Iubire și ură

Capitolul 11

SAMANTHA

Au trecut patru zile de când nu am închis un ochi. Jason a intrat în comă încă de la accident și doctorii fac tot posibilul să îl trezească și nu reușesc. Se pare că accidentul l-a afectat mai mult decât credeam. Mă pun lângă el pe un scaun și îmi pun capul pe mâna lui, începând să plâng.

- Samantha...
- Jason, slavă Domnului, te-ai trezit, spun și sar repede să îl sărut dar întoarce capul.
- Nu cred că acum e momentul pentru asta, după ce sa întâmpla, spune el și îmi vine să plâng și mai tare.
- Sigur că e. Sunt aici de patru zile. Și nu am de gând să plec până nu te faci bine.
- Doar...pleacă! Mă îndeamnă și nu pot să cred că însuși el îmi spune asta.

- Dar...
- Niciun dar! Du-te! Ai nevoie de somn. Nu îmi spune că nu! Și zi-i Vanessei dacă e aici să rămână cu mine.
- Bine, dacă nu ai chef de mine, plec! Spun și ies pe ușa salonului, îndreptându-mă către Nate și Vanessa.
- Vann, a zis că vrea să stai tu cu el. Mie mi-a spus să plec. Așa că noi doi vom pleca, chiar am nevoie să dorm puțin.
- Desigur, du-te și odihnește-te, nu ai închis un ochi.
Mă asigur că nu am uitat nimic la spital și mă îndrept cu Nate către mașina lui, urcând imediat. Nu scot niciun cuvânt pe toată durata drumului, uitându-mă pe fereastră și gândindu-mă doar la Jason. Oare chiar nu mă mai iubește?
- Ai de gând să ieși din mașină să mergem în casă? Mă trezește vărul meu din visare și fac întocmai, ieșind și alergând repede către casă deoarece ploaia asta nu mai avea de gând să înceteze .
Intru înăuntru și urc direct sus în camera mea, punându-mă pe pat cu coatele pe genunchi și capul în palme.
- Samantha! Ce se întâmplă cu tine? Mă întreabă Nate și se pune lângă mine, luându-mă în brațe.
Așa se întâmpla întotdeauna. Eram supărată, plângeam, eram nervoasă, întotdeauna stăteam cu coatele pe genunchii spunând că totul e bine, dar defapt nu era nimic bine.
- Nimic! Spun și încerc să îmi șterg lacrimile astfel încât acesta să nu observe. Sunt bine!
- Samantha! Nu încerca să mă minți. Știu când o faci.
Deci ar fi bine să îmi spui adevărul.
- Sunt o proastă, bine? Am fost prea aspră cu Jason și acum e la spital din cauza mea! Mă răstesc și îmi șterg lacrimile, lăsându-mă să cad pe spate.
- Termină! Știi că nu a fost vina ta. Asta se întâmplă din lipsă de atenție.
- Dar tu? Spun și mă ridic înapoi, uitându-mă către el. E ceva în neregulă cu tine, arăți...schimbat, continui eu.
- Eu? Nu am nimic eu, chiar deloc, spune el, lungind cuvintele.
- Ști că pe mine nu mă poți minți, deci spune-mi ce ți s-a întâmplat, îi spun și mă uit în ochii lui înlăcrimați și la fața aceea palidă.
- Am avut un accident vascular. .
- Un ce? ! Aproape mă răstesc la el, ridicându-mă în picioare și plimbându-mă prin cameră.
- Un accident vascular. Asta s-a întâmplat într-o seară, atunci când dormeam noi doi, cu fulgerele.
- Și de atunci până acum nu ai putut să îmi spui? ! Ce naiba? ! Eram chiar aici.
- Da, puteam. Dar nu voiam să te îngrijorezi, cum o faci acum. Erai atât de fericită.
- E logic să mă îngrijorez, puteai să faci infarct din asta. Ți s-a mai întâmplat și altceva? Îl întreb și mă uit la el, punându-mă în genunchi în fața lui.
- Ce ar fi să îmi spui cum a fost seara cu Jason, în care ați făcut...ști tu. .
Nu vreau să intru în detalii.
- Bine bine. Vrei să dorm cu tine? Mă întreabă și dau afirmativ din cap, începând să mă dezbrac de haine, luându-mi pe mine doar bikini peste care trag niste pantaloni mult prea scurți și un tricou.
Nate a rămas în boxeri și ne-am pus să dormim. Bine, mai mult el, care m-a strâns în brațe, lăsându-mă fără aer.
*

Mă trezesc și tot simt ceva ce mă jenează în zona dorsala. Nu bag în seamă și încerc să adorm la loc în brațele călduroase ale vărului meu, dar acel ceva tot nu îmi dă pace. Pun mâna să văd ce naiba am la spate și când dau de ce dau, îmi doresc să nu o fi făcut.
- Samantha, nu mă mai pipăi! Îmi spune vărumiu și mă strânge și mai tare în brațe, simțind chestia din ce în ce mai tare pe spatele meu.
- Nate! Nu mă simt confortabil! Îi spun și simt că se ridică într-un cot și aprinde lampa, eu întorcându-mă spre el.
- Ce vrei să spui, Sam? De când nu mai dormi bine lângă mine?
- Aș dormi bine dacă nu ar fi aia! Spun și fac semn către boxerii lui umflați, gata să se rupă.
Atunci nu te mai întoarce cu spatele! Nu eu o controlez, are propria inițiativă.
- Nu te-am mai văzut de mult râzând. Dar îmi place când o faci, îi spun eu și îl trag de obrăjori, la fel cum îmi făcea el când eram mică.
- Ai de gând să mai dormi, Sam? Mie unul mi-a cam pierit somnul. .
- Nici eu nu mai pot dormi, dar vreau să stau lângă tine, nu m-aș mai ridica de aici. E așa cald, spun eu și îmi trag pătura până la nas, lăsându-mi doar ochii la vedere.
- Atunci nu mă ridic nici eu. Te iubesc mult, pitico!
- Și eu, uriașule! Acum te rog lasă-mi puțin aer că mă sufoci! Îi spun și desface strânsoarea, dar nu de tot.
- Ști ce, defapt? Eu am amorțit aici! Hai să ne distrăm! Tu pui muzica și eu dansez!
- Bine, vreau să te văd. Dar doar cu o condiție! La fiecare melodie schimbi ținuta! Spune el și dau afirmativ din cap, punându-l pe obraz.
- S-a făcut, zic și mă ridic din pat.
Mă ridic din pat și trag toată plapuma de pe el. Ce, el să stea la căldură și eu nu? Așa credea el.
- Hei! Dar nu ai spus că vei lua și pătura de pe mine.
- Înțelegerea e deja făcută, spun și mă strâmb la el, lăsându-mă doar în bikini și bustieră. Ce? ! Ești vărul meu, nu mi-e rușine de tine! Continui eu, văzând că se uită uimit la mine.
- Nu, nu e asta, deja știam. Doar mă uitam la tine. Se vede că ai crescut! Nu mai eşti fetița aia pe care o ştiam. Ai devenit...femeie! Păcat că ești verișoara mea! Spune el și râde, eu sărind în pat și începând să dau cu perna în el. .
Dintr-o dată se prăbușește pe jos, încă râzând. Ce poate face un om să nu mai râdă aşa ?
- Dacă nu încetezi, jur că...
- Că ce? Te vei juca de-a calul și călărețul cu mine?
Spune și habar nu are că mi-a dat o idee.
- Da! Dar eu sunt călărețul! Zic și îl încalec.
- Acum! Di căluțu! Spun și încep să sar pe el, strivindu-l.
- Mă. . omori. . Sam! spune el și abia răsuflă.
- Asta e și ideea! Spun și eu la rândul meu și decid să mă ridic de pe el, ajutându-l și pe el să o facă.
- Aia nu ar fi trebuit să arate așa în prezența mea! Spun și fac iar semn spre boxeri.
- Ți-am spus, are propria inițiativă! Nu mai ține cont de rude. Însă eu o fac.
- Nathaniel! Pune măcar ceva pe tine. Spun și îl văd ridicând o sprânceană.
- Nu! Și tu îți fâțâi fundul doar în bikini prin fața mea și nu îți zic nimic.
- Da, dar e altceva.
- Ba nu! E exact acelaşi lucru! Nu te mai uita și gata!
- O să încerc, spun și încep să mă uit în ochii lui.
- OK. Să începem. Prima melodie, spune el și bagă o melodie lentă.
- Doar nu ai de gând să crezi că voi dansa singură pe melodia asta, zic și îl trag de mână, îndemnându-l să danseze cu mine, ceea ce și face.
- Ce naiba? ! Nate, arzi! Sigur ești bine? Îl întreb și confirmă din cap, după care începe să danseze în pași de vals cu mine.
- Nate...
- Ce mai e acum? Spune acesta și mă sărută pe creștetul capului.
- Mă deranjează, ști tu ce!
Se vede că l-am enervat. Adică doar încruntăturile lui îmi confirmă asta, nu și zâmbetul acela de om malefic.
- La naiba! Gata, ne îmbrăcăm, spune și îmi aruncă și mie hainele, îmbrăcându-se și el.