Poți să tii un secret?

22. Avantajele statutului regal

Raven

-Raven!
La auzul tonului poruncitor, am mărit pasul, trecând pe langa spațiul comun din aripa Asasinilor.
          -Raven, opreste-te!
          Nici macar n-am clipit. Am trecut mai departe prin holurile nesfărșite, ca un labirint. Ticalosii aia aveau de toate în aripa Asasinilor! Orice îți trecea prin minte, găseai aici. Teritoriul lor- al nostru de-acum- se întindea pe etaje întregi, nesfărșite, în timp ce, în calitate de numere, am împărțit o camera la opt persoane, cu o singura baie și un paravan de carton!
          Ei se lafaiau în dormitoare de una, maxim doua persoane si fiecare dormitor avea pana si o blestemata de baie proprie! Aveau mâncare adevarata: carne, legume și fructe proaspete, ceai și cafea, după preferințe, nu terci si supa goala. Aveau sali de cursuri și de antrenamente, sali de forța și de armament și o biblioteca uriașă, de cinci ori mai mare decât cea de la nivelele inferioare. Aveau spații comune, unde puteau juca tot felul de jocuri de societate, puteau socializa sau mai știu eu ce îndeletniciri aveau ticăloșii nenorociți și egoiști în timpul liber.
-Raven! A urlat din nou, mult mai furios.
Am trecut de ultimul colt și am sprintat spre camera pe care o imparteam cu Ovidia de trei zile încoace. Numai cativa metri mă desparteau de momentul în care o să îi trântesc ușa în nas mincinosului egoist.
Dar momentul ăla mi-a scăpat printre degete când m-a prins de încheietura și m-a răsucit pe loc. Pentru ca eram din cale-afara de furioasa, am profitat de elanul pe care îl aveam și i-am țintit fata cu pumnul, insa mi-a parat lovitura fara pic de efort și mi-a prins mâinile la spate. În mai puțin de o secunda cazusem în capcana.
-Da-mi drumul! Am țipat incercand să mă indepartez de el.
-Când tu încerci să mă lovești e în regula, dar când eu incerc să mă apar nu mai e bine? Mi-a marait în fata, mai mult amuzat decât furios.
S-a aplecat mai mult peste mine, forțându-mi mâinile în spate. Eram la un centimetru distanta de a-mi disloca umărul. Mă durea, așa ca am rămas nemișcată pentru propria mea siguranța. Știam ca umărul meu și-ar fi revenit în câteva clipe datorită Prostatisului meu, dar nu voiam să simt durerea aceea sfâșietoare de oase rupte.
-Ia-ti mâinile de pe mine! I-am urlat în fata, sfredelindu-l cu cea mai amenintatoare privire de care eram capabila.
Mirosul lui, cel care ma făcuse sa cred ca o iau razna in urma cu câteva zile, m-a izbit in fata. Am scrasnit din dinti ca să rezist tentației de a-l adulmeca precum un animal.
-De ce mă faci să alerg și să strig dupa tine, Raven? Încerci să mă faci să arat ca un mascarici în fata tuturor?
-Nu e problema mea ca nu pricepi o aluzie! De obicei, când cineva nu vorbește cu tine și nu vrea să te vadă, e cazul să-ti vezi naibii de treaba ta! Acum da-mi drumul!
          -Nu sunt pe tine, mi-a spus clipind nevinovat. Nu încă.
          Am încercat să îl lovesc cu genunchiul, dar imediat ce m-am mișcat am simțit ca-mi pierd echilibrul, așa ca mi-am proptit piciorul în podea. Ultimul lucru de care aveam nevoie era să cad și să-l trag pe Emrys peste mine.
          -Îți dai seama ca va trebui să vorbim pana la urma, nu-i așa? M-a întrebat ridicând o spranceana, cu o aroganta fățarnică.
          -Sigur, am fost eu de acord. Pe lumea de dincolo!
          Nu eram doar furioasa pe Emrys, eram și dezamagita. Bruma de încredere pe care o capatase din partea mea a zburat pe fereastra- pentru ca ce să vezi? Dormitoarele Asasinilor aveau și ferestre cu panorame superbe asupra muntelui! Numerele chiar erau plebea societății în ierarhie.
          -In trei ore plecam spre Ashmora, m-a anuntat Emrys apropiindu-și fata mai mult de a mea, forțându-mă să-mi arcuiesc spatele pana la limita durerii. Și ce crezi, Printesa? Am reușit să trag niște sfori. Noi doi călătorim împreuna!
          M-a tras în poziție verticala și mi-a eliberat mâinile, dar în loc să plec așa cum voiam, am rămas ca trasnita în mijlocul holului. Mă uitam la spatele lui lat pe măsura ce se indeparta.
          -Să nu-ti iei multe bagaje, m-a avertizat peste umar. N-o să ai nevoie de haine!
          A dispărut inainte ca eu sa ii înteleg cuvintele pe deplin. După câteva minute tot nu reușeam sa ma conving sa plec naibii de acolo.