Poți să tii un secret?

9. Liber arbitru

          Raven

          M-am retras în cel mai îndepărtat colt, sperand ca umbrele să mă ascunda. Femeia aia-sau ce-o fi fost- pur și simplu se materializase acolo dintr-un suvoi de lumina, iar eu nu puteam trece peste asta. Citisem despre Prostatisuri, știam teoria, dar să văd unul apărând pur si simplu în fata ochilor mei din nimic era aievea.
          Nici peste infatisarea ei nu puteam trece. Mă holbam fatis, incapabila să-mi mut privirea. Avea pielea aurie, ochii complet negri ca smoala și parul de aceeași culoare îi era atât de lung încat îl ținea infasurat în jurul pieptului , soldurilor și coapselor, ca pe o rochie. Iar felul în care maraia la Emrys? Dacă aș fi fost în locul lui m-aș fi prăbușit la pământ, ca secerata.
          -Dacă vrei să te calmezi... incepu Emrys, dar n-a avut nici o șansă.
          -Nu vreau, a șuierat femeia, făcând un pas spre el, obligându-l să facă un pas în spate.
          -Dacă mă lasi să...
          -Nu te las, l-a intrerupt din nou, ridicându-și mana cu unghii lungi și negre, ascutite ca niste gheare.
          L-a prins de bărbie. Am fost sigura ca o să îi înfigă unghiile în fata și gât și o să îl omoare, dar nu. In schimb i-a tras chipul în jos, spre al ei. Nu suficient de aproape pentru un sărut, dar destul cat sa ii cerceteze trăsăturile cu atenție. Parea un gest... protector.
          Iar eu eram mai nedumerita decât oricând.
          -Crezi ca m-au trimis întâmplator tocmai la tine, Asasin arogant si orb? L-a întrebat, fara să-și desprindă privirea de la chipul lui, fara să clipească și fara să îi tresară vreun muschi.
          Arata ca o creatura rupa din alta lume și alt spațiu, iar eu eram fascinata de inflexiunea vocii ei, de postura mandra și de felul în care îi ținea piept Emrys. Era cel mai frumos lucru pe care il văzusem vreodată. Semăna cu zanele din poveștile pe care mi le spuneau părinții mei pe când eram copil.
          Emrys a scrâșnit din dinti, ingustandu-și ochii spre ea.
          -Nu vrei să purtam discuția asta intre patru ochi? Fara spectatori? A întrebat insinuant, inclinandu-și discret capul în directia mea.
          Ochii femeii, dacă o puteam numi așa, s-au întors brusc spre mine. Se uita atât de fix, atât de pătrunzător încat n-am îndrăznit nici macar să respir. Îmi dădea senzația ca vede tot ce simt, tot ce sunt, tot ce gândesc. Îmi tremurau genunchii și îmi simteam stomacul gol.
          -Aproape ca uitasem de tine, a soptit intr-un final. Fascinant. E de-a dreptul... fascinant.
          S-a desprins de langa Emrys aruncându-i o privire pe care n-am încercat să o înteleg, caci eram prea speriata pentru viata mea. Ciudat lucru. Cu câteva clipe în urma fusesem gata să mă las ucisa, iar acum îmi era frica de moarte.
          Îmi era atât de frica, încat atunci când s-a oprit la numai un pas distanta de mine, am închis ochii suspinand și am făcut ceva ce nu mai facusem de un an: m-am rugat la Ihte, zeița norocului și a vietii, să mă scoată din încurcătura aia.
          Tot atunci am realizat, ca o revelație, ca și de aceasta data ajunsesem intr-o postura cel puțin nefericita din cauza lui Emrys. Era ca un blestem care se abatuse asupra existentei mele și de care nu reușeam să scap. De fiecare data când mă întorceam, era chiar acolo, așteptând să-mi aducă mai multe necazuri.
          -N-o să te mușc, îmi promise femeia din fata mea, cu vocea ei care era deopotrivă copilărească și antica.
          Am deschis ochii, cu toate ca n-am avut curaj sa o privesc in fata.
          Emrys a hohotit sec în spatele ei.
          -Nu, sigur ca nu, a mormait in doi peri.
          Femeia a ridicat mana în aer, reducându-l la tacere.
          -A fost un incident izolat, i-a spus fara să ma scape din ochi. Oricum, ai meritat-o.
          Emrys și-a frecat în treacăt brațul, de parca amintirile incidentului îi provocau dureri fizice. A strâmbat din nas și mi-a cautat privirea. Apoi a ranjit, ca un ticălos blestemat.
          -Fa cunostinta cu Ianira, m-a indemnat el. Nu te teme, n-o să te omoare.
          Apoi, după ce a făcut o pauza dramatica, a adugat:
          -Sau poate ca o să o facă, spre bucuria ta.
          -Emrys, a intervenit Ianira înainte ca eu să mă conving să spun ceva. Condu-o pe Raven în cazarma ei. O să te aștept aici, ca să purtam o discutie.
          M-am uitat lung la ea, incercand să-mi revin din buimaceala. Era prima oară când îmi auzeam numele iesind din gura altcuiva de când fusesem adusa în gura aia de iad. Pentru asta, pentru o clipa, i-am fost foarte recunoscatoare Ianirei.
          S-a tras un pas în lateral când Emrys s-a intins și m-a prins de brat, smucindu-mă spre ieșire. I-am aruncat o privire peste umar chiar înainte ca ușa să se închidă în urma noastră. Mă privea zâmbind. De parca mă cunoștea.
          De parca mă cunoștea cu adevarat!