Poți să tii un secret?

21. Doar... un sarut.

          Raven

          Angelei i-a luat mai puțin de trei zile să îsi gaseasca Prostatisul. Cum reușea să mi-o ia înainte de fiecare data, in orice privința? Nu puteam intelege.
          La zece zile după ultima Încercare, numai eu și Dixon rămăseserăm în cazarma, în timp ce toți ceilalți se mutaseră în aripa Asasinilor. Mi-era dor de Ovidia, eram frustrata si roasa de invidie ca toți mi-o luaseră înainte.
          -O să le găsim, mi-a promis Dixon în acea dimineața, pe când ne îndreptam amandoi spre holul principal ca să ne luam în primire sarcinile din ziua respectiva.
          -Da, am mormait în doi peri. Înainte sau după Solstițiu?
          Dixon nu s-a obosit să-mi mai răspundă. Era un optimist prin definiție, iar eu vedeam mereu partea goala a paharului. Amandoi făceam tot ce puteam ca să trecem peste dezamăgirea cu care ne confruntam în fiecare zi în care nu ne găseam Prostatisurile.
          -Ati intarziat, ne-a anuntat Jasper de cum am pasit în hol.
          În realitate ei erau cei care ajunseseră prea devreme, dar cine să-l contrazică? Eu și Dixon ne-am luat locurile unul langa altul, în poziție de drepți. Emrys era și el acolo și, ca de fiecare data când am dat ochii cu el în ultimele zece zile, aveam impresia ca îmi atârna o ghilotina deasupra capului. Știa cine sunt și încă îsi ținea gura, dar asta nu însemna neaparat ca amenințarea trecuse. Nu, încă o simteam planând deasupra mea.
          -Sarcina voastră de astăzi, început Jasper privindu-ne atent, e să va găsiți blestematele de Prostatisuri!
          Am tresărit în fata tonului mușcător, plin de reproș, însă mi-am ținut gura. Mi-am strâns buzele și maxilarul m-a durut de atâta încordare.
          -Liberi! Ne-a mai spus Jasper înainte de a pleca furios înapoi pe scări.
          În timp ce priveam locul în care acesta dispăruse, Emrys mi-a atras atenția pasind în fata.
          -Tic-tac, Șase! Mi-a spus în chip de avertisment înainte de a-l urma pe Jasper în sus pe scări.
          M-am crispat și am înjurat printre dinti.
          -Despre ce e vorba? Ceru Dixon lămuriri de cum am rămas singuri.
          Am clătinat din cap.
          -Crede-mă, chiar nu vrei să știi.
          Ne-am despărțit apoi, el s-a întors în cazarma ca să mai doarmă câteva ore dacă tot n-aveam nimic de făcut, iar eu am plecat spre biblioteca. Coboram scările cazuta pe gânduri. În ultimele zile rascolisem biblioteca în toate ungherele în căutarea răspunsurilor la intrebarile mele cele mai arzatoare și totul se dovedise doar o pierdere de timp. Nimeni nu parea să fi documentat vreodată modul în care poți să-ti gasesti Prostatisul, ceea ce era o porcărie după părerea mea!
          Nelinistea și-a făcut imediat loc în sufletul meu.
          Dacă nu aveam un Prostatis? Dacă nici macar una dintre creaturile alea incredibil de puternice nu voia să creeze o conexiune cu o mincinoasa, lașă, buna de nimic ca mine? Ce-avea să se intample cu mine, dacă Prostatisul meu nu-și făcea aparitia în următoarele patru zile, pana când trebuia să plecam spre Ashmora?
          Gândindu-mă la toate scenariile care se puteau întâmpla, nu-mi dădusem seama ca am trecut de biblioteca. Coborâsem pana la ultimele nivele. M-am trezit stand fata în fata cu intrarea în holul ce ducea spre celule. Nu mai fusesem aici de trei luni și jumătate, de când Emrys mă adusese în unitate.
          Am vrut să plec, ba chiar m-am răsucit pe calcaie și am pus piciorul pe treapta de mai sus, dar m-am oprit brusc. Nu puteam să mă mișc. Aveam parul zburlit pe ceafa și mă treceau fiori reci pe spate. Ceva mă atrăgea spre celule, o forța invizibila și irezistibilă. Înainte de a apuca sa mă gândesc serios la ce fac sarisem deja de pe scara în holul de-a lungul căruia se înșiruiau celulele.
          Am trecut de primele, atrasa spre cea în care stătusem eu. Nu-mi puteam explica senzația, dar picioarele mă purtau în direcția aceea, instinctele mele de supraviețuire taceau mâlc de parca era o idee buna și nu puteam să mă opresc. N-am ezitat nici macar o clipa.
          Așa cum simțisem, celula aceea nu era goala. Sprijinit de peretele opus gratiilor, ascuns în umbre, stătea un bărbat. Îi puteam vedea picioarele lungi. Purta pantaloni negrii și bocanci și nimic nu aparținea uniformei Asasinilor. Îi vedeam și mâinile în poala. Se juca cu un obiect pe care nu reușeam să îl disting în penumbra.
           -Te-ai rătăcit?
          Vocea lui m-a făcut să mă cutremur din cap pana în picioare. Era noua și veche, acida și calma. Putea să fie foc sau apa pe limba lui și n-ai putea să-ti dai seama. Am inghitit în sec și m-am forțat să-mi îndrept spatele.
          -Nu, nu tocmai, am spus dregandu-mi vocea care semăna cu un chitait. Cine ești?
          -Mavros, mi-a spus. Tu cine ești?
          -Raven.
          -E o plăcere să te întâlnesc, Raven.
          Nu știam dacă vocea lui era de vina sau felul în care rostea cuvintele, dar bărbatul ăla emana putere pura, bruta și inegalabila. Nici macar puterea nemarginita a lui Emrys si Ianira nu mă amețea atât de tare. M-am clătinat pe picioare în fata celulei.
           -De ce ești închis aici, Mavros? Am întrebat apropiindu-mă de grati, sperând să pot să-l văd mai bine.
          Nu am reușit să îi disting trasaturile, dar atunci când a ranjit dezvelindu-și dinții, i-am văzut ca o pata de culoare în întuneric.
          -Poate ca astept să mă eliberezi, Raven, a spus inclinandu-și capul în lateral.
          Cugetam dacă să îi pun mai multe intrebari sau să plec de acolo mai repede, când el a spus brusc:
          -Prinde!
          A aruncat spre mine obiectul pe care îl ținea în mana. Nu știu cum, dar am reușit să îl prind. Îmi bătea inima atât de repede și tare încat aveam impresia ca o să plesnească. Strângeam în palme obiectul metalic și rece pe care mi-l aruncase direct in palme, printre grati.
          -Ce-i asta? Am întrebat coborând-mi ochii în jos.
          -Cel mai bun lucru care ti s-a intamplat, m-a anuntat relaxat. Pune-l odata, să terminam cu formalitățile.
          Era un lănțișor, unul superb aș putea spune. Metalul negru din care era făcut strălucea trist în lumina de pe hol și pandantivul, în forma de stea intoarsa, era încrustat în pietre prețioase închise la culoare.
          O bijuterie.
          Primita sau gasita în condiții cel puțin suspecte...
Lucrurile s-au pus cap la cap și mi-am ridicat numaidecât privirea spre bărbat.
          -Tu ești Prostatisul meu? Am întrebat cu o voce ascutita, care nici macar nu parea a mea.
          -Urăsc termenul asta, m-a anuntat sărind în picioare cu o gratie fantastica. Să nu-mi mai spui niciodată așa!
          M-am holbat la el când a traversat celula, venind spre grati. Era uriaș, poate la fel de înalt ca Jasper, cu un trup matahalos și un piept plin de tatuaje care se întrezărea prin marginile cămășii de in descheiată pana la stomac și nici macar nu era cel mai frapant lucru la el.
          Chipul lui era. Avea fata plina de semne negre: pe frunte, pe maxilar, pe tâmple. Semănau cu niște cicatrici tatuate cu cerneala neagra. Avea ochii în cea mai inchisa nuanta de albastru pe care o văzusem vreodată. Parul, care-i încadra fata și cădea pana pe umeri, era atât de negru încat parea să bata în albastru. M-am tras un pas înapoi instinctiv.
          -Ce mai astepti? M-a întrebat facand semn cu bărbia spre lănțișor. Pune-l odată!
          -Îl pun și gata? Am întrebat prostește. Asta-i tot? Eu îmi pun lănțișorul la gat și suntem legati unul de altul pentru totdeauna?
          Mavros, caci așa spusese ca îl cheamă, și-a dat ochii peste cap. Parea tot atât de amuzat pe cât parea de iritat.
          -Asasinii fac mare tevatura pe seama găsirii unui protector, dar te asigur ca nu-i așa mare chestie, Raven.
          -De fapt, chiar este.
          Mi-am întors numaidecat privirea spre scara. Emrys a sărit pe podeaua din piatra chiar atunci și a pornit relaxat spre mine. Mergea cu mâinile în buzunare, la fel de arogant ca de fiecare data. Și, ca de fiecare data, nu-mi puteam lua ochii de la el.
          -Văd ca ti-ai găsit Prostatisul, mi-a spus inclinandu-și capul în lateral.
          -Aparent da, am spus eu, apoi am adăugat, când Mavros a marait. Și nu-i place să fie numit Prostatis.
          -Bineînțeles ca nu, a hohotit Emrys.
          Avea o atitudine aroganta, dar umerii lui erau incordati. În ciuda aparentei sale relaxări, era agitat. M-am încruntat și am strâns mai tare lănțișorul intre degete.
          -Ce cauți aici? Am întrebat când a ajuns la cativa pasi de mine.
          -Micul Print a simțit ca sunt aici, mi-a răspuns Mavros, sprijinindu-se cu umărul în gratii.
          -Nu, l-a contrazis Emrys. Nu eu am simțit ca ești aici.
          Ranjetul ce i s-a intins pe buze era absolut diabolic iar eu nu aveam nici o idee despre ce naiba vorbeau cei doi. Vocea lui Emrys parea ca transmite mai multe decat o făceau cuvintele. Mavros și-a dat ochii peste cap.
          -Bineînțeles ca o să mă miroasă și din partea cealaltă a regatului asta blestemat, a comentat mai mult pentru sine.
          -Am impresia ca aici se întâmpla lucruri pe care eu nu le înteleg, am spus tare, privind incruntata de la unul la celălat.
          -Ai de gând să-ti pui chestia aia la gat sau mi-o dai înapoi și mă întorc de unde am venit? Ceru Mavros să stie, rățoindu-se nervos la mine.
          -Din fundul Iadului, vrea să spună, a completat Emrys. Să nu-l asculti, Raven. Cei ca el au obiceiul sa fie vagi in exprimare si plini de surprize neplăcute cu oricine inafara de Asasinii lor, iar tu nu ești încă Asasinul lui. Chiar este mare chestie când creezi o conexiune cu un Prostatis.
          I-am aruncat o privire intrebatoare.
          -În primul rând, va trebui să-i dai ceva la schimb, mi-a explicat el. Un fel de plata pentru conexiune și toate beneficiile pe care le vei avea de pe urma ei. Apoi, o să te doară, Raven. O să doară ca naiba!
          Am inghitit în sec și mi-am simțit bărbia tremurând.
          -Încerci să o convingi să renunțe? A lătrat Mavros, împingând ușa celulei și pasind langa mine.
          Mi s-a făcut greata când am observat cât de mica și pipernicită eram pe în comparație el. De aproape parea mai uriaș, mai puternic și mai periculos si cu toate astea, îmi era frica. Ciudat lucru, caci de obicei îmi era frica și de propria-mi umbra.
          -Incerc să îi spun la ce să se aștepte! A replicat Emrys printre dinti. Spre deosebire de tine, eu vreau ca Raven să aibă toate informațiile de care are nevoie...
          -Emrys, m-am auzit murmurând incruntata. E de-ajuns!
          N-am înteles de ce i-am luat apărarea lui Mavros, nu parea să aibă nevoie de asta, dar gura mi-a luat-o înaintea creierului. Ăla era momentul meu, iar Emrys mi-l răpea, si asta după ce imi făcuse zile fripte pentru ca nu mi-am găsit Prostatisul. Cine naiba sa-l mai înțeleagă?
          Mi-am ridicat privirea spre ochii lui Mavros.
          -Ce trebuie să fac?
          -Pune-ti lănțișorul la gat, mi-a spus. N-o să te doară, nu încă.
          Am incuviintat și, în ciuda faptului ca tremuram din cap pana în picioare, am făcut ce mi-a spus. Metalul din care erau făcute lănțișorul și pandantivul era rece și greu. Le simteam ciudate la gâtul meu, atarnand pe piept pana deasupra sânilor.
          -Bine, a spus intorcandu-se cu totul spre mine. O să îți ofer protecția mea, loialitatea mea, puterea mea, sprijinul meu și-o să-ti raman alături pentru totdeauna, Raven.
          Aveam un gol uriaș în stomac și palmele îmi transpirasera. El a făcut o pauza, iar eu nu știam dacă aștepta să spun și eu ceva.
          -În schimb, a continuat în cele din urma, vreau un sărut.
          -Poftim? Am chitait în același timp în care Emrys a marait în spatele meu:
          -Un ce?!
          -Un sărut, a repetat Mavros uitându-se la mine și ignorandu-l cu vehementa pe Emrys. Asta-i tot ce vreau ca să creez o conexiune cu tine, Raven.
          Atât? Un sărut? Nici un jurământ? Nu pe primul meu născut? Nu sufletul meu în viața de apoi? Trebuie să recunosc, am fost puțin dezamagita. Mă asteptam la ceva mai substantantial.
          -Deci? A insistat el vazand ca-mi țin gura.
          Eram prea incordata ca să vorbesc, dar am reușit să incuviintez. Când Mavros a pasit spre mine mai ca am sărit înapoi.
          -Doar n-ai de gând să-l săruți, Raven, ce dracu! S-a burzuluit Emrys de undeva din apropiere.
          N-am apucat să mă gândesc la ce se întâmpla și nici să dau înapoi, pentru ca Mavros a eliminat distanta dintre noi, mi-a prins fata în palmele lui uriașe și s-a aplecat spre mine. Ochii mi s-au închis când buzele lui s-au lipit de ale mele și apoi...
          Nimic.
          Nici un foc de artificii, nici o fierbințeala în piept, nici macar o strângere de inima. Buzele lui lipite pe ale mele n-aveau nimic în comun cu ce simteam atunci când Emrys numai se uita la mine. Am rămas nemișcată, la fel și Mavros.
          -Acum o să te doară, m-a avertizat în soapta, cu buzele lipite de ale mele.
          O clipa mai tarziu, cu mult înainte ca eu să dau un sens cuvintelor lui, locul în care pandantivul lănțișorului îmi atingea pielea a început să mă ardă. Arsura s-a intensificat atât de rapid și brutal, încat n-am putut nici macar să tip.  Ochii mi s-au deschis larg, lipsa de aer mă făcea să mă sufoc. Aveam impresia ca îmi ard plămânii, ca cineva aruncase foc în venele mele.
          -Raven! Am auzit vocea lui Emrys ca prin vis, dar nu ale lui erau mâinile care m-au prins când mi-au cedat picioarele.
           Aș fi vrut să tip, să mă zbat, să urlu ca din gura de șarpe, dar nu puteam nici să respir, nici să mă mișc în timp ce o durere de nedescris îmi sfârteca tot corpul, fiecare mușchi, fiecare os, fiecare picătura de sânge. Am văzut negru în fata ochilor pentru câteva clipe.
          -Dacă ai omorât-o... am reușit să disting maraitul animalic al lui Emrys prin negura care-mi acoperise mintea și simțurile.
          -Dacă a murit, atunci nu merita să fie Asasin, a venit răspunsul mult mai tranșant al lui Mavros. Dar nu e moarta. Deschide ochii, Raven, m-a indemnat scuturandu-mă ca să-mi vin în fire.
          Pe piept, exact acolo unde pandantivul îmi intrase în piele, durerea se transformase intr-o caldura ce pulsa în continuu, încălzindu-mă din interior. Era plăcut, iar eu eram obosita. Aș fi putut să dorm zile întregi dacă cei doi bărbați ar fi tăcut naibii din gura.
          -Jur pe toți Zeii, Mavros, dacă i-ai făcut ceva o să găsesc o modalitate să te ucid! A spus Emrys calm și rece.
          -Simplul fapt ca mă ameninți cu moartea e suficient cât să-mi spună tot ce am nevoie să știu despre tine, Prințule. Dispari!
          M-am forțat să deschid ochii, dar lumina mă deranja teribil așa ca i-am închis înapoi și am gemut. Cazusem din picioare la un momendat și Mavros mă trăsese pe jumătate în bratele lui, ca pe un copil.
          -Vezi? A pufnit acesta. E cât se poate de vie! Nu mai sta în capul meu ca un ghimpe enervant sau Regatul asta o sa aibă cu un Print Moștenitor mai puțin!
          -Sunt singurul Print Moștenitor! A țipat Emrys exasperat.
          -Exact!
          Am deschis ochii după alte câteva încercări. Holul asta fusese mereu atât de bine iluminat? Aveam impresia ca stau direct în razele soarelui. M-am împins cu mana în pieptul lui Mavros ca să mă ridic în capul oaselor. Eram atât de ametita încat nici macar n-am încercat să mă ridic în picioare.
          O secunda mai tarziu, Emrys se așezase pe calcaie în fata mea. Mă privea încruntat, îmi analiza trasaturile de parca era prima data când mă vedea. M-am încruntat și eu la el.
          -Ce e? L-am întrebat după aproape un minut în care s-a holbat la mine.
          A clipit des și a clătinat buimac din cap.
          -Nimic, a spus la repezeala. Ești în regula?
          -Nu sunt prea sigura, am recunoscut eu. Sunt ametita și îmi vine să...
          M-am oprit ca trăsnită în mijlocul propozitiei.
Ceva se întâmpla cu mine, dar nu înțelegeam ce anume. Tot corpul parca imi era strabatut de un curent electric care-mi înfiora pielea. Și mirosul... simteam un miros care mă înnebunea. Era o combinație intre padure și briza și ceva dulceag, o aroma pe care n-aș putea să o descriu în cuvinte. Habar n-aveam ce e și de unde vine, dar voiam să-mi infig dinții și unghiile în aroma aceea.
          -E-eu... am încercat să vorbesc, dar nu am reușit să leg un gând pana la capăt.
          -E legătura? A întrebat Emrys, dar știam ca nu vorbește cu mine.
          -Da, i-a confirmat Mavros. E în regula, Raven, mi-a spus asezandu-și palma uriașă pe spatele meu. Senzația asta o să treacă în câteva minute, imediat ce legătura dintre tine și Prințișor se stabilizează.
          Am încercat să înteleg ce vrea să spună.
          N-am reușit.
          Scrâșnind din dinti și respirând anevoie, am reușit să-mi ridic ochii spre el. Mi se parea un efort supraomenesc să îi focalizez chipul frapant. Buzele lui erau lipite intr-o linie ferma.
           -Ce? M-am forțat să spun gafaind.
          Am văzut cum Mavros a trecut de la nedumerire la înțelegere și mai apoi la furie. Nu se mai uita la mine, ci la Emrys, care nu se mișcase din fata mea. L-am privit și eu și...
          Atunci am simțit.
          Mirosul acela care mă făcea să vreau să mă lepad de propria-mi piele venea de la el. Am închis ochii și am tras adânc aer în piept, aplecandu-mă spre el mânată de un instinct pe care nu banuisem niciodată ca îl am. Sfinti Zei, salivam. Oare imi pierdeam mințile?
          -Emrys, am suspinat forțându-mă să deschid ochii. Ce se întâmpla?
          Chipul lui era lipsit de orice expresie. Parea împietrit și nici macar nu respira. N-am apucat să îl mai intreb nimic, pentru ca atât el cât și Mavros au dispărut de langa mine.
          Cât ai clipi, Emrys era trântit de perete și Mavros în fata lui. Prostatisul meu maraia intr-un fel care mă ducea cu gândul la un dragon. Nu înțelegeam nimic din tot ce se întâmpla și nu avea nici o legătură cu amețeala.
          -Înapoi, a răsunat vocea Ianirei.
          Nici macar o frântură din ea nu se vedea pe după trupul matahalos al lui Mavros. M-am tarat în lateral, spre gratii și am reușit să mă ridic, cu toate ca picioarele îmi erau nesigure și instabile.
           Ianira stătea intre Emrys și Mavros, ca un zid de netrecut. Ochii ei complet negri scanteiau amenințători. Abia dacă îi ajungea lui Mavros pana la piept și cu toate astea, nu parea să-i fie frica de el.
          -Nu i-ai spus? A marait Mavros, scrasnind din dinti atât de tare încat m-au trecut fiori.
          -Ce sens avea? A întrebat Emrys privindu-l arogant. Oricum, nu m-ar fi crezut.
          -Poate pe tine nu, a fost Mavros de acord, dar pe ea ar fi crezut-o!
          Știam ca vorbeau despre mine și poate ca aș fi fost mai furioasa dacă n-aș fi fost atât de debusolata. Mirosul nu mai era la fel de innebunitor ca mai devreme, dar tot mă făcea să vreau să mă răsucesc în jurul lui.
          -Despre ce vorbiți? Am întrebat caznindu-mă să înaintez în direcția lor pe langa gratii. Ce nu mi-a spus?
          Ochii lui Emrys s-au pironit asupra mea. Erau o mulțime de emoții în ei: furie, frustrare, dezamagire, regret. Și Ianira mă privea, însă eu m-am uitat în ochii lui Mavros.
          -Ce nu mi-a spus? Am întrebat din nou, dorindu-mi ca vocea să nu-mi mai sune atât de fragila.
          -Tu și Printul Moștenitor sunteti suflete Gemenii, Printesa Raven Shribbah.