Poți să tii un secret?

2. Pretul Corect

          Raven

          -Primul meu contact cu lumea a fost innegurat de moartea mamei, îi spuneam cu lacrimi în ochi.
          Era o minciuna, dar numai pe jumatate. Mama nu murise la nașterea mea, dar din clipa in care asta s-a intamplat, toată lumea s-a prăbușit.
          -Am avut o copilarie decenta. Tata ma iubea mult, probabil pentru ca semanam cu mama.
          Și asta era o minciuna. Tata ne adorase pe toate, facuse totul pentru noi și se prăpădise la fel de violent ca mama.
          -Când el a murit, am fost devastată.
          Nici macar n-am avut timp să le plâng moartea. Eram prea ocupata să mă furisez prin propriul regat, să scap cu viata în urma asediului. Când am ajuns în port și am aruncat o privire în urma, tot palatul era în flacari.
          -Apoi, la cateva luni distanta, totul s-a dus de râpa.
          S-ar fi dus, dacă pescarul acela ar fi refuzat sa ma aducă pe continent in timp ce insula era cucerita centimetru cu centimetru. Și-a riscat viata, dar l-am răsplătit: i-am dat colierul pe care îl purtasem la bal.
          -Creditorii tatei au început sa imi bata la usa. Aparent avea foarte multe datorii. Era in pragul falimentului când a murit. Nu am stiut pana când o multime de oameni dubioși au început sa imi bata la usa pentru recuperarea datoriilor.
          Abia după o zi și o noapte, când am ajuns pe continent, am înteles ca eram complet singura și ca trebuia să mă descurc. Trebuia să supravietuiesc.
          -Am fugit, pentru siguranța mea. Au fost cateva luni îngrozitoare in care am fost nevoita sa ma adaptez noii mele vieti. Am ajuns in Ashmora de cateva săptămâni, chiar in ziua in care ne-am cunoscut. De atunci știi foarte bine câte s-au intamplat.
          Am ajuns in Ashmora pentru ca stiam ca dacă avea sa se ducă vestea dispariției mele, urma sa fiu căutată de prea mulți oameni periculosi. Unde te poți ascunde mai ușor decat la vedere, in capitala?
          -E ingrozitor prin câte a trebuit sa treci, suspina Vivien înghițindu-și lacrimile. Sper ca lucrurile să se liniștească pentru tine, Raven.
          I-am zâmbit galeș. Eu nu-mi doream decat libertate si razbunare. Eram sătulă de fuga, eram sătulă sa ma ascund prin cotloane intunecate si guri de canal, sa trăiesc ca un parazit. După ce am ajuns pe continent, a trebuit să fac multe lucruri ca să supravietuiesc. Am mințit, am furat și am manipulat, am jucat la cacealma de prea multe ori ca să mai țin contul și eram sigura ca toate minciunile spuse în ultimul an aveau să mă prindă din urma.
I-am zâmbit lui Vivien când m-a prins de mana și m-a strans ușor. Era vital sa pastrez imaginea orfanei de rând. Nimeni nu trebuia sa afle cine sunt. Nimeni nu trebuia sa facă legatura intre Printesa Raven Shribbah și orfana Raven Winsthrow
-Poți sta aici oricât ai nevoie, Raven, continua Vivien. Nu e un loc prea bun si nici foarte primitor, dar e un acoperis deasupra capului.
-Sunt norocoasa ca-mi permiti sa stau aici, Vivien.
Nu era nevoie sa arunc inca privire in jur ca sa știu ce ma inconjura. O garsoniera sărăcăcioasă, amenajată clandestin la subsolul unui bloc de periferie. Mirosul de mucegai te sufoca la intrare, umezeala îți făcea pielea sa se infioare si prin pereți se auzea racaitul șobolanilor. Oricât încercase Vivien sa înfrumusețeze locul cu petice de covoare colorate si flori proaspete in vaza de pe masa, era inutil. Nimic nu traia intre peretii aia.
-Chiar ești norocoasa, m-am grabit sa ii spun. Am stat in locuri mult mai rele, deci nu pot decat sa îți fiu recunoscatoare ca îți împarți casa cu mine. O sa contribui la chirie si cheltuieli imediat ce voi face rost de bani.
Vivien mi-a aruncat o privire vinovata si isi musca buza.
-Chiar voiam sa vorbesc cu tine despre asta. Știi unde lucrez. Doamna Bourne are nevoie de personal si i-am spus despre tine.
-Vivien, am oftat exasteprata. Am mai vorbit despre asta. Nu vreau sa ma prostituez. Nu ma deranjează ca tu o faci, dar eu nu pot face asta.
Vivien lucra intr-un bordel, ca și prostituata. Nu genul ăla de loc murdar, scarbos si plin de betivi, ci un club pentru bărbați, elegant si foarte selectiv cu clientela, după spusele ei. De când o cunoscusem pe Vivien, încerca sa ma convinga sa ma alătur fetelor doamnei Bourne si de tot atâta timp o refuzam.
-Crede-ma, Raven, nu te-aș indemna sa faci ceva periculos sau umilitor. Clienții sunt discreți si foarte, foarte bogati. Majoritatea dintre noi nu avem mai mult de cinci clienti de luni de zile. Uite, nici macar nu ești obligata sa mergi in separeu dacă nu vrei. Poți incerca sa servești la bar si nimic mai mult.
-Sa servesc la bar si nimic mai mult intr-un bordel? Fii serioasa, Vivien!
-Îți jur ca nu trebuie sa faci nimic din ce nu vrei sa faci. Te rog, Raven. Vino cu mine diseară si îți promit ca nimeni nu o sa te atinga. Salariul e mare chiar si pentru fetele care servesc la bar. O sa câștigi chiar mult mai mult din bacșișurile clienților dacă zâmbești si te porți drăguț cu ei.
Am clătinat cu hotarare din cap pe măsura ce promisiunile ii curgeau de pe buze. Banii erau tentanți, trebuie sa recunosc, dar nu credeam ca pot face asta. Singurele dați in care facusem sex în ultimele luni, putine la număr, fusesera pentru plăcerea mea. Nu credeam ca aș putea s-o fac pentru bani. Să mă... vand.
-Nici macar nu trebuie sa te dezbraci. Nu trebuie decat sa servești la bar si nimic mai mult, continua Vivien vazand ca îmi țin gura.
I-am aruncat o privire exasperata. Am inghitit în sec și mi-am strans pumnii în poala.
-De ce insisti atat de mult? Bine, sa zicem ca vin diseară cu tine. Cu ce te ajuta pe tine?
-Doamna Bourne are mare nevoie de personal, recunoscu ea. Dacă nu gaseste fete pana la sfarsitul saptamanii o sa dea afara jumatate dintre noi si o sa transforme locul in club privat. Nu-mi permit sa-mi pierd locul de munca, Raven. N-as avea ce sa trimit acasă si nu-i pot lasa pe toți sa moara de foame.
Lacrimile adunate in colțurile ochilor ei pareau atat de fierbinți. Știam ca a lasat in satul ei doi părinți batrani si un fiu de cateva luni. Pentru ei muncea si se umilea de doi ani, pentru a-i putea întreține. Totuși nu mila m-a determinat sa ma gândesc serios la oferta ei, ci nevoile mele foarte urgente. Aveam mare nevoie de bani pentru a-mi procura acte false. Aveam nevoie de bani pentru o casa adevarata, haine si un trai decent.
-O sa servesc doar in bar si doar cu hainele pe mine, am atentionat-o cu hotărâre, sperand ca tonul sa nu imi trădeze nervozitatea. Si nimeni nu o sa ma atinga. Doamna Bourne o sa fie de acord cu condițiile astea?
Chipul surprins al fetei s-a luminat. Parea neincrezatoare si totuși un licar de speranta ii făcea ochii sa strălucească.
-O sa fie de acord. I-am spus deja ca nu o sa intri in separeuri si a fost de acord. Probabil va trebui sa porți o rochie de la mine, dar o sa fi imbracata, cu toate partile esentiale acoperite.
-Mai am o condiție, am anuntat-o privind la mucegaiul gros si negru de pe pereți. Seara asta e doar de proba, dar dacă lucrurile merg bine si ma hotarasc sa servesc in bar permanent, o sa ne mutam de aici, Vivien. Nu vreau sa murim de plamani la treizeci de ani.