Iubire și ură

Capitolul 4

JASON

          Luni, o nouă zi de școală. Nimănui nu îi place ziua de luni, inclusiv mie. Nu îmi place nicio zi care se termină în ‚i'. Simt că înnebunesc. Bine că mai este doar o lună de școală. După care urmează. . balul de absolvire. Oh, nu! Fix la asta nu m-am gândit. Cobor jos ca să îmi fac ceva de mâncare și optez pentru o omletă rapidă. Cam asta e tot ce am mâncat în ultima vreme. Nu pot spune că nu știu să fac altceva de mâncare, deoarece sunt un bucătar desăvârșit. Acum deja mint, nu-i adevărat. Doar că omleta îmi place mai mult. Și cartofii prăjiți, să nu uităm de ei, sunt o delicatesă. 
          Termin de mâncat și îmi iau cheile, trag de data aceasta o geacă de blugi de pe cuier, portofelul și ies pe ușă. Deblochez mașina de la distanță, iar când ajung la ea, urc la volan și stau. Stau un pic pentru a mă relaxa deoarece nu îmi plănuisem să ajung atât de repede la liceu. E abia ora opt jumătate, mai am jumătate de oră la dispoziție. Plănuiesc să o sun pe Vanessa să o întreb dacă nu vrea să vină cu mine. 
— Hei, neața Vann, mă întrebam dacă nu vrei să mergi cu mine astăzi la liceu, mă plictisesc singur. 
— Oh, nu, astăzi nu vin. Mă simt rău și mi-a spus mama să stau acasă. Mâine dacă mă simt mai bine, poate.  

— Sigur ești bine? Nu ai nevoie de nimic din oraș? O întreb pe verișoara mea cam bolnăvicioasă de felul ei. 
— Ba da, chiar aș avea nevoie, doar dacă vrei, te poți duce te rog până la farmacie să îmi iei ceva pentru dureri de cap? Simt că îmi explodează capul, spune și îi pot auzi și vocea un pic răgușită. 
— Îți iau și ceva pentru gât? Reușesc să întreb. 
— Da, ai putea. Atunci, aștept până vi. Să mă suni să știu când ajungi , spune și o salut, închizând apelul. 

* 

          Am ajuns deja la liceu unde am observat că era mare forfotă lângă dulapul Samanthei. Toată lumea filma și era atentă la conflictul dintre ea și... Sonia? Ce naiba? Sigur vrea să se răzbune pentru cicatrice, mă gândesc eu, chicotind. 
          Mă apropii mai tare ca să pot auzi cauza bătăii și atunci îmi dau seama că e vorba despre... mine. "De ce naiba m-ar lăsa Jason pe mine pentru o idioată ca tine? " era una din vorbele Soniei căreia Samantha i-a dat un răspuns concis și clar "Oh, fata-căreia-i-am-lăsat cicatrici, crede-mă, drăguță, Jason a fost al tău, acum nu știu cine e cu el, dar eu sigur nu. Dacă vrei bătaie, vino să îți mai las câteva cicatrici pe sînii ăia falți ai tăi, doar ăia-s de tine" . Mi-a plăcut răspunsul ei și cred că ar fi timpul să mă bag, înainte să mai facă vreo năzbâtie ambele și să se păruiască pe aici. 
— Hei hei, fetelor, încetați! Toată lumea se uită la voi, ce naiba? Terminați odată circul ăsta. 
— Jason, asta a venit la mine să mă bată, jur că nu a fost vina mea. 
— Minte, minte, ea a venit să se lege de Samantha! Strigau toți colegii care erau prezenți pe hol. 
— Sonia a venit la mine în timp ce îmi băgam cărțile în dulap și a început să mă păruiască. Dar am avut grijă ca nici ea să nu scape fără vreo zgarietură. Și totul pentru că mă dau la tine, doamne. Nici nu am încercat să fac asta. Noi nici nu prea ne înțelegem, darămite să mă dau la tine, auzi la ea. 
— Aici are dreptate Samantha, Sonia. Adică, nu suntem în relații foarte bune. Nu știu ce naiba te apucă de la o vreme, ți-am spus de o grămadă de ori că nu mai suntem împreună, când ai de gând să înțelegi? Și parcă erai împreună cu Thomas. 
— Dar, dar..?! Eu doar nu pot suporta ideea că nu mai ești al meu, șușotește Sonia doar pentru ea. Și da, eram, bine zis, dar nu era la fel de bun ca tine și ne-am despărțit. 
— Ar trebui să înțelegi odată pentru totdeauna, comentează și Samantha. Nu e al tău, nu e al meu, îți e clar asta? Și ca să ști, Jason nu este un obiect pentru a aparține cuiva. 
           Asta a fost maximă. Mi-a plăcut replica dată de Samantha. Nu pot să cred că nu a făcut haz de necaz pentru asta. 
— Voi la ce vă mai uitați? Hai valea, au început cursurile! Se răstește ea către toți adunați în jur, aceștia începând să se rărească, până am rămas doar noi, Sonia plecând și ea. 
— Îți mulțumesc, Jason. 
— Pentru ce? Nu am făcut nimic special, doar am stat și m-am uitat ca prostul, zic și ne amuzam amândoi.