrebări în privința comportamentului său cu ceilalți. Hai, dulceață, spune mai blând, continuând să meargă.
Femeia nu răspunde. Dacă eram în locul ei, și eu alegeam să tac. Bănuiesc că nu avea ce replică să dea la schimb, oricum. Oftez, urmându-l fără indignări. Nu are rost să pornesc o discuție în contradictoriu. A sărit în ajutorul meu. Până la urmă, mi-a luat apărarea. Îmi dau silința să nu întorc capul să verific dacă sunt încă privită, până când ajungem la masă. Bănuiesc că, dacă aruncam o privire în spate, nu mai eram subiectul atenției. A avut cine să atragă lumina reflectoarelor. Îmi și imaginez reacția femeii, la intervenția lui Dante. Probabil a rămas cu gura deschisă, cu ochii bulbucați și pielea roșie de furie.
