Poți să tii un secret?

17. Ești feroce, Raven.

          Raven

          Era trecut de miezul noptii când străbăteam scara circulara de una singura. Nu știam ce mă aștepta în sala cu ringul de lupte, dar știam ca indiferent despre ce era vorba, n-o să-mi placa. Altair nu m-ar fi eliberat din serviciul de noapte fara un motiv bine întemeiat. Cu atât mai puțin nu mi-ar fi ținut locul la paza dacă nu era ceva cu adevarat important. Cu cateva minute în urma, când mi-a spus să vin aici am fost prea surprinsa ca să pun intrebari, dar stand pe ultimele trepte dinaintea intrării în sala mi-era greu să le parcurg.
          Ce aveam să gasesc în locul ăla? Jasper sau alt Asasin voia să-mi facă felul în ring? Sau, și mai bine, poate îsi dadusera seama ca locul meu nu era acolo. Dacă aflase cineva cine eram? Prea multe intrebari, prea putine răspunsuri și un singur mod de a afla despre ce e vorba. Am tras aer în piept și mi-am luat inima în dinti.
          Am coborât în graba ultimele trepte și am sărit de pe scara direct pe podeaua din sala. Mi-au clănțănit dinții în gura la impact și genunchii mi-au protestat, dar n-am scos nici un sunet, mi-am innabusit geamătul.
          Liniștea era atât de desavarsita încat am știut imediat ca nu eram singura în sala. Am cercetat împrejurimile cu privirea și ochii mi s-au oprit intr-un colt. Cele doua siluete au pasit în fata, lumina din tavan cazu pe ei și iată-i.
          Emrys și Taegan, Asasinul care făcuse parte din completul de umilință din timpul celei de-a doua Încercări. Nu-mi plăcea de el mai mult decât de Printul ticalosilor, cu toate ca acum, după a treia Încercare, îi eram datoare. Nici macar nu puteam să mă gândesc la ce făcuse în ziua aia fara să mă ia durerea de cap. Îsi riscase pielea pentru mine fara ca macar să i-o cer.
          -Mi s-a zis să vin aici, am spus, neadresandu-mă niciunuia dintre ei.
          Emrys a incuviintat.
          -Știu. O să mă ocup de tine imediat.
          Mi-a întors spatele, așezându-se în fata lui Taegan ca un zid intre noi doi.
          I-am privit incruntata spatele lat, plin de mușchi. Nu purta decât hainele de baza ale Asasinilor, fara accesoriile din piele, fara arme. Probabil n-o avea decât pe Ianira la gat. Fiecare centimetru din spatele, umerii și bratele lui era acoperit de tesut puternic, bine definit, aparent invincibil. Cu alte cuvinte, Emrys era blindat de mușchi. Câteodată când mă uitam la el aveam impresia ca era cu adevărat de neînvins. Dar stai puțin...
          O să se ocupe de mine imediat? Ce naiba voia să însemne asta? Eram un fel de sarcina de îndeplinit?
          Un minut mai tarziu, Emrys s-a întors spre mine și a pasit, alături de Taegan, în direcția mea. Niciunul dintre ei nu mă scăpa din ochi, iar eu îmi doream foarte mult să pot să dispar. Mă simteam stânjenită. Bine macar ca desprinsesem arta de a-mi ascunde anumite simțiri în spatele unei măști de indiferenta. Felul în care amandoi se uitau fix la mine era de-a dreptul deconcentrant.
          -Șase, spuse Taegan oprindu-se în dreptul meu. E o plăcere să te revăd. Am auzit ca ai făcut mare tevatura la ultima Încercare.
          -Voi, Asasinii, sunteți niște barfitori, am spus ridicând mirata din sprâncene. Cine ar fi crezut?
          -Abia aștept să fim pe picior de egalitate, mi-a surâs el. Nu cred ca a fost o simpla bârfa. Am impresia ca ești foarte dificil de ignorat.
          A trecut mai departe fara să-mi mai arunce o privire în plus. Ochii mei l-au urmărit, conducându-l pana când a dispărut pe scări. Parea foarte... aparte. Foarte sexy. Probabil inteligent. Aparent mult mai ușor de gestionat decât Asasinul care ramasese la un metru de mine și mă privea lipsit de orice expresie. Am clătinat din cap și mi-am întors atenția spre Emrys.
          -Avem treaba, a mormait el. Dacă ai terminat cu salivatul...
          -Habar n-am despre ce vorbești.
          Nu-l credeam atât de josnic încat să-mi ceara să-i mulțumesc ca îmi salvase pielea saptamana trecuta, dar pana la urma ce naiba știam eu despre el? Mai nimic! Tot ce aveam erau doar presupuneri și alea distorsionate de atracția pe care încă o mai simteam pentru el. Nu puteam avea încredere în mine când venea vorba despre Emrys. Mă convinsesem deja de asta.
          -Următoarele doua Încercări sunt pe-aproape, Șase, m-a anuntat cu un calm straniu. Pândesc de după colt. Și crede-mă, nu o să vrei să te prindă nepregătită!
          Am ciulit urechile și muschii mi s-au încordat. Avea voie să îmi spună toate lucrurile alea? Mai avea vreo importanta, după câte reguli încălcase pana atunci din cauza mea?
          -Încă doua? Am întrebat banuitoare. Și apoi?
          -Cred ca ar trebui să-ti faci mai multe griji pentru ce știi ca urmează să se intample, decât pentru ce nu știi! Mi-a atras el atenția, ridicând o spranceana.
          Tot atunci am realizat ca era prima data când ramaneam singuri de la incidentul din pădure. Numeam întâmplarea aceea incident, pentru ca era prea dureros să recunosc ca-mi pierdusem capul. Iar dacă ma gandeam la felul in care se terminase totul, ma lua greata.
          Brusc, tot corpul mi s-a încordat și m-am dat un pas în spate instinctiv. Nu i-a scăpat gestul meu. Mi-a aruncat o privire cercetătoare.
          -De ce sunt aici? L-am întrebat precauta.
          -Îți amintești seara în care v-am ținut pe tine, Doi și Patru in sala asta, după program?
          Am incuviintat dand din cap. Acum urma să-mi spună ca știa ce văzusem atunci? Ca știa cine sunt? Toate simțurile mi s-au ascuțit și respirația mi-a devenit superficiala.
          Mă privea atât de intens și fix încat aveam senzația ca vede fiecare gând răzleț din capul meu. Aveam impresia nu doar ca stie cine sunt, dar ca stie si ce simt, ce vreau, ce visez, de parca vede in sufletul meu. Când a vorbit, vocea i-a sunat dura și severa, aproape de un marait.
          -Oprește. Frica.
          O fracțiune de secunda mai tarziu eram cocoțată pe balustrada palatului de pe Insula Cascadelor, cu vântul răscolindu-mi parul. Am închis ochii și am tras adânc aer în piept. Puteam simți mirosul oceanului și al pădurilor din jur.
          Muzica s-a oprit brusc.
          Țipetele au răsunat de pretutindeni.
          Mi-am întors capul spre dreapta și am privit pe fereastra. Exact atunci sabia soldatului a lovit, lama i-a desprins capul tatei de pe umeri și sângele a tasnit.
          Nu mai puteam să respir. Mă sufocam cu ochii la capetele părinților mei căzute la picioarele piedestalului. Cascada de sânge curgea din trupurile lor căzute la picioarele tronurilor.
          Apoi un al soldat a adus-o pe Ryna si totul s-a întunecat în jurul meu.
          Când am deschis din nou ochii eram înapoi în sala ringului, cu Emrys aplecat deasupra mea. Vedeam în ceata și dublu, dar nu mi-a scăpat furia scaparatoare din ochii lui.
          -Ridica-te! A urlat, făcându-mă să tresar. Ridica-te naibii!
          Tremuram din toate încheieturile când mi-am proptit mâinile și picioarele în podea, silindu-mi corpul să se supună voinței. M-am ridicat, dar m-am impleticit doi pasi pana mi-am regăsit echilibrul. Îmi venea să vomit și aveam impresia ca plămânii mei nu mai vor să coopereze.
          -Controlează-te! S-a răstit Emrys printre dinti. Nu trebuie decât să îți opresti frica! E doar control!
          Îl priveam muta, tremurând din toate încheieturile. Nici dacă aș fi vrut, n-aș fi putut să îi răspund.
          -Ești gata?
          Nu, nu eram. Putea vedea asta clar și limpede în ochii mei, dar n-a mai contat, pentru ca în clipa următoare eram din nou cocoțată pe balustrada, revăzând scena aceea oribila care-mi bântuia nopțile.
          Când mi-am venit în fire eram din nou întinsa pe jos, cu Emrys aplecat deasupra mea. Parea mult mai furios decât prima data, iar când a urlat, s-a cutremurat muntele.