Poți să tii un secret?

18. Toate lucrurile pe care nu i le-ai aratat

          Emrys

          Aveam inima în gat. O simteam exact acolo, ca pe un nod enervant care nu mă lasa să respir în voie. De fiecare data când încercam să trag aer în piept aveam senzația ca mă sufoc. Un sentiment straniu, ciudat de uman.
          -Chiar sper să supraviețuiască toți, a oftat Altair frecandu-și fata cu ambele mâini.
          I-am aruncat o privire cercetătoare prietenului meu. Parea obosit. Știam sigur ca noaptea trecuta nu dormise prea mult. Niciodată nu reușea să doarmă înaintea unei Încercări. Spre deosebire de Jasper, care dormea douăsprezece ore numai ca să uite de ce urma să facă a doua zi, Altair nu reușea să inchida un ochi. Eu nu dormeam prea mult de obicei, așa ca noaptea trecuta nu fusese diferita de toate celelalte.
          Știam ca, în ochii Numerelor, eram niște monștrii sadici, insetati de sânge, având ca unic scop distrugerea lor. Realitatea nu putea să fie mai diferita de atât.
          Aveam nevoie de ei. Aveam nevoie ca ei să rămână în viață. Asasinii bine pregatiti erau din ce în ce mai putini și, pentru ce știam ca o să se abată asupra noastră, aveam nevoie ca fiecare dintre ei să treacă de Încercări.
          În plus, toți aveam simpatizanți, in ciuda regulamentului care ne interzicea asta. Lui Altair îi plăcea simtul civic al lui Cinci. Jasper credea ca Trei e amuzant, cu toate ca nu râdea niciodată la glumele lui. Eu avusesem suficienta încredere în Sapte înaintea celei de-a treia Încercări așa ca ii dădusem niște ponturi, pentru ca știam ca, intr-un fel sau altul, informația avea să ajungă la Raven. Blaire spunea ca Doi o să facă prapad pe câmpurile de lupta și, dintr-un motiv sau altul, Almah o privea pe Raven cu respect.
          Ei credeau ca vrem să îi ucidem. Intr-o oarecare măsura era adevărat. Era datoria noastră să încercam să o facem. Dacă aveau impresia ca e greu să fi număr în unitatea din muntele Crypos, atunci n-ar fi rezistat nici o zi intr-o unitate de langa graniță. Acolo cruzimea și moartea sunt la un cu totul alt nivel. Eu știam asta. Jasper știa asta. Almah știa asta. Și alții știau.
          -Am impresia ca ziua asta o să fie foarte lunga, a oftat Jasper.
          Și eu și Altair am mormait în doi peri. Când pașii Numerelor s-au auzit pe holul lăturalnic, ne-am îndreptat toți posturile. Mi-am lipit pe fata masca indiferentei și a dispretului.
          Cei șase rămași au intrat unul după altul în hol, luandu-și locurile în formație. Ochii mei au găsit-o pe Raven fara pic de efort. Mereu eram atras acolo unde era ea, ca o molie de lumina. Ianira a zumzăit, un avertisment mut. Am scrasnit din dinti. Îmi invatasem lecția, naiba s-o ia!
          Altair a pasit în fata. Știam ca se uita la ei sever.
          -Cine e gata să moara azi? A întrebat, ranjetul malefic strecurându-se în vocea lui.
          Majoritatea Numerelor deveniseră imune în fata întrebărilor ăstora insinuante, cu iz amenintator. Numai Raven și Patru au fost traversate de o unda de panica.
          Raven mi-a aruncat o privire fugitiva, pe care sunt sigur ca spera să n-o observ. Ultimele zile fuseseră ciudate. De fiecare dacă când treceam pe langa ea pe holuri sau în sali se uita lung la mine, mă petrecea cu privirea. Încă din noaptea aceea, de când o luasem cu mine în iluzia celei mai dureroase amintiri pe care o aveam, nu-mi adresase nici macar un cuvânt, doar continua să se uite la mine.
          La amintirea lui Millie, mi-am simțit inima strangandu-se. Trecuseră ani de când nu mai făcusem ce-am făcut serile trecute, de-asta a durat atât de mult să controlez frica. M-a luat din nou prin surprindere durerea pe care am simțit-o atunci, care m-a îngenunchiat. A durat jignitor de mult timp să-mi amintesc ca e doar o iluzie.
          -Pe-aici, a spus Altair, pornind spre scări.
          Am făcut în așa fel încat să raman ultimul. Când Raven a vrut să sara pe scări în spatele lui Doi, i-am atinut calea, de parca n-o văzusem acolo. I-am făcut semn lui Jasper s-o ia înainte și abia apoi m-am tras din fata lui Raven. Mi-a aruncat o privire banuitoare, dar n-a spus nimic înainte de a porni pe scări, în jos.
          Am numărat treptele în timp ce le coboram. Mai erau exact cincizeci și patru pana când Altair avea să sara pe holul acela, să-i conducă pe toți spre următoarea Încercare.
          M-am intins după Raven. I-am pus mana la gura și am ținut-o pe loc, în ciuda zbaterilor ei. N-aveam mult timp la dispoziție înainte ca ceilalți să-și dea seama ca ramasesem în urma. Dacă Jasper auzise ceva în spatele lui, atunci a decis cu înțelepciune să ignore.
          -Să nu tipi! Am avertizat-o șoptindu-i la ureche înainte de a-i lua mana de la gura.
          S-a răsucit spre mine intr-o clipa. I-am făcut o favoare și am coborât doua trepte. Încă eram mai înalt decât ea.
          -Ce dracului crezi ca faci? A șuierat nervoasa.
          -Încercarea de azi o să va testeze rezistența fizica și felul în care gândiți sub presiune, am început să îi explic. Orice ai face, să nu care cumva să ceri ajutor!
          Se holba neincrezatoare la mine. De-odată s-a năpustit asupra mea, lovindu-mă cu pumnii în piept. Nici macar nu m-a clintit. Era amuzanta.
          -Cine te crezi? A suierat printre dinti, continuând să lovească. Cine ai impresia ca ești? Crezi ca sunt incapabila? N-am nevoie de ajutorul tau!
          -Indiferent cât de bine intenționați par Asasinii, să nu ai încredere în ei! Am continuat să îi explic, ferindu-mă de loviturile ei cu o usurinta aproape enervanta.
          Era prea lenta și nu știa unde și cum să lovească.
          -Un sfat al naibii de bun! Trebuia să mi-l dai în ziua în care ai apărut în viața mea ca un nor blestemat!
          Am chicotit surprins de replica ei. Asta a scos-o din sărite.
          -N-am nevoie de ajutorul tau! A sasait ca un șarpe, apropiindu-se atât de mult de mine încat chipul ei era la numai cativa centimetrii de al meu. Ar trebui să te reclam pentru ca încalci regulamentul!
          -Fa-o, i-am spus provocand-o fatis. De ce n-o faci? De ce n-ai făcut-o pana acum? Adică, să fim serioși, încalc regulile în continuu de când ai ajuns aici, Raven. Ce mai astepti?
          Mi-a marait în fata, apoi a încercat să mă împingă ca să treacă pe langa mine. Am prins-o de umeri și am trântit-o în perete. Suieratul ei furios? Adevara muzica!
          -Să nu ceri ajutor. Să nu accepți ajutor. Orice faci acolo, nu te baza pe Asasini!
          -Lasa-mă în pace odată! Mi-a cerut exasperata. De ce nu poți să mă lași naibii?
          Ce întrebare interesanta! Aș fi dat orice să știu răspunsul ăla macar pentru mine.
          -Care-i treaba, Raven? E atât de multa furie într-un corp atât de mic! Ce ti-am mai făcut de data asta?
          -Sper să arzi în focurile lui Victus! Mi-a urat incercand să mă împingă.
          Mi-am împins corpul mai tare în al ei. Am zâmbit.
          -Poți să fi sigura ca o s-o fac.
          M-am apropiat mai mult, mi-am lipit pieptul de el ei. Apoi i-am soptit la ureche:
          -Dar tu, Raven? O să fi acolo? O să stai pe margine să privești sau o să arzi cu mine?
          Mi-a plăcut la nebunie felul în care a tremurat în mâinile mele. Mi se parea de-a dreptul fascinant cum mintea și corpul ei aveau planuri atât de diferite. Am lasat-o să mă împingă atunci când a încercat din nou. S-a năpustit în jos pe scări de parca o urmăreau legiuni întregi de demoni. Pana am prins-o din urma era deja alături de ceilalți.