Aștept ca furtuna să se dezlănțuie din minut în minut. Știu foarte bine că am adormit pe canapea. După trei ore petrecute plângând. Dimineața, am petrecut alte două, în exact același fel. Așadar, dacă Dante îndrăznește să îmi țină morală, sunt foarte pregătită să îi țin piept. Nu are nici cea mai mică idee prin ce trec și ce simt. Măcar odată, mă rog să își înghită mândria și judecata bolnavă pe care o are adesea și să mă lase în pace. Oricât de trădat s-ar simți, nu va egala niciodată cât de trădată sunt în momentul ăsta. Aici este vorba, înainte de toate, despre familia mea. Despre zeci de promisiuni încălcate. Despre ani și ani de prefăcătorie, minciună și falsitate.
Furtuna pe care o văd la orizont a apărut, clară, acum jumătate de oră. Totul era bine, Dante părea că nu are de gând să aducă în discuție nimic. Sunt foarte conștientă că bănuiește ceva, dacă nu știe deja că am fost plecată. Nu m-ar mira să am vreun cip GPS implantat prin cap. Îl cred în stare de orice. Mai devreme, nici nu a apucat să termine de mâncat, fiindcă în bucătărie a dat buzna Cicatrice. S-a scuzat, a spus că pe domnul Storm îl așteaptă un telefon important și a plecat, așa cum a venit. Dante nu a spus despre ce e vorba însă, după expresia de pe fața lui, mi-am dat seama că aștepta apelul și că știe cine este apelantul. S-a ridicat, nu mi-a adresat nici un cuvant și dus a fost. Iar de atunci, stau și aștept... nu știu. Aștept să se întâmple ceva.
Mai devreme sau mai târziu, sunt sigură că va cădea cortina și toate lucrurile pe care Dante încă se abține să mi le spună, vor ieși pe bandă rulantă. Și atunci, nici că o să îl mai oprească cineva. Are obiceiul ăsta să țină totul pentru el, până dă pe-afară. Nu îmi neg vina. Sunt vinovată că plec fără să îl anunț, că prefer să țin ascunse anumite amănunte. Dar cum aș putea fi sinceră, cum i-aș putea cere să nu mă mai compare cu un copil lipsit de minte, când doar să încerc să aduc aspectul ăsta în discuție și îi sare țandăra? Îmi asum vina, așa cum am spus, dar asemenea mie, și el face greșeli. Greșeli care, mai mult sau mai puțin, mă îndeamnă să acționez fără știrea lui.
Am auzit niște voci venind dinspre biroul lui Dante. Pe a lui o recunosc cu ușurință. Cealaltă mi se pare doar cunoscută, însă nu suficient cât să o asociez unei persoane. Telefonul vibrează, atrăgându-mi atenția. Vorbind de lup, și lupul trimite mesaje. Mă pregătesc psihic despre ce Dumnezeu o vrea să discute cu mine. Nu obișnuiește să mă cheme sau să mă vrea prin preajmă când are treabă. Străbat sufrageria, luând-o la stânga, pe hol. Apropiindu-mă, o a treia voce ajunge până la mine. Tony. Lângă ușa biroului, Mike, alături de un alt bărbat pe care nu îl recunosc, așteaptă. Când mă zăresc, amândoi mă sălută din cap și-mi fac loc să trec. Asta nu e de bine. Unul dintre ei încearcă să deschidă ușa pentru mine, dar îl opresc. Nu am nevoie de ajutoare.
— Oh, e tot ce pot să spun, când intru în încăpere și dau cu ochii de ultima persoană pe care mă așteptam să o văd aici.
Închid ușa în spatele meu. Rămân pe loc, fiindcă nu am idee de ce sunt aici. Cu atât mai puțin, având toate privirile ațintite asupra mea. Dante, Julian, Tony și Carlos. Carlos. Victor mai lipsea de aici. Înghit în sec. Știe. Știe și ăsta e modul lui prin care îmi arată că, din nou, oricât aș crede că pot să ascund lucruri, nu o să reușesc niciodată. Că, dacă vrea să afle orice mișcare pe care o fac, o să îi fie adus la cunoștință și când respir. Realizez că intimitatea mea e ultima problemă în clipa asta, însă devine obositor și deranjant. A spus că nu sunt prizonieră și totuși, exact astfel mă face să mă simt. De când și de ce a ajuns să îmi fie frică de el? Nu cred o secudă că m-ar răni. Nu ar putea.
CITEȘTI
𝗗𝗮𝗻𝘁𝗲 𝗜𝗜𝗜
RomancePuși din nou față în față cu o decizie care le poate schimba viața radical, protagoniștii noștri se găsesc obligați să aleagă în ciuda riscului la care își supun viitorul. Ghinionul se ține scai de amândoi. Norii cenușii nu dispar de pe cerul lor...