Capitolul 8

7.5K 341 2
                                    

SAMANTHA

Ziua de ieri a trecut prea repede decât puteam crede. A sunat ultimul clopoțel pentru Jason, după care a urmat absolvirea. Sincer, la început credeam că nu va absolvi, dar într-un final a reușit să ia diploma și el. Seara am sărbătorit acasă, în familie.
Acum, stau și mă uit de jumătate de oră la rochia din fața mea. E superbă. Sunt curioasă cum aș arată îmbrăcată cu ea. Așa, încet încet, încep să mă îmbrac. Mai am două ore până când trebuie să fiu gata și nu îmi ia puțin să mă îmbrac, machiajul și coafura.
Iau rochia pe mine și sunt foarte bucuroasă că are fermoarul pe partea stângă și nu mai am nevoie de ajutor să o închei. E foarte lungă, o trag după mine. Dacă nu aș avea tocurile, probabil m-aș împiedica de multe ori călcând pe ea. Îmi iau și tocurile în picioare și mă uit acum. Altă viața, dar tot e până în pământ. Nu are nimic, oricum o să țin de ea când urc scările, unde sigur va atârna.
Mă duc la baie deoarece părul meu încă e prins în bigudiuri și trebuie date jos. Până la urmă, și ele au un timp limită.
Le așez cu atenție pe etajera de la oglinda din baie și mă uit la buclele perfecte care curg pe spate. Au ieșit așa cum mi-am dorit. Acum urmează puțin fixativ și îmi e gata o coafură pe care aș fi dat o grămadă de bani dacă mergeam la salon. La fel și machiajul. Rujul roz pal primit de la mama lui Jason e superb, stă bine pe buzele mele pline, zic eu.
Acum sunt gata de plecare. Mai câteva retușuri în oglinda de la șifonierul din cameră și gata. Dintr-o dată Jason intră în cameră cu capul plecat și încercând să se lege la papion, bănuiesc.
- Iubito, mă poți ajuta te rog?
- Desigur, îi spun și abia acum își ridică privirea la mine și rămâne cu gura căscată. Nu cred că se aștepta la așa o schimbare.
- Cine ești și ce ai făcut cu Samantha? Îmi spune și îl sărut. Puțin îmi pasă de ruj, mă mai dau odată dacă e nevoie.
- Eu sunt, iubitule. Stai să îți șterg buzele, ți-am lăsat ruj, zic și îmi plimb degetul senzual pe buzele sale, uitându-ne intens unul în ochii celuilalt.
- Ești. . superbă. Nu! Minunată! Nu! Perfectă! Perfectă e cuvântul potrivit! Spune și se uită în continuare la mine.
- Să nu exagerăm, nimeni nu e perfect, Jason! Îi spun și îi apare un zâmbet în colțul gurii.
- Nimeni nu e perfect cu excepția ta. Acum ajută-mă să leg papionul ăsta nenorocit că deja îmi dă dureri de cap.
- Imediat, iubitule.
Îl prind de după gât și încerc să găsesc cele doua capete care trebuie prinse. Cred că Jason s-a chinuit atât de mult încât a încurcat tot pe aici.
- Dar ce-ai făcut aici? Înțeleg că nu ai putut să te legi, dar de ce trebuia să încurci totul ? Îl întreb și dă frenetic din umeri.
Insfârșit am reușit să îndrept papionul și să îl leg fără să îl încurc, la fel cum a făcut el.
- Acum ești gata, arăți ca un adevărat domn! Îi spun și se uită la mine zâmbind.
- Si tu arăți ca doamna potrivită pentru domn! Îmi spune și cred că sunt roșie în obraji, pe lângă blush. - Suntem gata? Mai ai de luat ceva? Mă întreabă și dau negativ din cap.
Am luat poșeta în care mi-am pus telefonul cu cheile și portofelul, neuitând de ruj și șervețele, și am coborât jos. Când nu e Nate acasă e atât de multă liniște.
*

Am urcat în mașină și deja ne îndreptăm spre sala în care se organizează balul.
O să le eclipsezi pe toate de acolo. Și nu cu îmbrăcămintea, cu frumusețea ta! Îmi spune Jason, fiind atent la drum.
- Și tu. Vei fi absorbit din momentul în care vei intra pe ușă de către toate fetele din sală.
- Și ce? Oricum atenția mea e îndreptată spre o singură fată, spune și mă face din nou să mă înroșesc.

Am ajuns insfârșit la sală, Jason găsind loc repede. Perfect! Mașina lui Nate e chiar aici. Când vreau să deschid portiera de la mașină, îl văd pe Jason în fața mea, întinzându-mi mâna pentru a mă ridica.
- Vai, ce gentleman am devenit! Spun către el și ridică din sprânceana dreaptă.
- O doamnă trebuie tratată ca atare până la capăt! Zice și vreau să îl pup, dar mi-a zis că nu mai vrea ruj pe buze.
Am intrat pe ușa sălii și deja pot vedea privirile mirate ale tuturor. Expresia feței Soniei e de milioane.
Pur și simplu rochia de pe ea e o bucată de material cu puțin tul.
Nimeni nu cred că se aștepta ca eu să vin cu Jason, mai ales că mulți încă nu știu de relația noastră. Am uitat să menționez că duminică facem două luni împreună.
- Doamne, Samantha, chiar tu ești? Ești superbă, probabil rochia a costat o grămadă! Spun toate fetele din jurul meu, înconjurându-mă!
Vai, Samantha, ce rochie frumoasă, de unde ai luato, de la second-hand? Spune Sonia venind către mine, în batjocură.
- Nu, Sonia, mama i-a cumpărat-o cadou. Acum pleacă, ne strici seara, și vrem să fie specială, intervine Jason, iar dacă nu ar fi fost balul i-aș fi rupt tot părul din cap arogantei ăleia.
- Haide cu mine, așa nimeni nu ne va mai deranja. Iam văzut pe Nate cu Vanessa pe undeva pe aici.
- Bine. Ajută-mă, poate se întâmplă vreo nenorocire și mă împiedic. Ști că sunt expertă în așa ceva, îi zic și îl prind de braț. Când ajungem în drept cu Sonia, o văd că vrea să îmi calce pe rochie, dar fiind mult mai rapidă, mă întorc repede către ea și îi trag o palmă să se învețe minte.
Toată lumea e cu ochii pe noi și încep să aplaude. Nimeni nu prea o are la suflet pe Sonia, observ.
- Uite ce ai făcut. O să te omor, mă înțelegi? Îmi spune ea și se năpustește la mine.
- Dacă te atingi de un fir de păr din capul ei, te omor eu, m-ai auzit? Și nu glumesc, intervine din nou Jason și se întoarce imediat, evitându-ne privirile.
Acum toți s-au întors la ce făceau și noi am dat nas în nas cu Vanessa și Nate.
- Eu o omoram pe loc dacă eram în locul tău! Spune Vanessa către mine, râzând.
Acum nu e momentul, dar când ne vom mai întâlni nu va scăpa. Cred că va mai avea nevoie de o serie de silicoane din cauză că alea nu vor mai fi, zic și începem să râdem amândouă.
- Bine, acum haide mai în față, directorul a urcat pe scenă, probabil anunță regele și regina balului.
- Abia aștept să îl văd pe Jason rege. Iubitul meu va fi rege, zic și îl sărut, lăsându-i ruj din nou.
Îmi scot șervețelele și îi dau unul să se șteargă și eu îmi refac rujul.
- Dragii elevi ai liceului, dragi absolvenți și dragi doamne și domni, bine ați venit la cea de-a 11-a ediție a balului de absolvire. În câteva minute vom anunța regele și regina balului din această seară. Stați pe tușă! Spune directorul și muzica începe să cânte.
Seara începe cu melodii lente, după care melodii care fac atmosferă. Pot spune că ne-am distrat de minune.
Directorul urcă iar pe scenă și pornește microfonul care lasă un sunet îngrozitor.
- Doamnelor și domnilor, regele balului de anul acesta este...
Toată lumea e curioasă, unii privindu-l chiar pe Jason.
- Nimeni altul decât Jason Doug. Aplauze pentru el, spune directorul și toată lumea aplaudă.
Jason, ai vrea să spui ceva pentru cei de față? Îl întreabă și acesta dă afirmativ din cap, directorul dândui microfonul.
- Da, aș vrea. Vreau să spun că fără ajutorul iubitei mele aici de față, Samantha Ross (toate luminile sunt îndreptate spre mine și oamenii se depărtează) nu aș fi luat titlul de rege. Inițial nici nu am vrut să mă înscriu, dar ea m-a convins. Ceea ce nu știe, e că am înscris-o și pe ea, zice și acum îmi pică fața.
- Atunci cred că ar fi bucuroasă să afle că a câștigat titlul de regină a balului! Spune directorul și acum chiar nu îmi vine să cred.
- Deci, Samantha, te rog să ni te alături pe scenă și să spui ce ai de spus celor de față.
Urc cu picioarele tremurânde pe cele trei trepte din fața scenei și mă îndrept spre Jason, urmând ca să vină o fată și să îmi pună coronița pe cap. Directorul îmi înmânează microfonul și întind mâna spre el.

Iubire și urăUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum