Poți să tii un secret?

25. Ditamai Printul, mare scula printre Asasini

          Emrys

          Eram precum un câine bătut de soarta, plin de râie și flamand. Cu cât mă tineam mai mult după Raven, cu atât mă respingea mai tare. Aveam impresia ca mă învârt în cerc.
          -Și de ce să n-o facă? M-a întrebat Ianira când am indraznit să mă plâng în legătură cu asta. N-ai fost sincer cu ea nici macar o clipa de când ai cunoscut-o. Are dreptul să presupună tot ce e mai rau despre tine.
          M-am oprit cu mâinile pe nasturii tunicii. Mă holbam la ea în oglinda.
          -Tu ești cea care mi-a zis să nu îi spun nimic! Acum e vina mea ca te-am ascultat? M-am răstit revoltat.
          -Eu te-am sfătuit să nu îi spui nimic despre conexiune când v-ati cunoscut, Emrys. N-am zis niciodată să faci din asta un secret pe care să-l iei cu tine în mormânt.
          Am tras adânc aer în piept, caci eram la o respiratie distanta de a începe să urlu la ea. Femeile, după cum vedeam, erau la fel de ticăloase și viclene indiferent de vârstă si lumea din care veneau. Cum de mă alesesem cu un Prostatis și un suflet Gemenii și ambele voiau să-mi facă viața un coșmar? Probabil supărasem rau cativa Zei, altfel nu-mi explic!
          -Ce-ar trebui să fac acum? M-am întrebat în continuare. Dacă o să rupă legătura? De ce naiba i-am zis asta?
-Ce-ai avut și ce-ai pierdut, Emrys? A oftat Ianira din varul patului.
O durea în cot. Îsi studia unghiile lungi ca niște gheare și abia dacă mă auzea, în timp ce eu îmi turnam cenușă în cap.
-Nu mai spune asta, am mârâit înghitind în sec. Să mă bată Zeii, Ianira, nu pot să respir când mă gândesc la asta!
-E din cauza conexiunii, mi-a explicat ea. Normal ca nu vrei să-ti pierzi sufletul Gemenii, dar dacă o să rupă conexiunea, n-o să mai simți nimic după aceea.
Nu simțisem nimic timp de doisprezece ani. Era o stare cu care eram mai mult decât obișnuit. Era confortabil să fiu rece, cerebral și distant, dar îmi plăcea să-mi simt pieptul arzând de viață. Îmi plăcea ca Raven mă răscolea și mă nesocotea constant, îmi plăcea ca trezea în mine un monstru flamand și nesatul. Îmi plăcea să simt din nou ceva și îmi plăcea ca Raven era epicentrul acelui torent de senzații. Nu voiam să renunț la asta.
Pierdusem deja destule.
-Nu pot s-o las să rupă legătura, am spus cu vocea gâtuită de panică. Nu-mi pasa dacă vorbește conexiunea în locul meu, pur și simplu nu vreau să renunț la asta!
-Atunci, nu renunța.
M-am răsucit pe călcâie și mi-am intersectat privirea cu a Ianirei.
-Ce-ar trebui să fac?
M-a privit lipsita de expresie câteva clipe, apoi a sărit din pat și s-a apropiat de mine. Tălpile ei goale abia dacă atingeau podeaua. Când s-a oprit în fata mea, zâmbea misterios. S-a ridicat pe vârfuri și și-a așezat palmele pe umerii mei.
-Ce știi să faci cel mai bine, Emrys?

Am gonit toate gărzile, le-am trimis pe Almah și Blaire la parter și m-am asigurat ca nimeni n-o să intre pe etajul ăla. Am aruncat cu ordine în stânga și în dreapta, abuzând de putere, dar am ezitat un minut întreg în fata ușii lui Raven, pana când Ianira și-a pierdut răbdarea și mi-a ars pieptul.
Ce-mi zisese mai devreme? Să fac ce știu cel mai bine? Știam al naibii de bine să negociez.
Mi-am îndreptat spatele și am lovit cu pumnul în ușa, apoi am deschis-o fara să aștept un răspuns. Am pasit în interiorul camerei. Mirosea a vanilie și flori, exact ca Raven.
-Mă gândeam eu ca tu ești, i-am auzit vocea, cu toate ca nu o vedeam încă. Aerul s-a răcit brusc și demonii cu care discutam au fugit speriați.
Nu m-am grăbit s-o caut cu privirea, chiar daca corpul meu era hiperconstient de prezenta ei: stătea în dreapta mea,  în colțul camerei. Am contemplat întunericul noptii ce se întrezărea prin fereastra din spatele patului cât ușa a scartait în spatele meu, inchizandu-se încet.
Aveam prea multe lucruri de spus, așa ca am preferat să-mi țin gura. M-am întors încet spre ea, prelungind momentul în care o să o văd și...
-Futu-i, Raven, am răsuflat gâtuit. În numele Focurilor lui Victus, cu ce ești imbracata?
Dacă ar fi ca cineva să dea viață expresiei "i-a căzut fata", probabil ar fi vorba despre mine, în clipa aia.
Raven stătea în fata oglinzi, cu spatele la mine. Puteam să văd și decolteul generos, și spatele gol pana la mijloc. Pielea ei parea făcută din marmura în contrast cu materialul negru. Avea parul despletit și îi cădea peste umeri și spate ca o cascada întunecată. Abia dacă mai puteam să respir.
-O rochie, a spus senina, privindu-mă în oglinda. Nu-ti place?
A prins poalele rochiei în mâini și a făcut o pirueta. Atunci am observat crăpătura care se întindea de la podea în sus, pe piciorul ei, pana aproape de sold. Am făcut un pas în direcția ei, mânat de un instinct atât de primar încat îl simteam curgandu-mi prin vene.
Mă întrebase ceva?
-Sa nu-mi placa rochia? Am îndrugat înghitind în sec. Glumești? Tocmai a devenit obiectul meu preferat din tot regatul!
Aveam gura uscata ca iasca și îmi simteam inima lovind puternic în peretii sternului. Eram terifiat, excitat și agitat din cale-afara, dar nu-mi aminteam când mă simțisem ultima oară atât de viu.
Vino-ti în fire, Emrys. Ești ditamai Printul, mare scula printre Asasini, nu te mai holba ca un imbecil.
Raven îsi punea o pereche de cercei. N-am idee de unde îi luase. Mai important, de unde naiba făcuse rost de rochia aia? Zeilor, dacă conexiunea dintre noi n-o să mă înnebunească, atunci Raven in rochia aia ar fi putut cu siguranța să o facă!
-Ce cauți aici? M-a întrebat îndreptându-și spatele, continuând să mă privească în oglinda.
-Pe tine, i-am spus pășind încet și metodic spre ea, fara să o scap din ochi.
S-a încruntat o clipa.
-De ce? Am ceva de făcut în seara asta? Altair a spus ca toți suntem liberi, dar dacă vrei...
-Nu ai nimic de făcut în seara asta, am intrerupt-o clătinand din cap. Cel puțin, nu în calitate de Asasin.
Runa de pe fruntea ei îi făcea trăsăturile să pară chiar mai delicate, mai desăvârșite. Raven era... era frumoasa.
Ajunsesem chiar langa ea, dar m-am oprit la un pas în spatele ei. O priveam în ochi, în oglinda.
-Rochia îți vine bine, i-am spus inclinandu-mi capul în lateral.
-Mulțumesc, mi-a răspuns zâmbind slab. Uitasem cum e să porți o rochie adevarata, nu ca cele pe care mi le dădea Vivien când lucram în bar.
Un junghi de regret mi-a înțepat pieptul. Chiar trebuia să fac ceva ca să aflu ce s-a intamplat cu Insula Cascadelor, atât pentru Raven, cât și pentru propriul meu regat.
-Raven, am spus expirând prelung. Am nevoie să fac ceva. Te rog, doar... nu te mișca.
Deși circumspecta, Raven a rămas nemișcată în fata oglinzii. Îsi ținea respirația. Mi-am ridicat mâinile la cap și am prins coroana intre degete.
Apoi am așezat-o pe capul ei.
-Emrys, a suspinat închizând ochii o clipa. Nu...
I-am prins mâinile când le-a ridicat spre coroana și i l-am așezat din nou pe langa corp, fara să mă retrag. M-am uitat la ea pana când s-a îndurat să-mi susțină privirea în oglinda. Arata ca o adevarata regina.
-Am vrut să fac asta încă de când mi-ai dat seama cine ești, i-am mărturisit încet.
-De ce?
Vocea ei suna atât de fragila, încat ai fi zis ca se frânge. N-avea cum să se intample asta, Raven era făcută din foc și pucioasa. Focul nu se frânge niciodată. Nici nu se stinge.
-Pentru ca ești Printesa Moștenitoare a Insulei Cascadelor, Raven. Cu sau fara un regat, te-ai născut Printesa, ai trăit ca una și niciodată n-o să fi mai puțin de atât. Nimeni nu poate să-ti ia identitatea, Inaltimea Ta. Pot să-ti măcelărească familia, să-ti dea foc la regat și să-ti ucidă poporul, dar atâta timp cât tu traiesti, o să traiasca și Insula Cascadelor.
Ochii ei, atât de albaștrii ca mă treceau fiori reci, străluceau în lumina din cauza lacrimilor. Îi simteam tot corpul tremurând și numai Zeii știu cum am rezistat impulsului de a o trage mai aproape. Am înghițit în sec.
-Ești frumoasa, Raven, dar ești mult mai mult de atât. Promite-mi ceva.
A incuviintat fara să scoată un sunet. Ochii ei mă urmăreau cu atenție. Ce știu să fac, mă întrebase Ianira. Presupun ca o să aflam imediat.
-Promite-mi ca, dacă decizi să rupi conexiunea dintre noi, o să îmi spui înainte. N-o să te opresc, m-am grăbit să o asigur, observând ca se incordase ca un arc. Vreau doar să știu. Vreau să am timp să mă îmbăt atât de rau, încat să nu mă mai pot tine pe picioare, ca să nu fiu tentat să te opresc.
O umbra de zâmbet i-a jucat pe buze, dar s-a stăpânit. A adoptat o mimica serioasa.
-Am vorbit cu Mavros despre asta, recunoscu ea.
Futu-i.
-Și ce a avut Mavros de spus?
-Mi-a spus ca intelege de ce nu aș vrea să fiu legata pentru eternitate de un Print egoist și enervant.
Mi-am auzit dinții lovindu-se unii de alții. Spirit ticălos și blestemat...
-Apoi mi-a spus ca conexiunile Gemenii sunt hărăzite de Zei si, chiar dacă pana si Zeii fac greșeli uneori, nu îmi recomanda să ii desconsider.
-Adică...?
-Adică nu plănuiesc să rup legătura, Emrys. N-am vrut să fac asta nici înainte să vorbesc cu Mavros. Nici macar nu mi-a trecut prin cap. Azi, când eram în bordel, eram doar furioasa pentru ca nu îmi spui niciodată nimic.
Am închis ochii și, pentru prima data în ultimele minute, am răsuflat ușurat.
-Vino încoace, i-am ordonat rasucind-o spre mine.