Raven
Mă trezisem de aproape jumătate de ora și încă nu înțelegeam nici unde sunt, nici cum ajunsesem în locul ăla care semăna al dracului de mult cu o închisoare, dar principala problema era cu totul alta.
-Sunt prizoniera? Am întrebat din nou, pentru a treia oară, în speranta ca soldatul ce-mi pazea ușa cu gratii avea să-mi și răspundă.
Aveam doar doua posibilitati în minte pentru a explica situația în care mă gaseam: ori cei care invadaseră Insula Cascadelor cu un an în urma imi dadusera de urma, ori cineva aflase numele meu real. Niciuna dintre optiunile astea nu era mai fericita decât cealalta, pentru ca în ambele situații o sfârșeam la fel: moarta.
-Unde e blestematul ăla? Am întrebat incercand să mă ridic, în ciuda lanturilor care cântăreau o tona în jurul încheieturilor mele și care mă țineau legata de perete. În calitate de prizonier am și drepturi!
Oare chiar aveam? Acasă, pe Insula Cascadelor prizonierii aveau anumite drepturi, dar eu nici macar nu știam cine mă răpise. Eram rapita sau in custodia regelui? Nici asta nu știam. Soldatul nu purta însemnele celor care îmi distruseseră casa, familia și regatul, dar cum puteam baga mana in foc?
-Am dreptul să mi se răspundă la intrebari! Am țipat din nou, mai tare decât înainte.
-Mai taci naibi din gura! Se auzi vocea exasperata a unei femei de undeva din stanga.
-Ba tu să taci! Am țipat la randul meu. Când o să fii prinsa în lanturi...
-Sunt prinsa în lanturi! Urla ea, intrerupandu-mi pledoaria. Acum vrei să taci?
Nu am tacut pentru ca mi-a spus ea, ci pentru ca mintea mea făcea calcule. Poate ca eram prizoniera, dar nu eram singura. Oare blestematul ăla care m-a ademenit în bordel era un traficant, care răpea femei și le vinde ca slave? Oh, când o să pun mana pe el...
-Raportează, rasuna o voce baritonala de pe palier, ecoul aspru lovind în peretii de piatra.
Pașii se auzeau din ce în ce mai aproape, egali și apăsați.
Soldatul din fata celulei mele și-a îndreptat spatele, luand pozitia de drepti. Pana și eu mi-am îndreptat spatele în fata ordinului, cu toate ca nu aveam pregătire militară. Suna ca vocea cuiva care era obisnuit nu doar să dea ordine, dar și ca toți ceilalti să le urmeze.
-Toți au ajuns, incepu soldatul să turuie. Numarul trei sustine ca are o contuzie. Numarul șase a făcut galagie și a sustinut ca are drepturi. Nimeni nu a murit în timpul transportului, domnule!
Am tacut și mi-am tinut respirația, asta pana când am înteles ce spunea ticalosul ăla. Mi s-au sterpezit dintii când s-a intamplat și țipatul mi-a părăsit pieptul înainte de a apuca să mă gândesc de doua ori
-Numarul șase? Tu tocmai m-ai numit numarul șase, de parca n-aș fi o persoana și n-aș avea un nume?
Tacerea ce-a urmat tipatului meu aproape ca mi-a spart timpanele. După cateva secunde, soldatul a spus cu jumătate de gura:
-E foarte vocala, domnule.
-Da, eu și jumătate din unitate am aflat deja, mormai noul venit, în mod clar un superior.
Am văzut sansa batandu-mi la ușa cu zăbrele a celulei, așa ca am profitat de ea. M-am tras cât am putut de mult de langa perete, atât cât îmi permiteau lanturile.
-De ce m-ati răpit? Am întrebat la repezeala, neoprindu-mă nici macar cât să-mi trag sufletul. Unde sunt? Unde e blestematul ăla? Vreau să știu unde sunt și de ce sunt legata în lanturi! Sunt prizoniera? Va văd pe amandoi stand acolo, poate cineva să îmi răspundă?!
Nici macar o respiratie nenorocita nu s-a auzit în jur atunci când am tacut. Eram în pragul unei caderi nervoase. Singurul lucru care mă impiedica să vomit în mijlocul celulei era mândria: nu voiam să le arat ca sunt îngrozită.
Dar naiba să mă ia, chiar eram. Și atunci când eram îngrozită, vorbeam vrute și nevrute.
-Eliberează-i și condu-i sus, ordona barbatul în continuare, neluand în seama nimic din ce spusesem. Pe numarul șase scoate-o ultima din celula.
CITEȘTI
Poți să tii un secret?
RomanceTot ce cunostea si credea a disparut intr-o secunda, iar acum trebuie să învețe supravietuiasca. Destinul ei a luat o întorsătura atât de sumbra și nimicitoare, încat numai ea însăși se mai poate salva. Bun venit în fascinantul și întunecatul Regat...