Poți să tii un secret?

8. De unde ai venit, Șase?

          Emrys

          Toată viata fusesem privit în fiecare clipa. Mereu existase macar o pereche de ochi care să-mi urmareasca fiecare miscare. De când mă știam, fusesem în lumina reflectoarelor.
          De-asta detestam atât de mult să fiu în centrul atenției și de-asta nu pierdeam timpul niciodată în spațiile comune din aripa Asasinilor din unitate.
          În acea seara stăteam în jurul unui foc, la ultimul etaj al complexului construit în interiorul muntelui care ne adăpostea. Fumul urca în firisoare subtiri pana la cupola deschisă și se pierdea în vant. De ce stăteam în jurul focului? O intrebare buna la care numai Jasper putea raspunde. Eu personal eram defazat.
          -Avem ceva talente promițătoare printre numerele din promoția asta? Intreba curios Calias, unul dintre cei mai tineri Asasini din unitate.
          Altair a hohotit sec și și-a dat atât de tare ochii peste cap încat m-am întrebat cum de n-au ramas asa.
          -Nici macar nu-mi aminti de ei! Îi ceru Altair. Nu vreau să mă indispun.
          -Nu poate să fie chiar asa de rau, interveni Almah, o Asasina renumita prin toate colțurile regatului.
Nu era renumita pentru vitejia pe campul de lupta, asa ca Jasper. Nici macar pentru promiscuitate, precum Altair. Cu atât mai putin pentru simpla existenta, așa ca mine. Nu, Almah era renumita și temuta pentru calitatile ei foarte aparte în materie de tortura și cruzime. Era o adevarata incantare de privit atâta timp cât nu erai tu cel legat în lanturi.
-E mai rau! A sarit numaidecat Jasper să confirme. Pot să prezic de acum, n-o să avem mai mult de doua numere în promoția asta.
N-am putut să nu mă intreb la cine se gândea Jasper. După cum îl cunosteam, aș fi zis ca miza pe numerele Unu și Sapte, dar la Jasper totul era relativ și exact atunci când te așteptai mai putin făcea exact opusul la ceea ce te-ai fi așteptat. Invatasem cu ani în urma să nu incerc să îmi dau seama ce se petrece în mintea lui.
-Păcat, a oftat Calias. Pun pariu ca Blaire abia aștepta bobocii.
Toată lumea inafara de mine și Blaire a izbucnit în hohote de ras. Eu nu radeam pentru ca nu-mi pasa. Ea nu râdea tocmai pentru ca îi pasa prea mult.
Calias era un bufon care traia cu impresia ca face glume extraordinare, dar adevarul e ca în marea majoritate a timpului era doar tampit. Asta nu mai conta în momentul în care lua sabia în mana și secera capul oricui stătea în fata lui.
-Nu te saturi niciodată de aceleasi comentarii de rahat? L-a întrebat Blaire aparent plictisita, privindu-și unghiile.
-Ei, haide, doar nu te-ai suparat, pufni el. Era doar o gluma!
-Una foarte proasta, îl anunta Jasper.
-La care ai ras, a comentat Altair.
-Și tu ai ras!
-Da, dar macar nu am spus apoi ca era o gluma proasta!
Am clătinat din cap și mi-am intors privirea spre foc. Ianira a vibrat usor pe pielea mea, încălzindu-mi pieptul. Trebuia să o scot la joaca în seara aia. Trecusera zile intregi. Avea să îmi sara la beregata.
-Ceva vesti de la Palat? Ceru Jasper să stie.
Am clătinat din cap.
Stiam ce incercasera și el și Altair să facă toată ziua. Nici macar nu incercau să fie discreți. Mă obligasera să mă țin după ei, mă santajasera ca să asist la așa-zisul curs practic de strategie și tehnica militară pentru începători și nu mă slabisera din ochi tot restul zilei.
Le era frica să nu fac vreo prostie.
Cum ar fi să merg în capitala, la Palat și să-l asasinez pe regele nostru.
Sau să o scot pe Ianira și să mă arunc de pe cea mai înaltă creasta a muntelui.
Sau cine stie ce naiba le mai trecea lor prin cap ca aș fi în stare să fac în ziua comemorării morți lui Millie.
-Am auzit ca unii dintre noi vor fi chemați la granita, ne spuse Almah, oftand visătoare. Sper să fie și numele meu pe lista aia.
-De ce? Pufni Calias socat. Ai vreo fascinatie morbida pentru vărsarea de sange?
Privirea lui Almah era mai mult decât orice cuvant ar putea spune. Calias nici macar n-a mai respirat în directia ei.
-O sa va zic ceva, dar informatia e confidențiala, ne-a spus Almah, apoi s-a aplecat și a coborât vocea. Exista zvonuri cum ca granitele Tehrenului incep să cedeze.
Am ridicat ambele sprencene și mi-am intors privirea spre ea. Lumina flăcărilor se reflectau în ochii ei ciocolatii, dand senzația unui spațiu vast, care se mișca. Sima de pe fruntea ei era în exact aceeași nuanta ca și parul. În rest, tot aspectul ei era de războinică.
Dacă Tehrenul ceda, știam cu totii ce urma să se intample.
-Exact cum ai spus, sunt zvonuri, i-a taiat Altair elanul. Să nu care cumva să spui în stanga și în dreapta rahaturile astea, Almah. Tot ce ne lipseste acum e o adunatura de soldati isterici și Asasini dornici de putina actiune.
-Intr-adevăr, lucrurile au devenit plictisitoare pe aici în ultimul timp, ofta Blaire, sorbind din paharul cu vin.
          Altair și Jasper s-au holbat la ea. I-a privit pe amandoi pe rând.
-Ce?
-Vorbește în numele tau! A atentionat-o Jasper.
Blaire și-a dat ochii peste cap. La fel au făcut și Calias și Almah. Era o noua moda sau ce?
Cineva și-a dres vocea în spatele nostru, dar nimeni nu s-a obosit să priveasca peste umar. Asasinii nu cer voie să vorbească și dacă o fac, atunci nu merita să fie Asasini.
-Nu va mai legati de Blaire, a lătrat Calias. E doar suparata ca nu va avea decât doua numere din promoția asta gata să-i lingă degetele de la picioare.
-Sfanta Lirah, cât ești de scarbos! A suierat Blaire revoltata.
Toți au început să rada, mai putin eu și Blaire.
Cineva și-a dres din nou vocea în spate.
Am oftat deranjat și m-am miscat ca un Asasin. M-am ridicat, m-am rasucit și am sarit peste buștean, toate astea în mai putin de o fractiune de secunda.
Apoi m-am trezit fata în fata cu Raven, deloc pregatit pentru experienta asta.
Îsi ținea respirația și pielea ei palida semăna cu marmura în lumina focului. Se uita la mine fara să clipeasca, fara să se miste, fara să îsi fereasca privirea. Avea pupilele dilatate și buzele intredeschise.
-Șase, a hohotit Jasper în spatele meu. Ai venit ca să te asiguri ca Altair o să aibă cosmaruri cu tine în noaptea asta?
Altair a mormait ceva drept răspuns, dar nu m-am străduit să înteleg ce spusese.
-Ce cauți aici? Am întrebat-o printre dinti. Cine ti-a dat voie să urci mai sus de etajul numerelor?
A clipit de doua ori, apoi și-a venit în fire. Nu a pasit în spate, dar a dat înapoi. Schimbarea posturii, încordarea umerilor, toate erau atât de patetic de evidente. Nici macar nu voia să fie discreta în privința faptului ca se simtea intimidata. Îmi punea muniție pe tava fara să-i pese de repercusiuni.
-Blaire are nevoie de asta, îmi spuse mecanic, ridicand intre noi o carte invelita în coperți din piele.
-Blaire? Am repetat neincrezator.
Raven a incuviintat din cap.
M-am rasucit pe jumătate, privind-o întrebător pe Asasina care nu putea să fie mai impertinenta de atât. Ranjea de parca facuse ceva bun.
-I-ai cerut o carte, Blaire?
-Da.
-Și i-ai spus să vina aici să o aducă?
-Tehnic vorbind, i-am spus să o aducă sus, îmi raspunse impertinenta clipind nevinovata din gene.
A sarit în picioare gratioasa ca o gazelă și a parcurs distanta dintre noi de parca dansa. A intins o mana intre mine și Raven, a apucat cartea cu doua degete și a smucit-o spre ea, smulgând-o din mâinile prea firave care o țineau.
-Buna treaba, bibliotecaro, surase vesela.
Apoi s-a îndepărtat, pornind în jos pe scări spre etajele inferioare.
-Tu ești Sase? A întrebat Calias curios imediat ce pașii lui Blaire s-au pierdut în complex. Da-te putin, Emrys. Nu pot să văd nimic.
-Asta pentru ca nu e nimic de văzut, a comentat Jasper.
-Data viitoare când un Asasin care nu îți este superior direct îți spune să faci ceva, nu mai face! Am suierat printre dinti, ingustandu-mi privirea în directia ei.
-De ce? Mă intreba ridicand barbia cu mândrie.
Un semn atât de evident de aroganta.
-Pentru ca o să mori înainte să-ti dai seama ce ti se întâmpla.
Șușotelile și comentariile din spate incetasera subit. Era cel mai evident semn ca toată lumea era ochi și urechi la ce faceam si spuneam. Le-am aruncat o privire crucisa peste umar și ticalosii nici macar nu s-au deranjat să îsi fereasca privirile. Ba chiar Almah mi-a făcut cu ochiul ranjind.
-Mergi, am spus prinzând-o de încheietura și impingand-o spre scări. Haide, mișca-te!
Și-a smucit mana, tragandu-se de langa mine exact ca un copil în mijlocul unui tantrum. Toată problema era ca eu nu aveam răbdarea unei mame.
-Nu mă atinge, a sasait precum un sarpe, pana și ochii i-au sticlit ca ai unuia.
-Nu vrei să mă provoci în clipa asta, am avertizat-o cu toată buna vointa care mai zacea ascunsa în mine. Fa ce îți spun și mergi. Te conduc...
-N-am nevoie de escorta!
-Sase, rasuna vocea pe jumătate îndurerat, pe jumătate amuzat a lui Altair. Nu aș face asta dacă aș fi în locul tau.
-Ce bine ca nu ești! A pufnit ea clătinand din cap.
Nu-mi dadeam seama dacă problema ei era ca e incredibil de proasta sau nemaivazut de inteligenta.
-Mergi, i-am spus din nou, facand un pas în directia ei. O să fiu chiar în spatele tau...
-Mai bine nu, a hohotit ea sec. Știm amandoi ce s-a intamplat ultima data când ai fost în spatele meu.
Acestea fiind spuse, s-a rasucit pe calcaie și a plecat pe unde venise.
-Ce-a fost asta? Ceru Calias să stie, dornic de bârfe noi.
-Nu-i treaba ta, l-a expediat Altair numaidecat, înainte de a apuca eu să o fac. Mergi după ea, Emrys. Numai zeii știu cum a ajuns vie pana aici, dar nimeni nu are atat de mult noroc intr-o singura seara încat să ajungă înapoi intreaga.
Avea dreptate. Și pentru ca Altair îmi era superior, am făcut ce mi-a ordonat, cu toate ca o parte semnificativă din mine era convinsa ca Raven chiar merita să o pățească.
-Parca ti-am spus ca nu am nevoie de escorta, a suierat peste umar când am prins-o din urma, un etaj mai jos.
-Spui multe lucruri și fiecare e mai prostesc decât cel dinainte, Sase.
-Nu mi-am dat seama ca îti iau pâinea de la gura, mormai abia inteligibil. Cu asta te ocupi, nu? Spui lucruri multe si toate prostesti.
Am tras aer în piept. Ianira a vibrat din nou, mai agitata.
Mi-am spus ca sunt intr-o stare emotionara precara. Ziua aceea era oricum cea mai groaznica zi din an. Trebuia doar să aștept să se facă mâine și lucrurile aveau să fie mai putin dificile. Poate ca mâine Millie n-avea să mai fie prezenta în fiecare respiratie pe care o trageam în piept. Poate ca mâine...
-Ești aici în calitate de superior sau în calitate de ticălos, ca în seara în care m-ai obligat să te injunghii?
Raven mi-a aruncat o privire acida peste umar continuand să coboare scarile intr-un ritm egal. Probabil era un efort sustinut să urce și să coboare atatea etaje. Corpul ei era... nu era făcut pentru așa ceva, asta-i sigur.
-Sunt aici pentru ca ești idioata, i-am spus. Dacă n-ai fii, nici eu n-ar trebui să plec de langa prietenii mei ca să mă asigur ca nu mori pana la etajul tau.
-Cine ti-a cerut să o faci? A hohotit ea, ecoul rasului ei inundând scara. N-am nevoie de tine și de protecția ta.
Bine, pana aici.
Am marit pasul, ajungand în spatele ei exact când intrarea într-un hol a aparut în partea dreapta. Am prins-o de brat și am împins-o în directia aceea, făcându-i picioarele să se impleticeasca.
-Ce crezi...
-Taci, am suierat și a tacut.
A încercat să spună ceva, dar nici un cuvant nu i-a ieșit pe gura. Ochii i s-au marit de surprindere, apoi de spaima. O clipa mai tarziu a început să mă loveasca cu pumnii ei minusculi în piept și umar, de parca ar fi putut să mă raneasca. Am continuat să o imping pe hol pana când am ajuns suficient de departe încat să nu atragem atentia nimanui.
Apoi am deschis o ușa la întâmplare și am împins-o acolo, intrand imediat în spatele ei. Am lovit intrerupatorul cu pumnul și camera a fost inundata de lumina.
Nu, nu aveam electricitate în mijlocul muntelui. Existau alte forte ce alimentau unitatea, dar era mai comod să folosim intrerupatoare.
-Acum poți să vorbesti.
-Du-te dracului, a suierat printre dinti, strangandu-și pumnii pe langa corp. Ce mi-ai făcut?
Mi-am băgat mâinile în buzunarele pantalonilor și m-am sprijinit relaxat de ușa. Cam atât de intimidat eram de furia ei.
-Se spune ca principala caracteristica a unui Asasin trebuie să fie curajul, i-am spus eu. Ce faci tu acum? Nu e curaj, Șase. E sinucidere.
-Mă ameninti?
-Te avertizez, am corectat-o, privind cu raceala chipul ei înroșit de furie. Îți amintesc ca nu ești încă un Asasin. În ritmul asta nici nu o să fi vreodata, dar asta e o discutie pentru alta ocazie.
-Nici macar nu am vrut să fiu Asasin! Răbufni ea aruncându-și mâinile în laturi. Tu m-ai adus aici! Tu ești vinovat pentru tot ce mi se întâmpla și dacă o să mor, sangele meu o să fie pe mâinile tale!
-Nu eu sunt cea mai mare amenintare de aici.
Ianira o luase razna de-a binelea. A trebuit să scrasnesc din dinti ca să rezist impulsului care mă indemna să o smulg de la gat și să o arunc de pe varful muntelui direct în raul din vale.
-Nu mai văd pe nimeni aici! A țipat Raven gesticuland în spatiul gol din jurul nostru.
-Știi ce s-a intamplat cu ultimul Număr care a avut ideea neinspirata de a se avânta la etajele superioare ale unității? Am întrebat privind-o fix.
Respira precipitat, era furioasa, dar receptivă. Am văzut exact momentul în care i-am stârnit curiozitatea.
-N-a reușit să ajungă atât de sus ca tine, am început să-i povestesc. Cred ca a apucat să urce doar trei etaje înainte de a-i iesi în cale un grup de Asasini. Tortura. Bătaie sora cu moartea. Viol. Imediat după ce a scapat din mâinile lor s-a sinucis. Și era bărbat, Șase. Imaginează-ti ce ti-ar face tie dacă te-ar prinde în aripa noastra.
Pentru cateva clipe a fost prea socata ca să vorbească, dar știam ca e o chestiune de timp pana îsi vine în fire. Dacă invatasem ceva din interactiunile mele trecute cu Raven, atunci acel ceva era ca se pricepea al naibi de bine să-și inghita frica. O mânca de vie.
-Tot ce mi-ai spus dovedeste doar ca am avut dreptate când am spus ca nu vreau să fiu Asasin, spuse clătinand din cap.
-Atunci o să ai o problema, pentru ca odata ce ai intrat aici, iesi ori Asasin, ori moarta.
S-a uitat în ochii mei cu exact aceeași privire cu care se uitase la mine din spatele barului. De parca nu era sigura ca poate avea încredere în propriile ei simțuri.
A inghitit în sec, apoi a închis ochii și și-a îndreptat spatele.
-Atunci omoară-mă, mi-a cerut deschizându-i, privindu-ma fix.
M-am încruntat.
-Omoară-mă, a repetat mai apăsat. Ce rost are să prelungesc agonia asta? Cum am stabilit deja ca nu o să devin niciodată Asasin, atunci e doar o chestiune de timp pana mor. Prefer să se intample acum, nu mai tarziu.
-Șase, am oftat la capatul răbdării. Te duc în cazarma ta...
-Nu!
A eliminat distanta dintre noi, a intins mana spre centura mea și a prins manerul unui pumnal pe care l-a scos din teaca. Apoi mi-a tras mana și mi-a asezat pumnalul în palma, strangandu-mi degetele. Iar eu am lasat-o să facă toate astea pentru ca eram curios cât de departe putea merge.
-Fa-o, mi-a marait în fata, tragandu-mi mana cu tot cu pumnal spre pieptul ei.
Se uita în ochii mei și pot să jur ca nu îi era frica de moarte. În clipa aia, Raven era mai nemuritoare decât mine.
Am decis să îi fac jocul. Am preluat controlul asupra manerului pumnalului în același timp în care am prins-o de par și i-am smucit capul pe spate.
-Nu aici, i-am soptit peste fata, apăsând varful ascutit al pumnalului în pieptul ei suficient de tare încat să simta. Aici, am continuat ridicand pumnalul la gatul ei. Curge mai mult sange dacă îți tai gatul, iar mie îmi place să fac mizerie pe unde îmi fac de cap.
Buzele i s-au întredeschis și aerul a ieșit printre ele precipitat. Ochii mi-au coborât, atrași de mișcarea aceea. Raven era fascinanta de privit. O adevarata opera de arta a zeilor. Era frumoasa intr-un fel răvășitor și atât de stangace încat semăna cu un copil. Era nesăbuită. Era plină de furie și lacune pe care nici macar nu mă obosisem să le remarc. Era superba.
Dar nu era Millie.
-Crezi ca e atât de simplu? Am întrebat-o apoi ranjind. Eu o să te omor și tu o să scapi de tot ce trebuie să ti se intample. Ce convenabil! Așa a fost toată viata ta? Convenabila?
-Da, mi-a spus printre dinti. De-asta m-ai gasit facand pe barmanița intr-un bordel. Pentru ca am o viata convenabila!
Mi-am inclinat capul, analizându-i trasaturile desăvârșite. Pielea ei era alba, fara cusur, fara pete, fara urme. Era pielea cuiva care nu muncise pământul, nu depusese efort fizic ca să supravietuiasca. Avea parul lung, des și lucios. Majoritatea femeilor din regat aveau parul aspru din cauza soarelui si vantului, neîngrijit sau scurt. Apoi mi-am amintit de corpul ei și cum l-am simtit în acea noapte. Împlinit, armonios, feminin. Trasaturile ei mă duceau cu gândul la insulele exotice. Avea buzele colorate natural intr-o nuanta de roz atât de intensa...
Am inghitit în sec.
-De unde ai venit, Șase? Am întrebat, privind-o pentru prima data cu adevarat ca ceea ce era: o enigma.
-Unde m-ai gasit?
Am clătinat cu convingere din cap.
Nici nu mă gandisem la toate detaliile încă, dar eram al naibii de sigur ca nu era o țărăncuța care gasise calea usoara de a face bani. Aș fi pariat tot ce aveam pe presupunerea aia.
-Unde... Ah!
Am suierat și am sarit un pas înapoi când Ianira m-a ars. Pumnalul mi-a scapat pe jos. Am apucat cu ambele mâini marginea de sus a bluzei și, strangand din dinti de usturime, am sfasiat materialul pana la piept.
Am smuls-o de pe mine, privind socat locul în care îmi arsese pielea. Mi-am mutat privirea spre amuleta.
-Noi doi chiar trebuie să purtam o discutie! Am urlat furios. Vino incoace. Imediat!
Cu coada ochiului am văzut-o pe Raven dându-se cativa pasi înapoi când pandantivul în forma de paianjen a strălucit și s-a ridicat cativa centimetrii deasupra palmei mele. M-am dat și eu din calea ei exact când șuvoiul de lumina a umplut camera, orbind pe oricine era suficient de idiot încat să priveasca în directia aceea.
Când m-am uitat din nou, Ianira mă privea incruntata, cu mâinile în solduri și o privire care nu lasa loc de interpretari: era foarte furioasa.
-Emrys Blackwood, ticălos nenorocit! A urlat, alertând probabil toată unitatea.