Iubire și ură

Capitolul 25

JASON

După două luni ne aflăm la masă, mâncând ca de obicei delicatsele de clătite făcute de Samantha și stând și vorbind unul cu celălalt. Fața pe care o face Samantha mă face să zâmbesc încă o dată și să uit că mai e și altcineva în jurul meu.
- Nu îmi mai aminti și tu! Trebuie să mă mărit înainte de a deveni un balon care merge cu viteza melcului.

- Taci acolo! Deja mi te imaginez în rochie de mireasă, însărcinată în luna a şaptea, și ținându-te de burtă la ceremonie! Spune verișoara mea înspre Samantha, aceasta căutând ceva cu care să arunce în ea.
- Stai liniștită, iubito, Vanessa doar glumește! Zic eu, încercând să o liniștesc, dar vocea verișoarei mele se aude dinou din bucătărie.
- Dar totuși, nu ar fi o idee rea! Strigă Vanessa, mușcând dintr-o clătită.
- Deloc, Vanessa, nici nu se putea mai bine. Tu te auzi ce spui? Eu vreau să mă bucur de suplețe cât o mai am, deși a început să îmi crească burta.
- Suplețea o vei avea și după ce naşti! Zice Vanessa și îi dă de gândit Samanthei.
- Ce vrei să spui cu asta? Să fac nunta după ce nasc? În niciun caz.
- Nu ar fi nici asta o idee rea, dar parcă nu mă încântă nici pe mine. Acum vreau să știu. În câte săptămâni sau luni ești? O întreabă și asta nici eu nu știu, dându-mi seama că nu am fost cu ea să facă niciun control.
- Îmi spune și mie cineva? Se întoarce înspre noi și se uită mirată. Nimeni nu știe? Zice și se mai uita odată.
- Se pare că ne-am făcut cu un drum spre spital, zice Vanessa și vine spre noi cu cheile de la motocicletă.
- Stai departe cu alea de ea! Cel puțin în perioada sarcinii! Zic și se oprește în loc.
- Jason! Nu am încă burtă mare, pot conduce!
- Dar, iubito...
- Nicio "iubito". Nu vreau să îmi impui reguli cât timp sunt însărcinată. Încă pot conduce motocicleta, nu am ajuns încă o legumă.
- Dacă pățește ceva, e numai vina ta! Îmi mijesc ochii spre Vanessa și îmi iau cheile de la mașină, chemându-l pe Nate după mine.

*

Ajunși în parcarea spitalului , îi arunc cheile lui Nate pentru a o închide și fug repede spre Samantha care se dădea jos de pe motocicletă.
- Ești bine? Ai pățit ceva? Zic și o controlez îndeaproape, ea punându-mi mâinile pe lângă corp.
- Jason! Încetează! Nu am pățit nimic! Mă vezi în fața ta, nu? Ei bine, uită-te și în continuare.
- Haide să mergem, spun și o trag spre intrarea în spital, întrebând la recepție de doctorița care ne-a spus că e însărcinată.
- Cu dr. Johnson, vă rog! Zic și o văd pe cea din fața mea cum efectuează niște apeluri, după își ridică privirea spre mine și îmi zice unde ar trebui să merg.
Îi mulțumesc și o iau de mână pe Samantha, urcând scările. O iau în brațe, dar îmi țipă să o las jos, lovindu-mă.
- Jason! Pot merge și eu! Nu sunt handicapată! Acum, haide! Zice și mă trage de mână, bătând la ușa cabinetului doctoriței.
- Intră! Spune dinăuntru și intrăm amândoi, eu așezându-mă pe un scaun în timp ce Samantha s-a pus pe pat.
- Cum te mai simți, e totul în regulă? Spune și îi face semn să se întindă pe pat.
- Nu știu ce ar putea fi mai bine decât aducerea aminte a tuturor lucrurilor! Și faptul că sunt însărcinată și nu am fost la niciun control. Îi răspunde iubita mea, lăsând-o pe doctoriță să zâmbească.
Felicitări, ai reușit să îți amintești! Asta explică faptul că ești aici într-un moment neașteptat.
- Chiar așa. Vreau să știu în câte luni sunt și dacă se poate spune sexul copilului.
Doctorița ia lichidul acela cu care o unge pe burtă pe Samantha și se uită pe ecran, îndemnându-mă și pe mine să o fac, deși nu înțeleg prea multe.
- Ești deja în a treia lună de sarcină, Samantha! Mai mare e mirarea că îți crește burta mai repede decât aș fi crezut. Poți vedea acolo o siluetă.. Stai..
- Ce s-a întâmplat? Spun panicat și o văd zâmbind pe doctoriță.
- Sunt două siluete! Zice dintr-odată și inima mea o ia deja la galop.
- Două siluete? ! Adică. . gemeni? Se miră iubita mea, doctorița aprobându-i din cap.
- Da, Samantha, 2 siluete. Vrei să le ști și sexul? Întreabă doctorița și deși Samantha ar trebui să răspundă, o fac eu în locul ei și zic cât se poate de tare , "da".
- Păi, să vedem. Silueta asta de aici este fată iar cealaltă... tot fată! Spune după ce mai învârte lichidul de pe burta Samanthei cu acel aparat, de data aceasta ridicându-l și ștergând lichidul de pe burta acesteia.
- Vă mulțumim foarte mult pentru că ați avut timp să o primiți și, de acum încolo, vom suna când se va întâmpla ceva.
- Cu cea mai mare plăcere. Ai grijă ce faci, Samantha. Ți-au apărut deja grețurile, mă gândesc, deci fi atentă să nu pățești ceva.
- Voi fi, doamnă doctor. Vă mulțumim încă o data și o zi plăcută în continuare.
Ieșim din cabinetul acesteia și ne îndreptăm spre ieșirea din spital, grăbindu-ne să le dăm vestea celor doi porumbei.
- Ai măcar 2 luni? O întreabă Vanessa pe iubita mea și aceasta afirmă din cap.
- Am 3 luni, nu două. Și știu și sexul.
- Fată sau băiat? Întreabă Vanessa și nu ezit să răspund eu primul.
- Două blonde cu ochii căprui! Zic și o văd pe Vanessa mirată.
- Ba nu! Două șatene cu ochii albaștrii! Zice și iubita mea, Vanessa fiind din ce în ce mai mirată.
- OK, ok, ok. Deci veți avea gemene, să înțeleg! Felicitări! Ne spun amândoi dintr-odată și ne îmbrățișează.