𝗗𝗮𝗻𝘁𝗲 𝗜𝗜𝗜

Capitolul 27

În liniștea ce domnește în casă, pot să-l aud pe Dante din bucătărie, vorbind la telefon în biroul lui. Cuvintele nu ajung până aici, astfel încât să înțeleg ce spune, însă îi disting tonul vocii – și nu este unul armonios. Este un pic trecut de ora zece seara, iar el s-a retras în birou acum mai bine de o oră. Nu știu cu cine vorbește. Nu am apucat să întreb, deoarece fix când i-a sunat telefonul l-a luat de pe noptieră și a zbughit-o pe scări. Eram dornică să dorm, dar m-a lovit setea pe nepusă masă așa că am coborât, cu toate că eram tentată să beau apă de la chiuveta din baie. Fie, am fost un pic curioasă să aflu dacă pot descifra cu cine discută. Răspunsul? Nu.

     Umplu încă odată paharul folosit, îl iau într-o mână, în cealaltă telefonul și pornesc înapoi spre hol. În timp ce merg, umbra siluetei înalte a lui Cicatrice se revarsă pe podea, în living. Cea a lui Mike ajunge până aproape de intrarea holului pe care sunt. Stau într-o perfectă liniște. Mă întreb dacă se plictisesc vreodată. Sau dacă dorm. Știu sigur că sunt aici atât ziua, cât și noaptea. Probabil Dante le-a oferit un loc unde să se cazeze, dar nu sunt sigură. Poate sunt camere nefolosite aici, la parter, de existența cărora nu știu. N-aș fi mirată, ținând cont că subsolul este reprezentat de o încăpere plină de arme și muniție pe care mă îndoiesc că o descopeream vreodată dacă nu-mi era arătată. Ajung în living exact când simt mobilul începând să vibreze insistent.

     Privesc ecranul și am tendința să mă opresc, dar îmi forțez picioarele să se miște în continuare. Este Victor. Acum, fiind singură, aș putea răspunde. I-aș putea asculta explicațiile pe care sunt ferm convinsă că vrea să le ofere, însă nu o fac. Resping apelul, trecând pe lângă cei doi bărbați. Observ cum încearcă să ascundă armele la spate, să nu le văd și apreciez cu toate că nu mă mai sperie ca la început. Le urez noapte bună și o iau pe scări, cu grijă să nu mă împiedic. Mă doare să recunosc, însă Dante are dreptate. Dacă uit pentru cinci minute ce rol ocupă Victor în viața mea, observ foarte clar cât de lipsit de respect e ceea ce a făcut. Trădarea doare și mai tare să realizez cu mintea limpede că nu a dat doi bani pe familia pe care și-a creat-o. A ținut atât de mult la noi, încât s-a întâlnit pe ascuns cu copilul său. Copil care ar fi trebuit să fie prezentat – adus în familie.

     Ne-a făcut să avem încredere în el. Mi-a promis că nu ne va răni niciodată cum a făcut-o tata. Realitatea? Alcoolul și violența tatei au fost mai blânde decât felul în care Victor mi-a smuls inima din piept. Când va afla mama, cu siguranță va fi devastată. Victor a dezamăgit-o odată. A doua oară, ascunzându-și propriul fiu, chiar dacă acesta este Carlos sau ar fi fost altcineva, e prea mult. Aici nu mai este deloc despre ceea ce am suferit personal din cauza columbianului. Este despre ceea ce am suferit cu toții din cauza lui. Părinții prietenilor mei și-au pierdut copiii. Au turnat pământ peste ceea ce iubeau mai tare. Știu că este greșit să arunc vina asupra lui, însă morțile lor îi sunt datorate în aceeași măsură în care îi sunt datorate lui Victor. Totuși, există o diferență zdrobitoare între cei doi. Carlos a avut decența să pășească în față și să spună adevărul. Telefonul vibrează o singură dată, anunțând un mesaj. Deschid ecranul, apăsând pe notificare.