Iubire și ură

Capitolul 12

JASON

Nu știu ce m-a apucat, dar i-am spus Samanthei să plece. Mintea mea o ia razna, nu mai gândesc cum ar trebui. Cu toate că am stat patru zile în comă după cum am auzit de la Samantha, tot nu mă simt bine. Tânjeam după buzele ei, după gustul și tandrețea lor, dar nu știu ce m-a apucat să îi spun să plece. Prost ești, Jason. Fix de conștiință aveam acum chef.
Încerc să mă ridic din pat, deși tot corpul meu e amorțit și nu am stabilitate, și toate aparatele încep să bipăie. Dintr-o dată Vanessa intră pe ușă și vine lângă mine, împingându-mă înapoi pe pat.
- Tu ai înnebunit la cap de tot? Întâi îi spui Samanthei să plece și acum te ridici de parcă nu ai fi pățit nimic? Dă-i doamne minte că n-are!
- Nu îmi mai aminti și tu de Samantha, te rog. Deja îmi vine să dau cu capul de toți pereții prezenți în salonul ăsta.
O văd pe vară-mea punându-se pe un scaun lângă mine și uitându-se încruntată în ochii mei.
- Deci...ce naiba s-a întâmplat cu tine? Te comporți ca o găină fricoasă! Mă critică și încă se uită la mine. Până și eu sunt mai cocoș decât tine, continuă și îmi afișez un zâmbet în colțul gurii, ceea ce o face și pe ea să zâmbească.
- Asta înseamnă să fii îndrăgostit, să arăți ca o găină fricoasă, cred.
- Nu mai spune! Știu că nu ar trebui să te enervez acum când tocmai te-ai trezit și tu din comă, dar văd cum relația ta cu Samantha se duce pe apa Sâmbetei și tu nu faci nimic să o repari!
- Și ce anume ai vrea să fac? ! În situația asta nu prea am ce să fac! Crezi că dacă aș putea să mă țin pe picioarele mele și să nu mai simt durerea nu m-aș duce chiar în clipa asta la ea? ! Aș face-o, crede-mă, dar cineva uită că practic am zburat cu mașina în aer și mie cam greu să îmi ridic corpul.
- Îmi cer scuze, nu voiam să...
- Ști ce?! Poți pleca și tu, îmi port și singur de grijă, ai spus destule. Când vei avea ceva bun de spus, atunci să vii la mine. Până atunci nu ai decât să pleci acasă, îi spun vară-mii și mă întorc cu spatele la ea, încercând să îi evit privirea, pe care tocmai am făcut-o să lăcrimeze.
Altă ocupație nu am, decât uitatul pe pereții albi ai salonului și ascultatul ticăitului aparatului de lângă mine, care devine foarte enervant. Dintr-o dată o asistentă se ivește în salonul meu, pregătită să îmi facă o anume injecție. Dar îmi pare cunoscută, chiar foarte cunoscută.
Când se apropie cu acul de mână mea, îi trag fesul și masca de la gură și am în față o persoană pe care nu am vrut să o mai văd în viața mea.

- Sonia!
- Dragule, stai să îți fac injecția, nu am vrea să mai pățești ceva rău, spune acesta și pot vedea că zâmbește.
- Pleacă de aici până nu îți dau un dos de palmă! Spun către ea și încerc să îmi ridic mâna asupra ei dar eșuez lamentabil.
- De parcă ai putea, iubitule! Spune aceasta și se grăbește să ajungă cu acul la mâna mea, dar o mână subțire și delicată o oprește.
- Poate că el nu poate, dar eu pot! Spune blonda mea drăcoasă, udă din cap până în picioare, punând-o pe Sonia la pământ dintr-o lovitură aprigă de palmă.
- O să vedeți voi, o să plătești pentru că ai făcut asta, proasto! Spune și Sonia de jos, care avea pe obraz urmă roşie de la palma Samanthei.
- Oh, drăguțo, dar nu am terminat, spune aceasta și o înșfacă de păr pe Sonia, ridicând-o și plasând-o în fața ei. Dacă nu vrei ca injecția asta să facă cunoștință cu unul din silicoanele tale, eu cred că ar fi bine să fugi cât mai poți, continuă Samantha și numai așa o văd pe Sonia alergând ca nebuna pe holurile spitalului.
- Iubito! Mi-a fost dor de tine, scuze că am fost un prost și ți-am zis să...încerc să îmi cer scuze dar Samantha mă întrerupe cu un sărut lung și apăsat, după care se pare că tânjeam amândoi.
- Uită de asta! Acum. . ai pățit ceva? Ți-a făcut ceva aia? Mă întreabă și îi dau semn negativ din cap, lungindu-mi buzele pentru a mă mai săruta odată.
- Ai uitat ce ai spus, dragule? Nu e momentul și nici locul potrivit! Mă imită ea și fac față de cățeluș plouat.
- Uită de asta! O imit și eu și văd că se întinde să mă sărute, de data asta sărutul fiind scurt.
- Dar mai vreau, mă plâng eu și se pune lângă mine pe scaunul pe care acum câteva minute stătea vară-mea.
- Voi sta cu tine în continuare, am dormit destul acasă cu Nate. L-am trimis cu Vanessa acasă la ea după ce mia spus că i-ai zis și ei să plece.
- Nu voiam să îi spun chiar așa, m-a luat gura pe dinainte.
- Știu, iubitule, mi-a povestit ea. Ți se trage de la accident, și probabil de la călătoria ta cu Nate.
- În special de la călătorie, spun și mă întristez, gândindu-mă cât am fost de prost să îmi înșel iubita.
- Hei, gata, ce a fost, a trecut, spune și mă îndeamnă să mă uit în ochii ei, albastrul ăla cristalin de care îmi era atât de dor.
- Te iubesc, spun și vărs o lacrimă, probabil prima lacrimă pe care o vărs pentru o fată.
- Te iubesc și eu. Și nu trebuia să te tratez atât de aspru, spune și începe să plângă.
Nu știu cum, dar mâna mea ia direcția spre fața ei, până și ea fiind uimită. Îi șterg lacrimile cu mâna și o trag într-un sărut flămând, buzele ei fiind tot de ce am nevoie acum.
- Jason. . ți-ai mișcat. . mâna, asta înseamnă că îți revii, spune Samantha și încerc să îmi mișc corpul.
Văzând că reușesc să o fac, din ce în ce mai mult, mă ridic în fund dintr-o dată și trag scaunul Samanthei mai aproape de mine, putând să o sărut cum îmi doresc.
- Te poți mișca! Constată ea și mă îmbrățișează, după care fuge din salon, probabil spre doctor.
- Uitați-vă și dumneavoastră, domnule doctor! S-a ridicat singur, spune Samantha și radiază de fericire, medicul uitându-se mirat la mine.
- Ai făcut exerciții ceva azi? Mă întreabă doctorul și dau semn negativ din cap, încercând să mă ridic din pat.

Mă ridic ușor, făcându-le semn celor doi sa mă ajute și sfârșesc prin a sta în picioare în fața lor. Mă îndrept spre aceștia și le pun mâna amândurora pe umăr, șoptindu-le cu privirea în față :
- Jason s-a întors!