Iubire și ură

Capitolul 7

JASON

Mă trezesc din cauza razelor de soare ce pătrund prin crăpăturile jaluzelei, în cameră. Firar! Am uitat să pun alarma, sper că nu e atât de târziu.
Doamne ajută, e abia ora opt fără un sfert. Până la nouă mai e timp. La opt trebuie să o trezesc pe Samantha pentru că știu cât îi ia ei să se aranjeze.
O admir. Formele ei pline sunt atât de apetisante. Îmi pare bine că am ajuns să le ating. Mă duc la baie să mă spăl pe dinți și pe față, pentru a mă dezmorți puțin și după trebuie să o trezesc pe Sam.

*

- Bună dimineața, rază de soare! Zic în timp ce trag jaluzelele și las lumina să intre în cameră.
- Mai lasă-mă cinci minute, iubitule! Mormăie încât abia o înțeleg.
- Doar cinci minute. Dar să nu adormi! Zic și îmi mormăie un aha.
Ies din cameră și mă îndrept spre camera lui Nate. Bat la ușă și văd că nu răspunde nimeni. Sper că s-au trezit nebunii ăștia.
- Alo, poliția, vă rog să deschideți ușa imediat ! Spun cu vocea îngroșată și numaidecât văd un Nate adormit în fața mea.
- Ce naiba, frate? Am crezut că e poliția. Lasă-mă dracu să dorm.
- Dormi să nu îți spun eu unde. Ai uitat că azi avem ultimul clopoțel, nu?
- Dracu' să îl ia de clopoțel, mi-ai stricat tot somnul. Hai că acum mă pun să mă îmbrac și să o trezesc și pe Vanessa.
- Bine, frate. Mă duc să văd dacă s-a trezit Sam că a zis să o mai las încă cinci minute.
Nici nu mai aștept și mă duc în cameră la ea. Observ că Samantha nu mai e în pat, ci în baie. Nu m-a mințit când a zis că în cinci minute se trezește.
- Sam, ești la baie? Bat la ușa de la baie și se răspunde imediat.
- Da, sunt aici. Poți intra, mă machiez.
Intru în baie și chicotesc când văd cât e de concentrată când se dă cu rimel.
- Așa, am terminat. Cum arăt? Mă întreabă și îmi îndrept privirea către decolteul ei. Încă nu s-a îmbrăcat.
- Am întrebat cum arăt! Mă refeream la față, nu la decolteu, nesuferitule! Zice ea și aș fi sărutat-o, dar are plin de ruj pe buze și nu vreau să i-l stric.
- Ești... superbă! Acum haide să îți aleg niște haine! Zic eu și o trag în cameră după mine.
Ne poziționăm amândoi în fața garderobei și privim. Deja știu ce să îi aleg. Am văzut o rochie neagră frumoasă acum câteva zile când mă uitam prin hainele ei.
- Asta! Zic și i-o afișez în față, pe umeraș.
- Chiar vrei să iau rochia asta pe mine? Mă întreabă și aprob din cap.
- Păi bine, asta o iau. Trebuie să îmi dau sutienul jos că are bureți și să îmi schimb bikini. Ieși sau te întorci? Spune ea către mine și decid să ies , nu vreau să înrăutățesc lucrurile.
*

Iese din cameră îmbrăcată în rochia pe care i-am ales-o. E superbă. În picioare s-a gândit să își ia o pereche de pantofi cu toc nu foarte înalt.
Ajunge cu capul la nasul meu.
- Mergem? Zice ea și îi aprob și de această dată.
- Da, haide să vedem dacă sunt și cei doi porumbei gata.
- Nate, Vanessa, sunteți gata? Întreabă Samantha și numai așa ies amândoi pe ușă, eleganți.
- Da, haide să mergem. Jason, mergem cu mașina ta? Mă întreabă Nate și dau afirmativ din cap.
Am coborât scările și ne-am îndreptat către ușă, asigurându-ne că nu am uitat nimic.
Am urcat în mașină, luându-mi iubita cu mine în față și lăsând porumbeii în spate. Se mai giuguleau ei din când în când și eu cu Samantha chicoteam. Mai avem 15 minute până la liceu, urmând ca după asta să ne așezăm și să așteptăm festivitatea de promovare a celor din clasa a 12-a.
Sunt curios dacă am trecut.
- Jason, ai grijă! Îmi țipă iubita mea în ureche și chiar la timp mă feresc de o mașină care venea în contrasens și îmi continui drumul. Am tras o sperietură groaznică.
- Ați pățit ceva, sunteți cu toții în regulă? Întreb eu în timp ce trag pe dreapta.
- Da, nu s-a întâmplat nimic, noroc că ai acționat la timp. Acum hai să mergem, spune Nate și își trage sufletul.
Am pornit înapoi către liceu și numaidecât o aud pe Samantha.
- Te iubesc, nesuferitule! Îmi şopteşte aceasta la ureche.
- Și eu, Barbie! Șoptesc către ea înapoi , neluându-mi privirea de la drum.