Iubire și ură

Epilog

Copii Samanthei și fata Vanessei se jucau ca de fiecare dată și se ciondăneau mai tot timpul. Nu puteau crede cât de mult se asemănau cu ele, dar mai ales cu tații lor. Au luat absolut tot de la tații lor, mai puțin ura. Și, ca de fiecare dată, între verișoare și frați se creau certuri, neserioase venind din partea copiilor, gemenii de vârste fragede, dar cu o minte extraordinară și verișoara acestora, mai mică cu un an decât cei doi.
- Mami, mami, ştiai că Victoria a primit napolitane de la Caleb? Mie nu mi-a dat, mami, şi eu sunt sora lui, nu verișoara! îi spuse fetița cu tristețe în glas.
- Lucy, şti că întotdeauna ți-a dat când a avut ceva, nu trebuie să te superi pe el pentru atât! Răspunse Samantha atât de liniștit către fiica sa.
- Cred că o iubește mai mult pe ea decât pe mine! zise fata şi începu să plângă, îmbrățişându-şi mama.
- Nu spune asta, scumpa mea! Şti doar că Vicki e mai mică şi de asta i-a dat! Fratele tău te iubește mult, Lucy! Îi răspunse cu aceeași voce liniştită, uitându-se la lacrimile ce îi străbătură chipul.
O strânse la pieptul ei şi nu îi venea să creadă cât de frumos e să fii mamă. Îşi amintea clipele petrecute cu cei doi gemeni năzdrăvani încă de când au apărut in viața lor.
"Nu se schimbaseră deloc, aceleași certuri banale, urmate de împăcări. " gândi ea, uitându-se înspre ei.
- Sammy, nu ai văzut-o pe Victoria? O caut să îi dau să mănânce că e deja ora prânzului şi nu o găsesc! Întrebă Vanessa, căutând-o din priviri pe fiica sa.
- Nu e acolo cu Nate şi Jason? Pare a fi ea dacă nu mă înșel, răspunse imediat Samantha, uitându-se către cei doi bărbați care stăteau la umbra unei sălcii.
"Bună a fost ideea de a ne muta la casă, mă simt mult mai bine decât în apartament, acelaşi sentiment cred că avându-l şi ceilalți " se gândi aceasta, uitându-se la câte poate face un spațiu mai mare şi aer curat.

Între timp, cele două cumnate, prietene cele mai bune din copilărie, stând şi uitându-se la iubiții lor soți, nu au mai păzit şi ce fac copii, astfel încât Lucy începuse să plângă , Caleb râzând de zor.
- Caleb, de ce ai făcut-o pe surioara ta să plângă? Nu vezi că e mai mică decât tine? Îl întrebase calmă Samantha, așteptând răspunsul pe care acesta i-l va da.
- E vina ei, mami! Mă ceartă că i-am dat napolitanele Victoriei în loc să i le dau ei! Dar mami, Victoria e mai mică şi eram nevoit să îi dau. Şi nu e mai mică decât mine, suntem născuți în aceeași zi al aceluiași an, răspunse băiatul într-o manieră atât de matură încât mama sa începuse să zâmbească.
- Da, dragule, dar trebuia să îi dai şi ei măcar puține, s-a supărat! Crede că o iubești mai mult pe Victoria decât pe ea acum! Îl învățase frumos astfel încât ca data viitoare să nu mai greşească.
- Dar nu e adevărat, mami, şti cât de mult țin la Lucy! Mă duc să mă împac cu ea! Zise băiatul hotărât , plecând spre sora lui.
- Din nou genul de discuție aprinsă mamă-fiu? Întrebase soțul acesteia, luând-o prin surprindere de la spate.
- Da, şti cum sunt ei, se ceartă din chestii banale după care se împacă. Trebuie să ai răbdare cu un copil, iubitule, dacă nu vrei să îl strici de mic, zise Samantha şi îi dăduse un sărut scurt soțului său, luându-l de mână şi îndreptându-se amândoi înspre iubiții lor copii.
- Mami, uite ce am primit de la Caleb, nu-i aşa că e frumos? Spuse fiica sa, arătându-i un ursuleț mic de pluş.
- Foarte frumos, mami, şi mie şi lui tati ne place foarte mult, nu-i aşa, Jason? spuse aceasta, întorcânduşi privirea către Jason şi făcându-l să aprobe.
- Da, normal că şi mie îmi place, Lucy. De unde l-ai luat , fiule? Poate mă ajuți să îi iau şi eu lui mami unul, ce părere ai, te bagi? Întrebă Jason, fixându-şi privirea pe fiul său ce părea încântat
- Victoria, iubito, vino la tati, nu ai terminat încă de mâncat . Mai are mami puțin şi termină, haide, strigă Nate către fiica lui ce alergă cu paşi micuți dar rapizi spre Samantha şi Jason, sărind în brațele mătuşii sale.

- Tuşa Sam, tuşa Sam, ia-mă în blațe! Tati si mami mă obligă şă mănânc dal eu nu mai pot! Spuse cea mică, aceasta neștiind încă să pronunțe corect cuvintele.
- Lasă că îl batem noi pe tati, păi el nu ascultă de tine? spuse în amuzament Samantha, uitându-se la nepoata sa mică şi fragedă, cei trei ani ai săi amintindui de primii trei ani ai lui Lucy.
- Nate, dragule, las-o dacă nu vrea să mănânce , nu e bine să o forțăm. Victoria, hai la mami, nu îți mai dau nimic, vezi? Mami nu mai are nimic în mână, spuse Vanessa înspre Victoria, cea mică dând semne că vrea la mama sa.
"O familie fericită, asta suntem acum. O familie împlinită, cu certuri şi împăcări, dar ce poate fi o floare fără buruieni? Avem o viață cu tot ceea ce avem nevoie. Am un soț care mă iubește şi îl iubesc, doi copii minunați fără de care nu pot trăi, şi un verişor zbuciumat cu o prietenă la fel de zbuciumată şi iubita mea nepoată, fiica lor. Ce mi-aş putea dori mai mult? " gândi Samantha, uitându-se la tabloul de familie din fața sa.
Era deja ora somnului de prânz iar aceasta trebuia să îi pună pe cei mici la culcare, inclusiv pe cea mică a vărului său, amândoi fiind nevoiți să plece la serviciu, ajungând acasă abia spre seară.
Jason se angajase ca profesor de sport la universitatea la care învățase, toate elevele întorcând capul înspre el, dar ceea ce ele nu stiau era că acest burlac avea acasă femeia care îl făcea fericit în fiecare minut din viața lui.
Samantha, deşi terminase la fel ca Jason, universitatea de sport, se angajase ca educatoare la o grădiniță din apropiere, iubind pe fiecare copil în mod egal.
Acum amândoi erau împliniți. Aveau tot ce şi-ar putea dori, de la o familie fericită, până la rude care îi făceau fericiți. Iubirea era la ordinea zilei în relația lor şi nimeni nu putea schimba asta, nicio iubire pasageră din trecut, nici nimeni.

"Până la urmă, ce ar fi iubirea fără ură? La fel cum curcubeul apare într-un final după ploaie , la fel şi aici a apărut iubirea, după mulți ani de ură . Iubirea e ca o corabie , te poartă în mrejele sale, până când dă de obstacole pe care uneori le ocolește, alteori le suportă fără însă a se destrăma, iar dacă o face, nu pentru perioade lungi de timp. Ştim doar că a noastră corabie greu poate fi doborâtă, doar de ceva puternic şi... veşnic. " - Georgiana B. Maria