Puși din nou față în față cu o decizie care le poate schimba viața radical, protagoniștii noștri se găsesc obligați să aleagă în ciuda riscului la care își supun viitorul.
Ghinionul se ține scai de amândoi. Norii cenușii nu dispar de pe cerul lor...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Intrăm pe strada unde este restaurantul și observ mașina prostului dinainte să văd localul în sine. Opresc în spatele lui, claxonând pentru că așa vreau și pun frână. Ynna, săraca, întoarce capul, confuză. Ridic mâna în semn de scuze și dau din umeri. Nu e vina ei. E vina dobitocului de lângă ea. Maira oftează în dreapta mea, captându-mi atenția. Opresc motorul, mă las pe spate în scaun și mă aștept la dojeneala care știu că urmează. Îmi pare rău, dar n-o să mă opresc vreodată. Mă unge pe suflet să-l calc pe nervi. E un maimuțoi nesuferit. Ce poate să facă? Să vină fuguța, plângându-se Mairei că-l necăjesc?
— Gata? Ți-ai făcut numărul?
Sprânceana mi se ridică de una singură. Un pic cam țâfnoasă domnișoara Castle în această zi. Cred că trebuie să am grijă de hormonii ei puțin mai târziu.
— Nu, zâmbesc. Nici pe-aproape.
Dă ochii peste cap, ducând mâna la centura de siguranță. I-o prind, blocându-i mișcarea. Unde se grăbește așa?
— Ești conștient că, la un moment dat, va trebui să îl suporți. Face parte din viața mea și nu o să renunț la el doar pentru că nu-ți convine ție.
— Dar nu ți-am cerut să renunți la el, mi amor, ripostez. Cum nici tu, de altfel, n-ar trebui să-mi ceri să iau masa cu el când știi foarte bine că nu-l înghit. Atât de simplu.
— Îmi spui, te rog, ce aveți de împărțit? Nu înțeleg de unde a apărut aversiunea asta a ta față de el. Din câte-mi amintesc, obișnuiați să vă agreați reciproc.
— Bine punctat, obișnuiați. Îmi cer scuze că nu pot să consider apropiat pe cineva care alege ipocrizia drept mâna lui dreaptă.
— Las-o baltă, își deschide centura. Cu tine nu ajung la o concluzie rezonabilă. Aștept să povestești ce s-a întâmplat între voi. E clar ca lumina zilei că nici tu, nici el, nu vă îndrăgiți prea mult.
Mă rezum să pufnesc, drept răspuns și o las să coboare. N-o să-i povestesc vreodată interacțiunile dintre mine și scumpul ei prieten, cât timp ea a fost în Anglia. Nu pentru că nu vreau, ci pentru că nu vreau să-și schimbe părerea față de el. A fost un tâmpit nenorocit și prefer să las în trecut, ei bine, ce s-a petrecut în trecut. Ne-am aruncat amândoi cuvinte grele, ne-am scos ochii unul celuilalt – punct. Lucrurile și-au urmat propriul curs și s-a dovedit că niciunul nu a avut dreptate. Subiect încheiat. În definitiv, nici nu știu de ce țin ranchiună. În adâncul sufletului știu că Axel a spus adevărul. Știu că n-a mâncat căcat. Problema e că nu vreau să accept că nu a greșit în totalitate.
Ies din mașină în același timp cu el și văd cum i se luminează fața când dă cu ochii de Maira. Trântește portiera, întinde brațele și minunata mea logodnică se aruncă direct în îmbrățișarea lui. Axel o prinde cu o mână de mijloc, alta de cap și-și afundă nasul în părul ei. Uite că există ceva minuscul pe care nu-l urăsc în ceea ce-l privește. Abilitatea lui de a o face fericită. Știu că au trecut prin lucruri inimaginabile împreună și, doar pentru faptul ăsta, nu fac nazuri în ceea ce ține de prietenia dintre ei. Nu i-aș cere niciodată să renunțe la el. Pot să înțeleg relația care îi leagă. Că nu-mi convine, e altă mâncare de pește. Cu timpul, supărarea îmi va trece – ne va trece, bănuiesc, și o să fie totul bine din nou. Până atunci, îmi rămâne doar să scormonesc în rahatul lui și să i-l arunc în față cu prima ocazie.
