Poți să tii un secret?

19. Nu din nou ...

Raven

Mi-au clănțănit dinții și dacă n-ar fi fost cele doua brațe puternice care m-au prins imediat, aș fi căzut grămadă la podea. Am știu de cine mă ciocnisem înainte de a-mi ridica ochii. L-am împins.
-Ce naiba? Uita-te pe unde mergi! Am șuierat privindu-l incruntata.
-Raven, a suspinat holbandu-se la mine. Vino!
M-a prins de mana și a început să mă tragă după el înapoi pe holul pe care venisem. Am încercat să-mi eliberez mana, să-l împing, să-mi proptesc picioarele în pamant, dar am realizat ca era imposibil să scap din mâinile lui Emrys dacă el nu voia să se intample asta.
-Ce tot faci? Da-mi drumul!
-Vino cu mine, a spus continuând să mă târască după el de parca eram un copil.
-Încetează! Am țipat lovindu-l cu mana libera în spate.
-Am nevoie de tine, a marait peste umar.
M-am blocat suficient de mult încat să mă ducă în camera de supraveghere, exact de unde tocmai plecasem. Doar ce mi se terminase tura. Când a deschis ușa trantind-o de perete, Ovidia a sărit ca arsa în poziție de drepți.
-Iesi, i-a spus imbrancindu-mă spre mijlocul încăperii.
-Ce se întâmpla? E tura mea, spuse Ovidia, privind circumspecta de la mine la Emrys și înapoi.
Eu una habar n-aveam ce se întâmpla.
-Doi, afara! Acum! A țipat fara să se mai uite în direcția ei.
Parea încurcată, nu știa ce să facă. I-am făcut semn discret spre ușa. Adică, ce naiba? Dacă Emrys voia ceva, niciuna dintre noi doua nu avea puterea de a-i refuza acel lucru, iar eu voiam să aflu despre ce e vorba. Cu cât Ovidia șovăia mai mult, cu atât mai mult trecea pana când aveam să aflu.
Imediat după ce ușa s-a închis, Emrys s-a răsucit spre mine. O lăsase pe Ianira pe etajera, alături de armele lui. Spre deosebire de data trecuta când fuseserăm amandoi aici, nu și-a mai scos bluza. Nu știam dacă să mă bucur sau nu.
-Ataca-mă, Raven, mi-a cerut apropiindu-se de mine.
M-am dat un pas înapoi, uitându-mă urat la el.
-Ce se întâmpla, Emrys? Serios, ce naiba se întâmpla? M-am saturat de jocurile tale bolnave! Ori îmi spui, ori...
-Nu știi să te lupti, mi-a spus aparent nepasator. Nu știi unde, cum și cu ce forța să lovești și nu știi să-ti folosești atuurile. O să te invat. Lovește-mă!
Nu credeam nici un cuvânt din ce spunea. Avea dreptate și mi-ar fi prins bine niște ponturi, dar nu despre asta era vorba. N-am mișcat nici un deget în direcția lui. Mi-am încrucișat bratele peste piept și am ridicat bărbia. Calmul lui aparent a zburat pe ferestruica din perete. Privirea i s-a întunecat, pumnii i s-au strâns pe langa corp și când a vorbit, vocea îi suna ca un marait.
-Fa-o, Raven. Dacă nu pentru binele tau, atunci macar de dragul faptului ca mă detești. Fa-o!
-Nu, am spus clătinand din cap. Nu pana nu îmi spui ce se întâmpla.
A oftat frustrat și si-a frecat fata cu palmele. Era agitat, se mișca în continuu și mă privea de parca era gata să mă ucidă.
Spre deosebire de celelalte momente în care l-am privit în ochi, de data asta plănuiam sa las lucrurile sa se intample atâta timp cat nu se intamplau contra mea. Eram sătulă sa-mi calculez fiecare mișcare si sa-mi aleg fiecare cuvânt.
-N-o să dansez după cum îmi canti tu decât dacă îmi vorbești în calitate de superior, l-am anuntat susținându-i privirea. Îmi vorbești în calitate de superior, Emrys?
-Futu-i, Raven, a spus inchizand ochii și expirând lent. Mă scoți din minți!
-Dacă asta-i tot...
-Tu faci ce îți spun, iar eu îți răspund la intrebari, s-a grăbit să spună când am făcut în pas spre ușa.
Ar fi trebuit să plec pur și simplu, fara să mă uit în urma. Ar fi trebuit să mă doară în cot de răspunsurile lui, pentru ca nici macar o data nu mi le-a dat când am vrut să le știu. Ar fi trebuit, de asemenea, să nu mă răscolească atât de tare felul în care se uita la mine.
-Orice întrebare, a plusat vazand ca exist.
Am nevoie de tine. Cuvintele lui de mai devreme îmi răsunau în minte, iar și iar, ca un ecou enervat care nu gaseste calea de ieșire din peștera.
-Bine, am cedat în cele din urma, pentru ca mereu curiozitatea mea era mai puternica decât rațiunea care-mi spunea să fug mâncând pământul. Ce vrei să fac?
-Lovește-mă.
M-am apropiat de el fara tragere de inima. I-am contemplat trasaturile atât de superbe ca-mi tăiau respirația. A avut răbdare cu mine. M-a lasat să mă gândesc la ultimele luni din viața mea și la fiecare clipa în care am clocotit de furie din cauza lui. M-a lasat să-l detest înainte să-l lovesc. M-a lasat să-mi amintesc cum m-am simțit în noaptea aia în camera din bordel și mai apoi în pădure și cât de mult m-am urat a doua zi.
Pumnul mi s-a mișcat înainte să mă gândesc cu adevărat la asta. L-am lovit în obraz, nu prea eficient și cu siguranța nu suficient de tare încat să îl rănesc cu adevărat, dar a închis ochii o clipa.
-Nu-ti mai folosi încheietura, mi-a spus intorcandu-și privirea spre mine. Lovește din umar, altfel o să-ti rupi oasele.
Parea complet neafectat. M-am prefăcut ca îl ignor, dar am reținut fiecare cuvânt. De când ajunsesem un Număr invatasem ca orice informație, oricât de neinsemnata, poate face diferența în momente critice. Îmi amintise asta cu cateva ore în urma, în timpul celei de-a Patra încercări, când el și Taegan ne salvasera pe toți.
-De ce m-ai lasat să-ti văd amintirile în seara aia? L-am întrebat nescapandu-l din ochi.
Maxilarul i s-a încordat o clipa, apoi mimica i-a devenit impasibila. Era un maestru la a-și clădi autocontrolul bucata cu bucata, în timp real. Nimic nu-l dădea de gol.
-Nu te-am lasat să vezi o amintire, m-a corectat el. Te-am lasat să o traiesti.
-De ce?
Ochii lui m-au fulgerat.
-Pentru ca trebuie să inveti cum să iesi din propria ta amintire care te bântuie, de preferat înainte de ultima Încercare, mi-a explicat. Uppercut, Raven. Acum!
L-am lovit cu pumnul în bărbie cu toată puterea. Durerea mi-a fulgerat degetele, antebrațul și cotul. Am șuierat scuturandu-mi palma și m-am strâmbat de durere.
-Bine, a zis. Încet, dar bine. Macar ai învățat tehnica corecta.
-Millie a fost iubita ta?
Era o întrebare prosteasca. Înțelegeam cine fusese Millie și singurul motiv pentru care am vrut să aud răspunsul ăla era masochismul. Trebuia să-l aud spunând asta, ca să mă conving ca ceea ce simteam era gelozie.
Mi-am înclinat capul, urmărind cu atenție orice urma de emoție ar fi putut apărea le chipul lui.
-Da, a spus simplu, sec, rece.
Dar fusesem acolo, în mijlocul amintirii lui. Simțisem tot ce simțise el în minutele alea. N-o să mă las păcălită de masca lui de indiferenta.
-Haide, Raven, 1-1-2.
M-am holbat prostește la el. Habar n-aveam despre ce vorbește.
-Ce naiba va învață Altair? S-a răstit încruntat. Jab-jab-directa, mi-a explicat oftând.
Am executat loviturile una după alta, stângace, dar macar am făcut-o. La sfârșit îmi tremurau mâinile din cauza efortului și a dureri.
-Dacă asta ar fi o lupta adevarata, ai fi fost moarta din primele trei secunde, mi-a spus uitându-se la mine fara să clipească.
Eu eram cea care il lovise, iar el nu avea nici macar o urma pe piele. Singurul lucru care dădea de înteles ca se întâmplase ceva era zona puțin înroșită de pe obrazul lui stâng. Deși nu ridicase nici macar un deget ca să se apere, eu eram cea care avea dureri. Era de-a dreptul jalnic! Mă învingea fara să se miste!
-Ai prieteni, Emrys? L-am întrebat în timp ce îmi flexam degetele, incercand să mă conving ca niciunul nu era rupt.
-Bineînțeles ca am prieteni, Raven, a pufnit dându-și ochii peste cap. Îți par atât de insuportabil încat să nu mă tolereze nimeni?
I-am aruncat o privire lunga printre gene. Nu, din contra! Mi se parea ca era genul de bărbat care, atunci când se arunca cu capul înainte, o făcea fara să gandeasca, indiferent ca era vorba despre prieteni, femei, îndatoriri sau lucruri care-i fac plăcere. Aveam impresia ca Emrys, sub tot stratul de piatra inghetata în care se izolase, era un prieten loial, un iubit atent, un bărbat integru și pasional în fiecare aspect al vieții sale.
Era la fel de posibil să mă înșel.
Mi-am mai scuturat mana o data înainte de a mă intoarce spre el.
-Continua, mi-a cerut încrucișându-și bratele peste piept.
Am clătinat din cap.
-Mă doare mana și chiar dacă nu m-ar durea, nu vreau să te lovesc.
-N-o să mă rănești.
-Nu e vorba de tine aici, e vorba de mine. Nu vreau să te lovesc, am repetat ceva mai apăsat.
-Avem o înțelegere! Mi-a amintit printre dinti.
-Iar eu renunț, l-am anuntat ridicând din umeri.
Renunțasem de mult, cu toate ca nici macar nu îmi dădusem seama. Oricât de mult incercasem să mă conving singura ca mă împotrivesc fata de orice era intre noi, adevarul e ca renunțasem de mult să o mai fac. Furia, disprețul și ura pe care le simteam fata de Emrys nu erau decât distrageri. Niște măști, exact ca cele în spatele cărora se ascundea și el de toată lumea.
Am clătinat din cap și am pornit spre ușa. Eram sigura ca n-o să mă oprească, pentru ca n-avea nici un motiv să mă mai tina acolo, și totuși când am trecut pe langa el, m-a prins de încheietura și m-a ținut pe loc. Umar la umar. Eu cu fata spre ușa, el cu fata spre fereastra.
-Vreau să plec, Emrys.
-Ti-e mila de mine? M-a întrebat ignorând ceea ce tocmai spusesem. Ai impresia ca merit compasiune, doar pentru ca am pierdut oameni pe care îi iubeam? Pentru ca dacă asta crezi, te înșeli, Raven.
Mi-am întors fata spre el. Nu se uita la mine. Privea în gol, căzut pe gânduri.
-Nu îmi e mila de tine, i-am spus clătinand din cap. N-ai nevoie de mila și de compasiunea mea, Emrys, dar nici nu o să mă prefac ca toate astea sunt în regula. Nu vreau să mă lupt cu tine și n-am nici un motiv să o fac.
-Mă urăști, mi-a amintit el surazand în gol. Nu e un motiv suficient de bun?
Nu am spus nimic, pentru ca nu aveam ce să spun. Refuzam să fiu de acord cu el și refuzam să îl contrazic. N-avea decât să înțeleagă ce vrea din tăcerea mea.
-Nu suntem inamici. Chiar trebuie să plec, i-am spus incercand să-mi trag încheietura din mana lui.
M-a smucit brusc spre el, în același timp în care s-a răsucit spre mine. M-am izbit de pieptul lui, surprinsă de mișcarea brusca. Și-a incolacit bratele în jurul taliei mele, tragandu-mă mai aproape. Bine cunoscuții fluturi din stomac au revenit în forța, infiorandu-mi tot corpul.
-Ce tot faci? L-am întrebat cu răsuflarea întretăiată, ridicându-mi privirea spre el.
Parea furios, din cine stie ce motiv pe care cu siguranța n-avea să mi-l spună. Nu-mi spunea nimic, nu știa ce vrea și eram sătulă pana peste cap de incertitudini. Așa ca mi-am asezat palmele pe pieptul lui și am încercat să îl imping.
-Ti-am spus ca am nevoie de tine, mi-a amintit scrasnind din dinti. Ai idee câte persoane au auzit asta vreodată din gura mea?
Judecând după felul în care se uita la mine de parca eram motivul pentru toate ororile din lume, am bănuit ca nu prea multe. Parea foarte furios.
-Macar știi ce vrei de la mine, Emrys? Habar n-ai, nu-i așa? Mă tratezi ca pe un câine, ca mai apoi să faci orice ca să-mi salvezi pielea. Nu mă vrei în preajma ta când sunt chiar aici, dar intri în panica atunci când e posibil să nu mă mai vezi niciodată.
-Greșești, m-a contrazis clătinand din cap.
-Da? Am ridicat tonul incercand din nou să îl împing. Atunci, dovedeste-o! Nu mă vrei în preajma ta? Lasă-mă să plec și încetează să-mi iesi în cale.
I-am lasat timp să se gandeasca la asta. Nu m-a lasat să mă indepartez de el nici macar un centimetru. Pieptul mi se încălzea și ardea cu fiecare clipa în care stăteam lipita de el. Mi-era greu să gândesc, să respir.
-Bine, am continuat în cele din urma. Vrei să raman? Nu-mi mai cere să fac lucruri pe care nu vreau să le fac, nu mai vorbi cu mine de parca îmi faci o favoare și oprește chestia asta nesănătoasă dintre noi. Știm amandoi ca n-o să ducă nicaieri.
Din nou, i-am dat timp să spună ceva, dar a ales să n-o facă. După un minut eram mai dezamagita de mine decât de el. Chiar crezusem ca o să fie deschis la discuții așa, pur și simplu? Emrys era oricum, numai simplu nu!
-E în regula, Emrys, l-am asigurat ferindu-mi privirea. Doar... lasa-mă să plec.
În loc să-mi dea drumul, m-a tras mai aproape. M-a prins cu o mana de ceafa și m-a sărutat. Am rămas nemișcată, ca o statuie. Spre deosebire de celelalte momente semi-intime pe care le impartasisem cu el, de data aceasta niciunul dintre noi nu era dus de val. De data aceasta amandoi eram cu mintea limpede, lucru care nu făcea decât să mă debusoleze și mai mult. Una era să mă sărute când era furios din cale afara și cu totul alta să o facă cu capul limpede, perfect conștient de acțiunile lui.
-Știi ce vreau? M-a întrebat mișcându-și buzele peste ale mele.
-Nu, am reușit să șoptesc.
Mi-a prins buza de jos intre dinti, apoi și-a strecurat limba în gura mea. Nu i-am răspuns la sărut, dar nici nu am încercat să îl opresc. Îl lăsam să facă ce vrea, incapabila să opresc torentul care se răspândea în mine cu viteza luminii, pârjolind tot în calea lui.
-Adevarul, a soptit cu ochii închiși, apoi și-a strecurat din nou limba în gura mea.
-Ce adevăr? L-am întrebat atunci când s-a tras înapoi ca să-și coboare buzele pe gâtul meu.
Capul mi-a căzut pe spate, eram ametita de toate senzatiile care-și făceau de cap prin corpul meu. Tremuram ca o frunza în vant.
-Știu ca minți, mi-a spus continuând să mă sărute. Te-am urmărit, Raven. Am stat cu ochii pe tine atât de mult, încat acum nu pot să mai privesc în alta parte. Tot habar n-am cine ești, Raven.
Am încremenit și toată amețeala dulce s-a transformat în panica. A sesizat și el schimbarea. Și-a îndreptat spatele și s-a uitat în ochii mei. Argintiul din ai lui era mai întunecat, parca vibra și se mișca. Am inghitit în sec.
-Nu știu despre ce vorbești, i-am spus incercand din nou să mă indepartez de el. Vreau să plec!
Emrys și-a înclinat capul în lateral și a zâmbit.
-Nu știi? Oh, eu cred ca știi al naibi de bine, Raven. Am auzit povestea pe care ai spus-o în stânga și dreapta, cum ca mama ta a murit când te-a născut și toată tragedia vieții tale.
Am inghitit în sec.
-De unde ai auzit?
Emrys a surâs și s-a aplecat spre mine. Mi-a ignorat întrebarea.
-Acum vreau să-mi spui care e minciuna din povestea ta: mama ta nu a murit la naștere sau tu nu te-ai născut în regatul Zolaris?
Ochii lui nu mă slăbeau deloc, îmi analiza fiecare trăsătura, îmi număra fiecare respiratie. M-am urat de moarte pentru ca mi-a tremurat barbia când am vorbit.
-Nu am mințit, m-am forțat sa spun gâtuit, caci frica mă sufoca. Lasă-mă să plec!
-Cum se face ca o orfana simpla, așa cum pretinzi ca ești, stie atât de multe lucruri despre strategie, Raven? Când ai avut ocazia să mânuiești toate tipurile de arme? Cine te-a învățat limbi moarte? De ce arati și vorbești de parca N-ai fost nevoita să faci tot ce fac celelalte femei din regat ca să supravietuiasca?
Eram constienta ca mă albisem la fata. La naiba, era o chestiune de timp pana când cineva avea să îsi puna intrebari pana la urma, dar speram să am mai mult timp la dispoziție ca să-mi pun la punct o poveste credibila. De unde aflase ce îi povestisem lui Vivien în Ashmora?
-Emrys, eu...
-Da? A spus calm. Te ascult. Și nu încerca să mă minți, Raven. Daca mama ta a murit când te-a născut, atunci nu te-ai născut pe teritoriul Zolarisului.
Parea foarte convins de ce spune. M-am încruntat.
-Cum poți să fi atât de sigur pe niște presupuneri fara fond? Am întrebat intrând în defensiva.
Parea amuzat, de parca era un adult cerebral care prinsese cu minciuna un copil prostut și naiv.
-E simplu, de fapt. Eu sunt născut în Ashmora, mama mea chiar a murit când mi-a dat viață, așa ca m-am ales cu ... asta!
A tras de marginea de sus a bluzei. M-am uitat acolo unde pielea îi era dezgolita și m-am încruntat. Chiar în locul în care gâtul i se unea cu umărul, avea un semn. Nu-l văzusem pana atunci, era greu de observat dacă nu știai unde să te uiți. Semăna cu o cicatrice în forma de x, de parca cineva îi despicase pielea cu ani în urma. Nu înțelegeam o iotă.
-Blestem de Sânge, mi-a explicat eliberând materialul care i-a acoperit din nou pielea. În Zolaris luam foarte în serios uciderea mamelor noastre, cu sau fara voie.
Auzisem despre Blestemul de Sânge, dar crezusem sincer ca e o legenda și nimic mai mult. Mi s-a făcut greata.
-Dacă nu ai una dinasta, spuse Emrys în continuare, și nu ai, pentru ca am verificat, atunci ceva din povestea ta e o minciuna.
Toată povestea mea era o minciuna, dar cum aș fi putut să îi spun adevarul și să scap din încurcătura asta? M-a lasat să fac un pas în spate atunci când am încercat, dar n-am putut să mă indepartez mai mult de-atât. Îmi tremurau picioarele.
-Nu-i nevoie să-mi spui dacă chiar nu vrei, mi-a zis apoi rânjind. Sau poate ca nu poți. Oricum, imi place al naibi de mult să aflu singur lucruri despre tine, unul câte unul, Raven. Să nu îți imaginezi ca n-o să aflu ce-i cu tine.
-Emrys, am suspinat inchizand ochii. Te rog, nu!
-La naiba, da! A spus apropiindu-se din nou de mine.
Mi-a prins fata în mâini și m-a tras spre el. Am scancit când și-a lipit fruntea de a mea. Eram pe cale să izbucnesc în lacrimi.
-Habar n-am de ce mi se întâmpla toate astea, mi-a spus în soapta. Chiar am crezut ca am trăit tot ce aveam de trăit cu ea, dar Ianira are dreptate.
-Nu înteleg, Emrys. Ce...
-Nici eu, mi-a mai spus înainte să mă sărute din nou.
De data aceasta, nu mai era nimic blând și curtenitor. Era posesiv, flamand și devastator. M-am agățat cu mâinile de umerii lui ca să nu cad din picioare, iar atunci când și-a împins limba în gura mea și a gemut, i-am răspuns la sărut. L-am lasat să mă pârjolească precum un incendiu.
Pur și simplu... am renunțat.
Când el a făcut un pas în fata, eu am făcut unul înapoi. În scurt timp am ajuns cu spatele lipit de perete, cu trupul arzând intre Emrys și piatra rece din spatele meu. Voiam să mă opresc, voiam să îl indepartez și să plec de langa el cât mai departe. Acum, mai mult decât oricând, Emrys era periculos pentru mine.
Dar nu puteam să mă opresc, de parca îmi luase cineva mințile. Nu puteam să-mi controlez mâinile care s-au strecurat pe sub bluza lui, nu puteam să opresc gafaielile care umpleau aerul. Mi-am călcat pe mândrie.
-Opreste-te, i-am cerut tragandu-l mai aproape.
-Nu pot, mi-a spus impingandu-și corpul mai mult în mine.
Erecția lui era ca o entitate vie intre noi, pulsând lipita de pântecul meu. Ultima fărâma de rațiune mi-a zburat pe fereastra când m-a prins cu ambele mâini de fund și m-a smucit spre el, frecandu-se în același timp de mine.
Tot atunci ușa din spatele lui s-a trântit la perete și am auzit vocea dura și seaca a lui Taegan umplând aerul.
-Mai să fie, și eu care mă gândeam ca zaci intr-o balta de sânge. Ești plin de surprize, Emrys.
Am încremenit amandoi. Peste umarul lui Emrys am reușit să-i văd pe Taegan, Altair și Ovidia stand în prag, unul mai nedumerit decât altul.
-Futu-i, a mormait Emrys inchizand ochii o clipa. Nu din nou!