Poți să tii un secret?

6. Informatia. Este. Putere.

          Emrys

Când Millicent a murit, am murit și eu. Nici macar o frântură din mine n-a mai ramas vie după noaptea aceea.
Și totuși, încă respiram.
-Nu poți, a spus și m-a lovit cu pumnul în obraz. Să faci, încă o lovitura, în maxilar. Chestia asta, din nou, în stomac de aceasta data. Ori de câte ori, încă o data, în coaste. Ceva nu merge, încă o lovitura în fata. Cum vrei tu!
Ultimul pumn mi-a aruncat capul pe spate, împăienjenindu-mi vederea pentru cateva clipe.
-Mersi pentru observatie, am spus gafaind. O să îmi amintesc să te intreb data viitoare când o să am nevoie de părerea ta deloc avizata.
A hohotit sec și și-a dat ochii peste cap. Ochii lui semanau atât de mult cu alții pe care îi cunoscusem la un momendat, încat de cele mai multe ori îl evitam, pentru ca mi-era prea greu să îl privesc. Ziua aceea era o excepție necesara.
-Fii serios, mormai în continuare, privindu-mă crucis. Când vreodata ai cerut tu părerea oricui inafara de a ta?
Știam amandoi ca avea dreptate, așa ca nu m-am obosit să îl contrazic. M-am desprins din coltul în care mă înghesuise și m-am dus frustrant de lucid spre lucrurile mele, pe care le abandonasem pe noptiera lui.
-Nu știam ca încă faci chestia asta, Emrys.
-Nu știi multe lucruri despre mine, Raphael. Te simti mai bine?
A incuviintat dand din cap. Pentru mine era suficient.
Am luat Prostatisul și am închis ochii o clipa, savurând durerea înainte de a dispărea. Știam ca în momentul în care lănțișorul avea să ajungă la gatul meu și pandantivul o să ma atinga, toate durerile vor înceta.
Ianira mi s-a lipit de piele, vibrând ușor de nemultumire. Nu-i placea să o scot de la gat și mereu avea grijă să-mi amintească despre asta. Nu ca m-ar fii oprit vreodata să o fac din nou, dar era reconfortantă familiaritatea gestului ei și în ultimul timp prea putine lucruri îmi mai pareau familiare.
-Când pleci? Ceru Raphael să stie.
Îsi flexa degetele înroșite. Nu-mi dăduse decât cativa pumni și era nevoit să-și lingă ranile. Aproape ca mi-am dat ochii peste cap în fata acelei demonstrații atât de patetice de umanitate.
-Acum.
-Nu înteleg de ce faci asta, Emrys. Îți pierzi timpul prin baze militare, în loc să stai aici...
-Să stau aici și să fac ce, mai precis? Să mă joc de-a diplomatul, să fac tot ce vrea tata să fac și să zâmbesc frumos la pozele oficiale? Nu, mulțumesc. M-am carat de-aici.
Și dus am fost.

A fost o vreme când am iubit Palatul si nu voiam să fiu nicaieri altundeva. Candva, cu foarte mult timp în urma, locul ăla nu parea atât de ingrozitor și nu purta amintirea lucrurilor și a viitorului care mi-au scapat printre degete.
Apoi totul s-a intamplat, viata s-a intamplat, iar eu voiam să ard locul ăla din temelii. Jurasem ca o să o fac intr-o buna zi.
          Am ajuns la Baza Militară din interiorul Muntelui Crypos spre seara, când soarele apunea în spatele colinelor din zare. Freamătul organizat al instituției m-a lovit încă de la intrare, imediat ce am trecut din peștera în spatiul de la poalele muntelui. Acolo erau depozite de provizii, recuzita, armament.
          Am început să urc la pas scara spiralată, trecand de la etaj la etaj, pe langa buncăre, biblioteca, spatiul administrativ, campurile de antrenament și am ajuns în cele din urma în holul principal, acolo unde soldatii nici macar nu s-au uitat la mine când am trecut printre ei.
          Știam unde trebuie să merg chiar dacă fusesem plecat toată saptamana.
          -Lovește-l mai tare, l-a instruit Altair pe unul dintre Numere.
          Acesta a făcut intocmai, aruncându-și pumnul cu sălbăticie asupra oponentului. Cata lipsa de gratie! Mai tare nu înseamnă neaparat mai agresiv. Am urmarit disputa dintre cei doi cu interes pentru aproximativ treizeci de secunde. Dacă de ei ar fii depins soarta regatului, eram ca și morti cu totii.
          Privirea mi-a zburat în stanga ringului înainte să-mi dau seama ce fac și iat-o, noua mea metoda personala de tortura. Aveam multe resentimente când venea vorba despre Raven și niciunul dintre ele nu avea legatura cu ea.
          Stătea aproape de ring, urmarind cu vigilenta lupta celor doi bărbați. Pun pariu ca a memorat fiecare miscare, oricât de neinsemnata.
          La o inspecție rapida nu parea prea ranita. O vanataie veche la frunte si nici un strop de sange pe uniforma care-i era prea larga.
          Ianira a vibrat lipita de pielea mea pe sub haine. Mi-am asezat palma peste pandantiv, cerându-i fara cuvinte să se potolească naibii. N-aveam nevoie de ironiile și comentariile ei în clipa aia.
          În cele trei nopți petrecute în bordelul acela de doi bani, Ianira a avut multe de spus despre Raven. Atât de multe, încat nu numai o data am fost la un pas de a-mi ataca propriul Prostatis. Știa la fel de bine ca mine ca nu avusesem de ales, dar era prea afurisita ca să recunoasca.
          -Bine, e de-ajuns, a răbufnit Altair în cele din urma. Încetați imediat scalambaiala asta!
          Cei doi bărbați s-au oprit, gafaind după aer. Unul dintre ei avea buza sparta, celalalt ochiul vanat. Nu aratau nici pe departe atât de rau precum ar fii trebuit să arate dacă macar unul dintre ei știa să lupte.
          -Sunteți inutili! Urla Altair în continuare. Ar trebui să va ucid pe amandoi în clipa asta. Pe toți, ca să fiu mai sigur!
          Raven s-a strâmbat auzind amenințarea fatisa.
          Observasem multe lucruri în cele trei seri în care fusesem în preajma ei ca o umbra, lucruri esentiale pentru scopul final. I-am observat rând pe rând slabiciunile și le-am exploatat. A fost mult mai ușor decât sperasem ca va fii, lucru care n-a făcut decât să îmi confirme ce știam deja: n-o să mai existe nici o Millie pentru mine în viata aceasta.
          Am oftat, simtind golul din piept întinzându-se pana mi-a inghitit inima. Trecuse destul timp de când o pierdusem ca să pot să ignor durerea sau macar să o transform în ceva productiv, dar asta era tot. Durerea încă exista, vie și arzatoare.
          Am intrat în sala circulara, atragand rând pe rând atentia tururor celor prezenti. Când toate privirile erau deja îndreptate asupra mea, mi-am prins mâinile la spate.
          -Sunteți patetici, i-am anuntat pe cei sapte.
          Sapte? Parca erau opt.
          -Mie-mi spui? Hohoti Altair amar. Bine ca ai venit. Dacă mai stăteam un minut aici, nu mai aveam nici un Număr in promoția asta. Eu m-am carat, descurca-te cu ei.
          A trecut pe langa mine atât de repede încat l-am zărit doar cu coada ochiului. Probabil ceilalti aveau impresia ca disparuse și, judecand după felul în care se holbau, am înteles ca erau exact atât de naivi.
          -Numerele doi, cinci și șase, ramaneti pe loc. Restul sunteți liberi. Dispăreți! Am ordonat ocolind ringul, mergand spre cele trei femei care schimbaseră o privire rapida și care acum se uitau la mine cu reticenta.
          -Mai repede! Am spus ceva mai apăsat, atunci când unul dintre bărbați a ezitat langa ușa.
          Imediat ce am auzit pașii lor îndepărtându-se, mi-am rasucit încheietura mainii, blocând intrarea în sala. N-avea să fie placut de privit și nu era ceva la care voiam spectatori.
          -Doi, am spus privind-o pe femeia înaltă și atletica, cu ochi ageri și o postura gata de atac. Probabil ai auzit macar o data numele meu. Știi ce sunt?
          -Știu cine...
          -Nu, am intrerupt-o, privind-o fulgerător. Nu asta am întrebat. Am întrebat dacă știi ce sunt.
          Nu a gasit nici un răspuns, așa ca mi-am mutat privirea spre Cinci, care parea la fel de nedumerita. După cateva secunde, și-a dres glasul.
          -Un Asasin? A presupus, cu jumătate de gura.
          Mananci, calule, ovăz?
          -Spune-mi ceva mai evident de atât, Cinci, am pufnit exasperat. Altceva. Șase! Spune-le celorlalte numere ce sunt.
          M-am uitat la ea. Mi-a sustinut privirea. Cinci era cea mai scunda, dar ea era cu siguranța cea mai slaba. Corpul ei nu era făcut ca să lupte. Ianira a zumzăit din nou pe pielea mea. Am scrasnit din dinti.
         -Un nemernic? Și-a dat ea cu presupusul.
          Am ridicat o spranceana, intrigat de impertinenta ei. Dovedise deja ca e nesăbuită, știam asta, dar tot reușea să mă surprinda.
          -N-o să te contrazic in privința asta din principiu, dar nu. Din păcate pentru voi, de când sunteți aici, n-ati fost în stare nici macar să puneti cele mai evidente lucruri cap la cap. Ce v-a spus Jasper în prima zi când ati venit aici?
          -Ca nimeni n-o să ne spună nimic, pentru ca nimanui nu îi pasa, îmi raspunde Doi.
          Da, asta chiar suna ca Jasper.
          -Altceva?
          -Ca oricine nu se ridica la inaltimea așteptărilor va fi eliminat, îsi dădu Cinci cu părerea.
          Bine, Jasper se pricepea de minune la amenințări. Am înteles.
          Am clătinat din cap.
          Le scapa cea mai esențială informatie pe care o primiseră în ziua aceea. Mi-am lipit privirea de Șase, sperand ca o să îi pice fisa. Voiam să îsi dea seama. Voiam să văd frica din ochii ei când urma să înțeleagă.
          -A spus ca Altair o să va instruiască fizic, le-am amintit eu. Nu-i așa, Șase? Și a mai spus ceva.
          S-a încruntat în fata amintirilor din ziua aceea.
          Apoi ochii ei m-au pârjolit și când a vorbit, glasul i-a sunat chinuit.
          -A spus ca o să te ocupi de instrucția psihică și morala.
          -Exact asta o să fac.
          Cele trei se uitau nedumerite la mine. N-aveau nici o idee despre ce mama dracului înseamnă asta, nu-i asa?  Avuseseră o saptamana intreaga timp să cerceteze și nici macar nu cred ca le trecuse prin cap să o facă.
          -Altair n-are decât să va rupa cu bataia pana scoate untul din voi, dar o sa se oprească cu o clipa inainte sa va ucida, am spus mai serios decât moartea. Tehnicile noastre de instruire sunt putin diferite.
          -În ce sens? Mormai Doi cu jumătate de gura.
          -Eu n-o să mă opresc. O să trebuiască să mă opriti voi.
          Mi-am asezat palma peste pandantiv, lasand-o pe Ianira să-și facă de cap în timp ce priveam cum cele trei îsi schimba posturile, intrand în alerta.
          Un singur țipat a rasunat din pieptul lui Cinci. În clipa urmatoare s-a prăbușit la pamant, rupta de realitate. Am pufnit zgomotos, dezamagit chiar.
          -Ce?! A țipat Doi. Nu! Ce naiba?!
          Șase parea ca îsi tine respirația. S-a dat un pas înapoi. Palise și barbia îi tremura amenintator. Arata de parca era la un pas de lesin. Pe de o parte speram să o facă. Pe cealalta parte, voiam să aflu din ce plămadă e făcută.
          -Nu! A țipat din nou Doi și s-a ghemuit la pamant, ferindu-se de ceva sau cineva.
          -Luptați-va cu frica, am strigat ca ele să mă auda prin panica evidentă care le acaparase. Va învingeți frica și totul se termina.
          Doi a țipat din nou, ferindu-și capul.
          Șase stătea pe loc, incremenita ca o statuie. Habar n-aveam ce vedea în fata ochilor, unde o transportasera iluziile pe care le avea, dar era atât de terifiata încat nu putea nici să tipe, nici să fuga. Era blocată în fata celei mai mari frici ale ei.
          -Cu cât pierdeți mai mult timpul, cu atât o să para mai real, le-am avertizat asteptand ca ele să facă ceva.
          Doar ca nu faceau nimic si trecusera deja cateva minute. Nici macar nu incercau. Când Cinci a început să dea semne de trezire, am oftat exasperat și mi-am retras puterile. N-aveam multe principii în viata, dar de la unul nu m-am dezis: nimeni nu avea drept de viata și de moarte asupra egalului sau. De-asta nu voiam ca ele să stie sau macar să bănuiască care era cea mai mare temere a celorlalte. De-asta scosesem bărbații afara din sala. Nu voiam să dau nimanui atâta putere în fata altcuiva.
          -Nu-mi vine să cred ca nu ati fost în stare să faceti nimic! Am urlat imediat ce toate trei au părut ca focalizează din nou, revenind în realitate.
          Cinci a tresărit și s-a tras un pas înapoi, în timp de Doi și Șase se uitau la mine de parca urmau să mă ucida. Ei, macar reacționau.
          -Sunteți incompetente, patetice și slabe. N-aveti nici macar un fir de par de Asasin!
          -Asta pentru ca nu ne invatati nimic! Se rasti Șase, strângându-și pumnii pe langa corp. Tot ce faceti de când am ajuns aici e să ne amenințati cu moartea, să ne torturați și să ne istoviți! Ai întrebat ce ești? Un monstru, asta ești!
          Am ranjit, apropiindu-mă de ea. Spre meritul ei, nu s-a ferit din calea mea când i-am invadat spatiul personal. A trebuit să-și dea capul pe spate ca să îmi sustina privirea.
         -Poate, am spus inclinandu-mi capul în lateral. Însă nu din motivele pe care ti le închipui tu. Nu puterile mele mă fac monstru, nici faptul ca sunt Asasin. Știi care e cea mai puternica arma a mea? Cea mai de pret posesiune, aceeași care m-a tinut în viata pana acum?
          -Numele lui tati? A întrebat aroganta, de parca nu era total depașită de situație.
          -Informațiile, Șase. Faptul ca știu lucruri pe care nimeni altcineva nu le stie.
          Privirea i-a devenit brusc precauta și toată postura i s-a schimbat, intrand în alerta. Mi-a cercetat chipul cateva secunde. Era atât de agitata încat îi tremurau mâinile pe langa corp.
          -Ce ai văzut? M-a întrebat în soapta. Ai... ai văzut ce am văzut eu mai devreme?
          -Poate ca da, am blufat eu. Poate ca nu. Vezi? Exact ce spuneam. Putere, Sase. Informatia. Este. Putere.
          Nici macar n-am stat o clipa sa ma gândesc la reactia ei. La frica pura si inumana din ochii ei când a crezut ca văzusem cea mai mare temere ce-i macina inima. I-am intors spatele și am ieșit din sala înainte să spun mai multe decât era nevoie. Ianira zbarnaia de zor lipita de sternul meu.
          Le-am intors spatele. Le-am, nu i-am.
          Trebuia neaparat să port o discutie cu Ianira despre încălcarea intimității.

          Mult mai tarziu în acea noapte l-am cautat pe Jasper. Era imediat după miezul noptii, deci deja mâine. L-am gasit în sala de forța. Îl asista pe Altair care incerca să-și doboare propriul record la ridicat greutăți.
          -Să nu-mi spui ca ai venit pentru o sesiune de tras de fiare, pufni Jasper când am închis ușa în urma mea.
          I-am aruncat o privire exasperata.
          -Da, bine, nici macar nu știu de ce m-am gandit la asta, a mormait apoi în ciuda.
          Îi făcea mare plăcere să mă ucida incet și metodic în sala de forța. Mie nu îmi placea, așa ca ocaziile în care putea să o facă erau foarte rare.
          Altair a pus greutatea înapoi în suport și s-a ridicat. Broboanele de transpiratie îi alunecau de pe frunte în jos, peste tample și obraji. M-a privit întrebător.
          -E trecut de miezul noptii, le-am spus.
          Amandoi au incuviintat dand din cap. Bineînțeles ca îsi aminteau ce zi era.
          -Ce vrei să...?
          -Orice, l-am intrerupt pe Altair tragand de centura plină de pumnale pe care o purtam mereu. Orice!
          Mi-am aruncat bluza pe jos, langa centura. Apoi am scos-o pe Ianira, fiind nevoit să o dezlipesc cu forța de pe piele.
          -Chiar nu cred ca e o idee buna, Emrys, ofta Altair în cele din urma, așa cum o făcea de fiecare data.
          -De când? A hohotit Jasper sec. Daca îmi amintesc bine, tu i-ai băgat în cap...
          -Nu da vina pe mine pentru ca Emrys are inteligenta emoțională a unei pietre! A sarit Altair imediat, ridicându-se în picioare.
          -Nu suntem aici ca să vorbim despre inteligenta mea emoțională, le-am spus apropiindu-mă de ei. Nu suntem aici ca să vorbim, punct. Puteti să treceti la treaba?
          Jasper și Altair au schimbat o privire plină de subînțelesuri. Nu erau de acord cu comportamentul meu. Mă durea în cot.
          -Futu-i, Emrys, a oftat Jasper venind spre mine.
          Pumnul lui m-a izbit direct în gura, aruncându-mi capul pe spate. Durerea mi-a strabatut oasele fetei și s-a oprit în creștetul capului. Am închis ochii și am tras aer în piept.
          A doua lovitura a fost chiar mai hotărâtă decât prima. Am crezut ca mi-a frânat maxilarul.
          Altair s-a alăturat o clipa mai tarziu, când a înteles ca am nevoie de asta. Nici macar eu nu înțelegeam acea nevoie.
          N-a durat mult pana când picioarele mi-au cedat, dar prietenii mei stiau mai bine. Stiau ca nu ăla era momentul în care să dea inapoi. Stiau exact ce trebuie să auda ca să opreasca.
           Piciorul în barbie pe care mi l-a dat Altair m-a trimis dincolo de realitate. O clipa a fost beznă totala și apoi... iat-o. Superba, minunata, incredibila mea...
          -Millie, am suspinat, cu sangele bolborosindu-mi din gura.
          Atunci Jasper și Altair s-au oprit, injurand de mama focului și după numai o clipa o aveam pe Ianira pe piept.
          Iar Millie disparuse, din nou, mult prea repede.