Poți să tii un secret?

29. Basmul Printesei și al Asasinului

Raven

Aveam impresia ca am surzit temporar. Era imposibil ca femeia aia să fi spus ceea ce credeam eu ca a spus.
-Poftim? Am indrugat răgușită, apoi m-am întors spre Emrys. Ce-a spus?
Nu îmi aminteam să-l fi văzut pe Emrys vreodata atât de furios și atât de nemișcat ca în clipa aia. Arata ca și cum se pietrificase intr-o statuie din granit, sculptata de Zei. Trăsăturile lui emanau furie pura, oarba și distrugătoare, de parca insusi Victus privea prin ochii lui acum întunecați.
-Cred ca ar fi mai bine să pleci, Raven, mi-a sugerat Altair, trecand în spatele meu.
Am sărit ca arsa, ca și cum viața mea depindea de asta. Am mârâit la el. Am mârâit la marele Asasin Altair Wihter, care s-a strâmbat la mine.
-Să nu indraznesti! L-am atentionat nescapandu-l pe blestemat din ochi. N-ai nici un drept să-mi spui să plec!
-Vrei părerea mea? N-are dreptul nici macar să facă umbra pamântului, scuipa Seryah printre dinti, continuând să-i sustina privirea fioroasa a lui Emrys.
În timp ce era ranita.
Și drogata.
Și legata în lanțuri.
Sfinți Zei, tipa era data naibii!
-N-o să spui nimic, draga frate? A tors ea dulceag. Nici macar în al doisprezece ceas n-o să spui nimic? Inca esti o marioneta docilă? Ce surpriza! A pufnit apoi dându-și ochii peste cap, plictisita.
Frate... era sora lui! Sora lui despre care nu îmi spusese nimic nici înainte, nici după ce venise de la graniță! Sora lui, despre care îl întrebase pe Rege în mijlocul Salii Tronului! Aceiași sora care a vrut să-l ucidă cu doisprezece ani un urma, ratându-și ținta. Ea o omorâse pe Millie. Ea conducea trupele rebelilor...
Îmi venea să vomit. Mă durea tot corpul din pricina efortului pe care trebuia să îl depun ca să nu las spasmele să-mi cuprindă umerii.
-Ce-ai rezolvat, Seryah? Ceru Emrys să stie, vizibil mult mai relaxat decât înainte. I-ai spus lui Raven cine ești, pe langa toate celelalte detalii care nu-si aveau rostul. Ce sperai să obții cu asta, cu excepția valvei inutile?
-Nu meriți să ai parte de ceva cum e un suflet Gemenii, îi răspunse Seryah cu vocea atat de asemănătoare cu a unui șarpe. Și în legătură cu ce am spus despre Millie? Știm amandoi ca asta e doar vârful de lance, frățioare!
Am simțit ca mi se face rau din nou auzind tonul insinuant, amenințarea nerostita din spatele vocii ei dulce ca mierea ce-ti picura otrava pe gat. Poate ca Emrys era Printul Moștenitor si Asasinul periculos, dar sora lui deținea puterea în clipa aia.
Informația este putere, nu asta îmi spusese Emrys?
Printul a pasit în fata surorii lui. I-a prins bărbia și i-a ridicat fata spre el. Oricât s-a smucit Seryah în mâinile lui, n-a reușit să se retragă din calea atingerii. Printul Moștenitor emana putere bruta prin toți porii. Parca și aerul dansa în jurul lui, după cum cânta vocea lui impunătoare.
-Crezi ca nu știu? Și-a întrebat el sora ranjind. Crezi ca nu mi-am spus deja tot ce ai zis tu azi, aici si multe altele? Dacă e așa, atunci nu mă cunosti deloc, Seryah. Nu m-ai cunoscut niciodată!
Femeia a reușit să-și tragă capul, maraind animalic spre el. Nu avea pe frunte tatuajul Asasinilor, dar parea la fel de puternica și rezistența ca unul, cu toate ca rănile ei nu se vindecasera în mod miraculos.
-Da-i mai multa matraguna și cheamă un tămăduitor, a ordonat Emrys, neadresandu-se cuiva anume. Ai grijă să fie bine legata de patul ăla blestemat și prinde-i picioarele în lanțuri. Ne-a luat zece ani să o găsim, nu risc să o pierdem din nou!
A plecat fara să-mi arunce macar o privire blestemata. Altair a trecut și el pe langa mine o clipa mai tarziu, aruncându-mi la repezeala peste umar:
-Du-te în camera ta și stai acolo!
N-am făcut decât să clipesc ca să înțeleagă ca am auzit, dar nu m-am mișcat. Nimeni nu s-a mișcat, nici macar timpul. Nu știu cât timp a trecut de la plecarea celor doi pana când lanțurile lui Seryah au zăngănit, atrăgându-mi atenția. Forțele o părăsiseră și acum numai legăturile de la mâini o țineau dreapta. Respira sacadat și o grimasa de durere i-a strabatut chipul. Pielea ei era palida sub stratul de murdărie. Arata deplorabil.
-Pleacă, Raven, mi-a sugerat Jasper pasind din lent spre ea.
Avea o masca impenetrabila, nici macar nu s-a uitat la Seryah. Am clătinat din cap, cu toate ca Jasper nu mă putea vedea.
-Nu, raman, am spus apropiindu-mă de femeie. Te ajut...
-Nu-i nevoie, mi-o taie Jasper. Pleacă!
-Nu plec nicăieri, Hallingrad! Desfa-i lanțurile. Are dureri!
Jasper a scos din buzunar un flacon mic, plin cu un lichid incolor. Putea trece ușor drept apa, dar știam ca nu asta era. Era matraguna, așa cum ordonase Emrys.
-Nu-i pasa! Mi-a spus Seryah ridicându-și privirea tulbure spre ochii mei. Ești Asasin. Cum de înțelegi ca Asasinilor nu le pasa?
Am clătinat din cap.
-Nu-i adevărat! Uite, o să îți desfacem lanțurile și o să te ducem la infirmerie, bine?
Seryah nu a spus nimic, dar a continuat să se uite insistent la mine. Când și-a mutat privirea, s-a uitat la Jasper care stătea nemișcat în fata ei, cu flaconul desfăcut în mana.
-Care-i problema, Jasper? A întrebat ranjind, cu toate ca forțele îi slăbeau în fiecare clipa. Nu știu cum să-mi bagi chestia aia pe gat fara să mă atingi?
Maxilarul lui Jasper s-a încleștat. În tot timpul asta nu-i aruncase nici macar o privire.
M-am apropiat de el și i-am luat flaconul din mana. N-a încercat să mă oprească.
-Vrei să bei asta? Am întrebat-o aplecandu-mă spre ea. Nu cunosc atât de bine proprietățile matragunei, dar bănuiesc ca o să te ameteasca suficient de tare încat să nu mai ai dureri.
-Crede-mă, Asasino, ca să nu mai simt nici o durere ar trebui să-mi dai mai multa matraguna decât ai folosi ca să omori un batalion!
Strângând din dinti, i-am apropiat flaconul de buze. A deschis gura și a inghitit conținutul stramband din nas.
-Dezgustător, a mormait înfiorându-se.
În ciuda tuturor lucrurilor pe care le făcuse Seryah, cu siguranța mult mai multe decât aflasem pana atunci, ceva în mine se incalzea în fata ei. O simpatizam, mi-am dat seama cu surprindere.
-Scoate-o din lanțuri, Jasper, am spus intorcandu-mi privirea spre el.
Rămăsese pe loc, privind înainte fara să clipească. Atunci am realizat ca se comportase ciudat încă de când se întorsese de la graniță. Eu și Jasper nu eram prieteni și mă chinuise în ziua aceea mai ceva ca pe deținuții periculoși, atrăgând mania lui Mavros, dar tot m-am apropiat de el.
-Jasper, ești în regula?
A clipit buimac, de parca abia atunci îsi dăduse seama ca vorbeam cu el. Și-a întors privirea surprinsă spre mine.
-N-am nimic, a mormait în doi peri. Du-te de aici, Raven. Mă descurc!
-De ce...
-Se poarta așa pentru ca nu vrea să aibă de-a face cu mine, interveni Seryah cu vocea moale.
Puteam intelege de ce. Seryah nu era pe lista persoanelor macar decente și Jasper știa asta mai bine decât mine.
-Ai auzit de zvonurile despre Printul Moștenitor și iubita lui jertfita în locul lui, a spus femeia în continuare, iar eu am incuviintat. Despre Printesa din Turn și Asasinul care aproape a murit incercand să o aducă înapoi de pe lumea de dincolo ai auzit vreodată?
Am rămas blocată, privind-o banuitoare.
-Da, am zis sec. Era basmul meu preferat în copilărie.
-Nu e un basm, reuși Seryah să mai spună, cu privirea din ce în ce mai incetosata.
Și-a dat ochii peste cap și și-a pierdut cunostinta.