Iubire și ură

Capitolul 24

SAMANTHA

Însfârșit e timpul să merg spre casă, am stat destul în spital, nu mai am nimic, rănile aproape mi-au dispărut și încă nicio amintire în plus. Nate m-a lăsat în fața blocului și s-a întors înapoi spre spital pentru a-mi lua lucrurile ce mai rămăseseră pe acolo.
Ajung la lift și aștept să coboare. Odată deschis, intru și apăs pe etajul la care am apartamentul, așteptând să urc cât mai repede. Ajung sus și mă îndrept spre ușa apartamentului, deschizând-o și încercând să intru înăuntru. Un miros puternic de clătite îmi încântă nările și mă face să mă îndrept spre bucătărie.
- Tu! Ce cauți aici? Îl întreb pe nesuferitul de Jason care făcea clătite și căruia erau să îi cadă din mână când m-a văzut, moment în care am început să chicotesc.
- Aici locuiesc! Oh, dar nu îți amintești nici asta, nu-i așa? Îmi zice și se întoarce la clătite, nebăgându-mă în seamă.
- Și chiar trebuie să împărțim același apartament? Nu ai putea sta altundeva, eu știu , poate la internat? Îi spun și mă îndrept spre cameră pentru a-mi lăsa rucsacul cu cele câteva lucruri pe care le-am luat de la spital.
Intru în cameră neașteptându-i răspunsul și când văd patul și sertarul, cad lată la pământ.
- Ăăm, iubito? Unde sunt prezervativele?
- Nu am umblat la ele, sunt tot în sertarul noptierei! Uită-te mai bine!
- Iubito, iubito, ești bine? Răspunde-mi! Îi aud glasul lui Jason în capul meu dar nu îi pot răspunde și nu pot acționa cu nimic.
- Doamne ferește, iubito, răspunde-mi odată! Spune-mi că ești bine!
Mă simt ridicată de pe jos, pusă pe pat de către el și stropită cu apă pe față, moment în care inspir o gură mare de aer și îl strâng în brațe pe Jason.
- Iubitule! Spun și încep să plâng, sărutându-l și strângându-l puternic în brațe.
- Ți-ai amintit! Spune serios către mine și repetă asta de câteva ori, din ce în ce mai entuziasmat.
- Da, mi-am amintit, știu tot! Știu tot, iubitule, tot!
Îl sărut cu patos și încerc să îmi șterg lacrimile, moment în care îmi amintesc de ceva.
- Îmi datorezi ceva! Îi spun cât se poate de serioasă și întind mâna spre el.
- Credeam că ai uitat!
Se îndrepta spre șifonier și scoate cutiuța pe care o știu atât de bine și se pune în genunchi în fața mea.
- Vrei să fi soția mea, din nou? Mă întreabă cu puțin amuzament în glas și mă arunc la gâtul lui, sărutându-l și îmbrățișându-l.
- Da, da și din nou da! Zic și întind mâna spre el pentru a-mi pune inelul pe ea.
- A fost o idee bună să las totul în cameră așa cum era. Nu am schimbat nimic, am lăsat totul cum s-a întâmplat în seara aceea.
- Cred că tocmai de asta mi-am amintit. Că tot veni vorba, camera asta chiar are nevoie de o curățenie, dar imediat după ce devorez câteva clătite!
- Nate mi-a spus că vii și de asta am făcut! Așa cum îți plac ție, cu Nutella! Îmi zice și nici nu mai stau să mă gândesc că o iau spre bucătărie, luând o clătită și mușcând zdravăn din ea.
- Să nu mănânci atâtea clătite, ți-am făcut și un tort!
Jason. Tort. Cuvintele astea unul lângă altul nu se cam potrivesc. Tare mi-e frică de ce a ieșit.
- Tu ai făcut un tort? Jason Doug a făcut tort și nu a ars bucătăria? Imposibil.
- Știu că pare de necrezut, dar mi-a ieșit bun, cred. Depinde de tine, tu dai verdictul de cât de bun a ieșit.
- Bine, să vedem, sunt nerăbdătoare să aflu, ca să știu cine face tort de sărbători, îi spun și primesc un chicot din partea lui, acesta îndreptându-se spre frigider.
Scoate un tort de ciocolată și îl așează pe blatul din bucătărie, chiar în fața mea.
- Ce părere ai? Cum arată?
- De arătat, arată bine. Și la gust vreau să văd cum e.
Tortul era acoperit de glazură de ciocolată și era scris cu frișcă deasupra : "Bine ai venit acasă! ". Îmi taie o felie mare din el și o pune pe farfurie, așezândo în fața mea.
- Doamnă jurat, vă rog să degustați și să îmi dați răspunsul final. Merg sau nu în finală?
Iau o linguriță pentru a mânca felia de tort oferită de Jason și din prima un gust puternic de cacao îmi încântă papilele gustative.
- Deci... domnule cofetar Jason. Eu zic că nu îmi place tortul din cauză că...
- Așa de rău a ieșit?
- ... din cauză că mai vreau o felie! Continui eu, acesta tăind o felie la fel de mică și îl sărut cast pe buze.
- Ce reacție crezi că va avea Nate când va afla că ți-ai recăpătat amintirile?
La întrebarea asta m-am tot gândit de când miam amintit de toate. Chiar nu știu ce reacție va avea, dar mai mult ca sigur va fi foarte bucuros.
- Samantha, ai probleme cu Jason, îl dau afară? Îl aud pe vărul meu în fața ușii și aproape mă bufnește râsul.
- Nate! E tot ce reușesc să zic și alerg spre el pentru al îmbrățișa, scurt.
- Ce s-a întâmplat? De ce râdeți amândoi? Ați plănuit să mă dați afară din casă?
Vorbele vărului meu mă fac să zâmbesc și mai tare și un singur lucru îi arăt : mâna cu inelul pe ea.
- Ah, gata, știu, te-a cerut în căsătorie și ai acceptat, zice și mă încrunt la el.
- Nu asta, tăntălăule. Bine, și asta e una dintre ele. Cel mai important aspect este că mi-am amintit de tot. Acum, vino încoace!
Îl îmbrățișez strâns și rămân așa vreo cinci minute, după care mă îndepărtez.
- Îmi cer scuze pentru ce ți-am zis acum câteva zile, că te urăsc și nu vreau să vă mai văd. Îmi cer scuze amândurora. Pe moment am spus-o din inimă dar amnezia era de vină. Știți ce simt eu pentru voi.
- Nu îți face griji, iubito, știam că despre asta e vorba. Nu am încetat să mă gândesc la tine nicio clipă.
- Nu îmi mai minți verișoara. Când ți-a aruncat inelul ai spus că s-a terminat între voi. Atunci nu te-ai mai gândit la amnezie?
- Ba da, Nate, dar nu o puteam obliga să mă iubească dacă nici nu voia să vorbească cu mine.
- Bine, bine, gata, ce a fost, a trecut. Tot ce contează acum e că suntem bine cu toții. Că mi-am amintit, camera noastră trebuie neapărat curățată.
Îl văd pe Jason îndreptându-se cu pași repezi spre ușa de la intrare și strig la el.
- Hei, iubitule, unde fugi? Doar nu vrei să pleci acum. Vino aici să mă ajuți.
- Păi ști... Nu mai avem... Ști tu, ce nu aveam și în seara aia.
- Aia putem cumpăra și după. Haide aici, acum! După mergem amândoi la cumpărături!
- Că tot veni vorba, uită-te pe fereastră în garaj, se vede de aici motocicleta ta, a ajuns de la reparat.
- Ce bine. Acum haide să ne apucăm, nu mai trage de timp.
- Mai am să îți spun ceva. Foarte important.
- Frate, doar nu o să îi spui acum, abia și-a amintit, îi spune vărul meu încet lui Jason, dar aud și eu.
- Ce s-a mai întâmplat acum?
- Știi că într-o seară am făcut-o fără protecție, nu? Ei bine, a fost de ajuns încât să te las însărcinată!
- Și am pierdut copilul în accident? Spun și simt lacrimile cum îmi curge pe obraji.
- Nu, iubito, copilul e sănătos. Ești încă însărcinată și te iubesc atât de mult! Doctorița a spus că e o minune că a supravieșuit. Zice iubitul meu și încep să plâng, sărutându-l cu patimă chiar în fața vărului meu.

JASON

Expresia feței Samanthei nu îmi dă nimic de înțeles. Ori a rămas în șoc atunci când i-am zis de sarcină, ori se gândește la clipa când îi va crește burta. Are fața aia neutră din care nu poți înțelege dacă e tristă sau fericită, dacă e îndrăgostită sau furioasă. Într-o fracțiune de secundă o văd ridicându-și privirea spre mine și, pe lângă lacrimile ce i se întreieră pe chip, un zâmbet larg îi ocupă fața. Mă liniștesc instantaneu și aștept să îi aud răspunsul.
- Voi fi mamă! Spune serioasă, uitându-se în gol spre parchet. Vom fi părinți, Jason, părinți! Îți vine să crezi?
Spune și se aruncă în brațele mele, plângând de fericire.
Nimic nu e mai frumos decât chipul fericit al iubitei mele.
- Trebuie să facem nunta înainte să îmi crească burta. Nu vreau să fiu o mireasă graviduță, zice stresată și se plimbă dintr-un loc al camerei în altul.
- Nate! Ce au zis mama și tata când au aflat?
Acum s-a oprit aproape de el și se uită fix în ochii lui, vrând să știe răspunsul cât mai repede.
- Mătușa a fost foarte încântată, i-a zis lui Jason cum trebuie să se comporte și chestii, ști tu. Unchiul însă, spre surprinderea tuturor, l-a luat de după cap pe Jason și i-a spus doar atât: "Ai grijă de fata mea, altfel voi avea grijă să rămâi fără ce ai mai de preț! ".
- Periculos tata de fel, spune iubita mea, amuzându-se de situație.
- Sam! Strigă Vanessa din ușă, alergând spre noi și îmbrățișând-o strâns pe Sam.
- Vann! Cât mă bucur să te văd!
Fericirea de pe chipul Samanthei se citește necontenit și nu mă face decât să zâmbesc la rândul meu.
- Nate mi-a trimis mesaj cum că ți-ai amintit tot și am ajuns cât am putut de repede. I-ați spus? Se întoarce de data aceasta Vanessa înspre noi și dăm afirmativ din cap.
- Deci ști că ești însărcinată. Abia aștept să te văd cu burtică.