Puși din nou față în față cu o decizie care le poate schimba viața radical, protagoniștii noștri se găsesc obligați să aleagă în ciuda riscului la care își supun viitorul.
Ghinionul se ține scai de amândoi. Norii cenușii nu dispar de pe cerul lor...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Nu știu ce să înțeleg din tăcerea care apare după întâlnirea cu Victor. Au trecut trei zile și nimeni nu a mai pomenit despre ce s-a întâmplat. Trei zile în care Dante lipsește aproape toată noaptea, se întoarce în zorii zilei și nu am idee dacă apucă să doarmă măcar trei-patru ore. Trei zile în care planurile pentru nuntă au continuat deși o tensiune ciudate se simte în aer ori de câte ori Dante vorbește cu mine dar refuză să pomenească ceva despre Victor, Carlos sau orice face când nu este acasă. În singurătate mea, a ajuns să-mi fie teamă de adevăr. Dacă am greșit și Dante chiar are dreptate? Dacă până nici singurul bărbat din viața mea care s-a dovedit a fi acolo pentru mine și familia mea, nu e de fapt cine a dat impresia că este? Ce m-aș face atunci?
Nu vreau să cred că ar fi capabil să ne trădeze încrederea într-un asemenea fel. Victor nu a avut niciodată mai multe fețe. A fost întotdeauna sincer și asumat și mereu acolo pentru persoanele la care ține. Am crezut mereu că, dacă s-ar întâmpla ceva, ar discuta. Ar cere ajutor sau un sfat care să-l scoată din încurcătură sau ar fi avut curaj să recunoască că greșelile lui s-au soldat cu anumite consecințe. Fie, asta în cazul în care el și Carlos au ceva de împărțit cu adevărat. În minte mi s-au înfiripat zeci de idei, unele mai grave și sinistre decât celelalte. Nu vreau să mă gândesc prea mult la ele fiindcă îmi este frică, la propriu, să nu se adeverească vreuna. Mă gândesc și la Bullet și la ce s-ar întâmpla dacă Dante ar găsi ceva care să-l încrimineze cumva pe Victor.
Fratele meu nu o să treacă prin ce am trecut eu și Faith. Nu o să permit să crească fără un tată capabil. Nu am idee cum o să îl liniștește pe Dante dacă situația s-ar agrava, însă sunt hotărâtă să fac tot ce îmi stă în putere. Mai presus de orice, ei sunt familia mea, tot ce am; dacă ține de mine să îi păzesc, apăr cumva, o voi face. Chiar dacă Victor a păcălit pe toată lumea, nu trebuie să se încheie cu moarte sau alte grozăvii pe care sunt sigură că Dante abia așteaptă să le pună în practică. Iar dacă ține morțiș să fie un tiran nenorocit, o să fie nevoit să treacă de mine prima dată. Și nu cred că o să îi convină. Ar exista o cale să țin totul sub control – să aflu prima ce s-a întâmplat și să rezolv totul înainte să ajungă la urechile altcuiva. Habar nu am dacă o să dea roade ce urmează să fac, dar nu o să descopăr niciodată dacă nu merg până la capăt.
Scot telefonul din buzunarul hanoracului și mă uit la ceas. 3:47 dimineața. Dante nu e acasă și nici nu se va întoarce până la cinci, șase. E o idee bună că m-am furișat fără să spun cuiva? Bineînțeles că nu. O să intru în mari probleme dacă află Dante? Cu siguranță. Poate să se supere cât vrea, să mă amenințe până rămâne fără amenințări, nu o să mă mai sperie. Nu ar putea vreodată să-mi facă ceva. Nu atât timp cât în pântece am copilul lui. Sunt o nenorocită că mă bazez pe sarcină pentru a fi un scut împotriva lui Dante, sunt conștientă de lucrul ăsta, însă am nevoie de o asigurare că nu o să o dau de dracu' dacă eșuez. Am nevoie de curaj să nu dau înapoi tocmai acum. M-am gândit și răzgândit de sute de ori până am decis să acționez. Am luat în calcul toate posibilitățile existente. Unele mi s-au părut câștigătoare, altele mai puțin. Rămâne de văzut în care tabără o să sfârșesc.
