Puși din nou față în față cu o decizie care le poate schimba viața radical, protagoniștii noștri se găsesc obligați să aleagă în ciuda riscului la care își supun viitorul.
Ghinionul se ține scai de amândoi. Norii cenușii nu dispar de pe cerul lor...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
— Întotdeauna o plăcere să te reîntâlnesc, Dante. Cui îi datorez niște mulțumiri pentru această minunată întrevedere?
Închid ochii o clipă, cât inhalez o gura uriașă de aer. Când îi deschid la loc, opresc laptopul, cobor ecranul și mă împing cu călcâiele în podea, depărtând scaunul de birou. Trebuie să continui să respir profund, altfel îi iau gâtul maimuțoiului din fața mea. Pe lângă faptul că nu bate la ușă, intră cum i se scoală lui. Apare cu vestitele replici de doi bani, și îmbrăcă haina asta a ironiei. Încă nu s-a prins că e pe terenul meu. Maira nu e aici. Pot să-i fac absolut orice vreau... și n-ar afla cineva vreodată. Nu că ar conta, oricum. Îmi place să cred că a înțeles cine dictează lucrurile. Sper că n-o să mai existe neînțelegeri.
— Data viitoare când intri în biroul meu, bate la ușă. Nu ești la mă-ta pe tarla.
Împreunez mâinile, sprijinind coatele de lemnul blatului biroului. Îl urmăresc cu privirea pe Carlos cum se așază pe fotoliul din stânga, având o expresie plictisită lipită de chip. Dacă așa-și exprimă el dezinteresul, abia aștept să aflu cum exteriorizează frică, când va afla de ce l-am chemat aici. În niciun caz nu-mi doresc o seară a bărbaților, între mine și el. Stând așa, față-n față, mă gândesc la toate posibilitățile prin care-l pot termina aici și acum. Ura pentru el continuă să mocnească în interiorul meu. Așadar, dacă chiar și pentru o secundă a crezut că am uitat sau am iertat ceva din ce a făcut, se înșeală grav. Aștept doar momentul potrivit.
— Ce primire! dă dezamăgit din cap. Aveam mai multe pretenții de la tine.
— Preferai primirea pe care o aveai jos? înclin capul spre podea, indicând subsolul. Pot aranja să ai parte de același tratament, zâmbesc. Timpul nu este pierdut.
Poate Maira crede că s-a schimbat. Poate pe ea a reușit să o prostească. Niciodată pe lumea asta nu o să-i meargă cu mine. Știu ce fel de persoană este. Am întâlnit mulți ca el. Înfățișare blândă la suprafață, dar plin de venin pe interior, gata să te spintece cu prima ocazie. Din păcate, am cunoscut figurile masculine prezente în viața lui, deci e imposibil să am așteptări sau să cred că s-a ales altceva de el. Cine se aseamănă, se adună. Așchia nu sare departe de trunchi. Deci trebuie să joace altă carte, ca să mă impresioneze. De preferat, aia care dictează să-și tragă singur un glonț între ochi, ca să nu mă mai complic eu.
— Hmm..., murmură, mijind ochii. Vrei un răspuns sincer? A fost o plăcere să petrec timp alături de tine. Nu a fost nimic mai satisfăcător, decât să văd neputința din ochii tăi când nu puneai mâna pe ce voiai de la mine. Mi-a plăcut să te am la degetul meu mic, să-ți controlez nervii.
Aproape că mă bufnește râsul. Mă abțin totuși. Nu vreau să creadă că îl iau în derâdere, deși o fac. Ar fi atât de simplu să îl lovesc unde îl doare cel mai tare. Nu are habar că știu de existența lui Raquel, magnifica lui iubită, care l-a așteptat cumințică cât a fost sacul meu de box. Logic, nu știe nici că am aflat de fiul lui, Giulianno. Cine s-ar fi gândit că e capabil să-și întemeieze o familie? Aș putea așa simplu și ușor să îi dau de înțeles că am idee despre absolut tot ce se întâmplă cu el și viața de rahat pe care o trăiește. Dar nu o fac, pentru că am învățat un lucru sacru de când am ajuns în vârf. Cunoașterea înseamnă putere. Strânge informații și păzește-le de gurile sparte. O să ajungi departe.
