Poți să tii un secret?

10. Ultima doleanta înainte să mori

Raven

Francis murise cu o noapte în urma, în timpul exercițiului la care luasem și eu parte cu câteva seri înainte.
-Nu înteleg, am spus privind în gol. L-au lasat pur și simplu să moara?
Dixon, care fusese de serviciu noaptea trecuta și aflase primul vestea, a ridicat din umeri. Stătea în spatele meu. Locul din capatul rândului sau era gol, acum ca Francis nu mai era.
-Dacă ești suficient de idiot încat să cazi cu capul de o piatra și să mori, atunci n-ai ce să cauți aici, a declarat Dillard, fara pic de compasiune în voce.
El fusese acolo noaptea trecuta, in peștera. Oare auzise zgomotul pe care l-a făcut capul lui Francis când s-a lovit de stânci?
-Dar erau langa el! Am spus revoltata, aruncându-i o privire crucisa peste umar. Erau patru Asasini care priveau și nimeni nu a făcut nimic. L-au lasat să se prapadeasca!
Dillard a pufnit dându-și ochii peste cap de parca exageram. M-am îndreptat înapoi, privind peretele de piatra din fata mea. Eram din nou adunati în hol, în pozitie de drepti, cu doi soldati în partea dreapta care păzeau scarile. Știam ca ne chemasera acolo cu un motiv. Asasinii aveau să-și facă aparitia în scurt timp și eu chiar aveam nevoie de încă un minut ca să îmi revin.
-Nu știu ce s-a intamplat acolo, a spus Angela cu jumătate de gura.
M-am aplecat pe langa Ovidia, ca să o privesc. Și ea fusese chemată noaptea trecuta.
-Nu erai acolo? Ceru Ovidia să stie.
-Nu, a spus ridicand din umeri. Am fost prima care si-a gasit Asasinul. Am plecat înainte ca Francis să moara. Am aflat mai devreme, în același timp cu voi.
-Ce Asasini au fost cu voi noaptea trecuta? Se interesa Dixon, aplecandu-se printre mine și Ovidia.
-O femeie pe nume Blaire, Hallingrad, Wihter și Emrys, a spus Angela în soapta, caci pașii ce coborau pe scări se auzeau pana la noi.
O femeie, pe care din nefericire o cunosteam, Hallingrad, Wihter și Emrys. Nu mi-a scapat ca i-a spus pe nume, de parca avea vreun drept să o facă. M-am mai holbat la ea încă trei secunde, întrebându-mă obsesiv pe care dintre ei îl alesese. Sperand în același timp ca nu voi afla niciodată răspunsul la intrebarea aceea.
Primul care a sarit de pe scara a fost Jasper, urmat îndeaproape de Blaire. Imediat în spatele lor și-a făcut aparitia Emrys, moment în care golul din stomacul meu s-a strans. De fiecare data când il vedeam mi se parea mai superb decat ultima data. Nu mai dadusem cu ochii de el din noaptea aceea, in peștera. Privirea lui s-a miscat rapid peste noi toți și a poposit asupra Angelei.
Apoi, spre groaza mea, i-a aruncat un zambet scurt. Mi-am mutat privirea catre ea la timp cât să o văd înroșindu-se pana în varful urechilor.
Ce naiba se întâmpla aici?
-Sper ca ati dormit bine, pentru ca o să fie o zi a naibii de lunga, ne anunta Jasper din capul locului.
Oare exista vreo zi scurta în vagauna aia?
-Presupun ca ati auzit veștile despre Opt. Sincer sa fiu e o adevarata minune ca a murit numai el.
Am scrasnit din dinti și nu mi-am mai luat ochii de pe chipul lui. Era atât de relaxat, atât de indiferent în fata morții unui om. Cum putea să fie atât de crud și nemilos? Cum puteau toți să fie așa, de parca Francis nu fusese decât o umbra care a disparut când s-a stins lumina.
-Vreau să ridicati mana toți cei care ati mânuit vreodata un pumnal, ne ceru Jasper.
Toată lumea a ridicat mana.
-O sabie? A continuat el.
De aceasta data, Bishop nu a mai ridicat mana.
-O arbaleta?
Nici Angela și nici Zadock nu au ridicat mâinile.
Ne-a întrebat în continuare despre sulița, lance, baros, arc cu săgeți și ghioc. Nu cred ca i-am fost vreodata mai recunoscatoare generalului Zillard pentru lecțiile pe care mi le-a dat decât atunci când am realizat ca eram singura care ridicase mana la toate armele.
-Ești plină de surprize astazi, Șase, a mormait Jasper privindu-mă atent. Da-mi voie să presupun ca nu excelezi la mânuirea tururor acestor arme.
Am clătinat din cap.
-Cu ce te descurci cel mai bine?
-Cu sabia, am recunoscut eu.
Nici cu pumnalele si cuțitele nu eram rea, dar aveam o tinta groaznica. Dacă, însă, aș fi avut un pumnal intr-o lupta corp la corp, eram sigura ca n-aș fi pierdut-o. Îi simteam privirea lui Emrys ațintită asupra mea. O simteam arzandu-mi partea stanga a fetei. Am decis să o ignor.
-O să va împărțiți în trei grupuri, ne-a anuntat Jasper. Astazi voi veti fi cosmarul altora.
Am inghitit în sec auzind declaratia sumbra, care semăna cu o sentinta. Eram sigura ca nu vreau să știu ce înseamnă asta. Nu ca aș fi avut de ales.
-Doi, Trei și Sase, cu mine, a spus Blaire facand un pas în fata.
Ne-am conformat, retrăgându-ne langa ea.
Apoi am avut impresia ca îmi fuge pământul de sub picioare când Emrys a spus:
-Patru și Sapte, cu mine.
Ochii Angelei s-au ridicat spre ai lui, mari și surprinși. Nici macar n-am putut să mă uit la el, dar nu era nevoie. Am stiut ca i-a zâmbit când chipul ei a căpătat din nou o nuanta rozalie. M-am holbat la ea când a trecut prin fata mea, îndreptându-se spre el.
Am scrasnind din dinti și pumnii mi s-au strans pe langa corp.
-Presupun ca eu raman cu voi, a oftat Jasper când Bishop și Dillard s-au apropiat de el. Stati aproape de Asasini si tineti randul strans, ne-a mai atentionat înainte de a face semn ca putem pleca.
Blaire a deschis convoiul cu Dixon imediat pe urmele ei. M-am grabit să îl urmez, numai ca să nu stau în fata lui Emrys. Aproape ca am daramat-o pe Ovidia când m-am strecurat intre ea și Dixon.
-Ce tot faci? A suierat dându-se un pas în spate.
-Datoria, am spus. Sunt foarte nerabdatoare să îmi fac datoria.
Din păcate, nici toată distanta din lume n-a putut opri oroarea ce a urmat, caci în cateva clipe Emrys a fost în spatele Ovidiei, cu Angela imediat în urma lui precum o umbra.
-Ai scos cel mai bun timp seara trecuta, i-a spus el după numai un etaj.
-Serios? A întrebat ea surprinsa. Nu mi-am dat seama ca m-am miscat chiar atât de repede.
-Altair tine evidenta, i-a explicat el, vocea sunandu-i frustrant de relaxata. Te-ai descurcat cel mai bine dintre toți.
-Fa-i un monument, am scrasnit printre dinti, ca pentru mine.
-Ce? M-a întrebat Dixon, aruncându-mi o privire curioasa peste umar.
-Uita-te pe unde mergi, m-am rastit impingandu-l în spate. Fereasca Zeii să se impiedice cineva, să cada cu capul de scări și să-și imprastie creierii peste tot.
Dixon nu a spus nimic, cu toate ca m-a privit cu precautie. Eram cea mai pasnica dintre noi toți. Ieșirile nervoase erau specialitatea Ovidiei, nu a mea. Nu știam ce naiba mă apucase.
-Te simti bine? M-a întrebat Ovidia cateva clipe mai tarziu, aplecandu-se spre umarul meu.
-N-am nimic, m-am grabit să mă asigur. Totul e fantastic.
-Te porți ciudat, m-a anuntat apoi. Serios, dacă e ceva...
-Am spus ca n-am nimic. Uita-te și tu pe unde mergi. Serios, sunt singura care îsi face griji ca o să cădem pe scarile astea?
-Da, s-a rastit Blaire din fruntea convoiului. Acum taci naibii din gura și mergi mai repede!
Faptul ca trebuia să tac nu făcea decât să-mi ofere acces liber la conversația lejera pe care o purtau cei din spate. N-am prins discutia de la început, dar mijlocul ei? Oh, nu mi-a scapat. Angela parea foarte însuflețită.
-...buzdugan. Pur și simplu nu pot să îl ridic. E prea greu.
-Sunt și alte arme, mult mai usoare și potrivire pentru femei, a asigurat-o Emrys numaidecat.
Cunosteam vocea aia, auzisem tonul acela. Vorbea cu ea exact cum vorbise cu mine în serile acelea în bar. Ticalosul naibii.
-Nu excelez nici cu armele mai usoare, a suspinat Angela. Nu am avut ocazia să exersez.
-Ai tot timpul să inveti, i-a răspuns el. Imediat ce Altair o să va dea voie să intrați în salile de antrenament, o să îți arat cateva trucuri cu sabia.
Piciorul meu a ramas suspendat în aer pentru o fractiune de secunda, apoi am călcat în gol. M-am impiedicat și am cazut peste Dixon, care la randul lui a împins-o pe Blaire. După ce aceasta și-a îndreptat spatele, mi-a aruncat o privire ucigatoare peste umar. N-a fost nevoie să scoată nici un cuvant. Ne-am reluat coborârea in cele din urma.
O să îi arate trucuri cu sabia? Oare putea să fie mai ostentativ de atât?
Blaire And-a condus pe un hol lung în capatul căruia era o singura ușa. Parea mai intunecata decât oricare alta pe care o văzusem pana atunci. Cu fiecare pas simteam cum mi se zburlește parul pe ceafa. Orice era pe partea cealalta, era ceva rau.
Blaire a intrat prima, urmată de Dixon. Când am pasit peste prag, am simtit cum mi se pune un nod în gat și nu mai pot să respir.
Era o sala pătrată, uriasa și întunecoasă. Mirosul de fier și sange te izbea de la intrare. Stomacul mi s-a strans atât de rau încat a trebuit să mă apas cu mana pe piept ca să opresc valul de voma să mi se ridice în gat. Sangele imbibase podeaua din piatra, facand-o să straluceasca în lumina ce cadea din tavan.
De-a lungul peretelui din fata noastra erau lanturi precum cele din celule. Erau zece oameni, sau cel putin credeam aratau de parca fusesera pana odinioară, Încătușați de mâini și de picioare. Unii pareau prea răniți ca să se mai miste, dar ceilalti? Ceilalti ne priveau cu ochi plini de ură și furie, maraind și dezvelindu-și dintii amenintator.
Realitatea m-a prins din urma: locul ăla era o sala de execuție, cei prinsi în lanturi erau condamnați la moarte și aveam o banuiala sumbra ca noi eram călăii.
-Bun venit în camera de joaca, ne-a urat Jasper când toată lumea era deja înăuntru.
A trecut în fata noastra. Avea un zambet larg, foarte relaxat și vesel. Jasper Hallingrad era un monstru.
-Tipii astia, a spus facand semn cu mana peste umar, asteapta de mult momentul asta. O să fiti ultimele persoane pe care le văd înainte să dea ochii cu Victus, așa ca ati face bine să nu îi chinuiți prea mult.
-Nu înteleg, a spus Ovidia clătinand din cap. Ce facem aici?
-Va alegeti o arma, apoi un condamnat. Ii ascultati ultimele doleanțe pentru ca asta e legea și apoi îl omorati, a spus Jasper simplu, de parca...
De parca era atât de al dracului de simplu.
Senzația de voma a revenit, mult mai puternica decât înainte. Mi-am tinut respirația și am închis ochii, rugându-mă tururor zeilor să nu vomit, dar aveam gura plină se saliva și știam ca pana la urma o să se intample.
-Puteti să incepeti, ne-a indemnat Jasper nerăbdător, încrucișându-și bratele peste pieptul lat.
Se uita la noi cu o spranceana ridicata, asteptand ca cineva să se miste. A durat ceva pana când s-a intamplat asta, dar Zadock s-a îndurat să facă primul pas decisiv. S-a apropiat de peretele din dreapta, acolo unde pe o masa mare erau asezate tot felul de arme. A ales o sabie lunga, cu tăiș dublu și maner gros, apoi s-a îndreptat spre primul deținut din margine.
-Spre deosebire de exercitiu, aceasta este o Încercare obligatorie, ne-a atras Jasper atentia.
Următorul care s-a desprins de grup a fost Dillard, urmat îndeaproape de Bishop și Angela. Nu am mai fost atenta la armele pe care le alegeau, ci la condamnați. Să aleg unul furios, ca să îl ucid privindu-l în ochi sau unul pe jumătate lesinat, ca să nu opună rezistența?
Când Ovidia m-a înghiontit discret în coaste am tresărit și mi-am intors privirea spre ea. Mi-a făcut semn să merg spre arme, dar nu îmi puteam mișca picioarele. Aveam impresia ca se transformaseră în plumb. Ea și Dixon s-au îndepărtat. Ramasesem doar eu acolo, incapabila să mă mișc.
-Dacă te ajuta cu ceva, să știi ca au făcut lucruri îngrozitoare, am auzit vocea lui Blaire venind din apropiere.
Surprinsa de intervenție, mi-am intors capul ca să mă uit la ea. Stătea sprijinita de perete, cu bratele incrucisate peste piept. Parea relaxata, dar avea maxilarul incordat și privirea i se mișca iute de la un detinut la altul.
-Nu mă ajuta, i-am spus clătinand din cap.
Nu-mi pasa ce crime comisesera. Erau oameni. Nu eram capabila să omor nici un animal, dar un om? Știam ca n-o să pot face asta.
-Atunci presupun ca o să trebuiască să gasesti ceva care să te ajute sa dormi la noapte, pentru ca o să execuți sarcina. Acum, Șase. Mișca-te!
Vazand ca nu reactionez, Blaire și-a pierdut răbdarea. M-a prins de încheietura și m-a tarat după ea pana la masa cu arme. În timp ce mă holbam la o sabie, amintirea morții părinților mei mi-a revenit în minte. Am intins mana spre cel mai apropiat pumnal, unul cu lama scurta și lata, cu maner din onix, fara apărătoare.
-Sabia e cea mai buna alegere in cazul de fata, am auzit vocea lui Emrys venind din dreapta mea. E cea mai impersonala metoda de execuție.
Am strans mai tare pumnalul în palma și mi-am ridicat privirea spre a lui. Eram atât de goala, încat n-am putut nici macar să mă incrunt.
-Cine zice ca vreau să fie impersonala? Am întrebat cu o voce care suna straina în urechile mele. Nu toți suntem atât de inumani încat să facem totul și orice de dragul datoriei.
I-am intors apoi spatele, holbandu-mă la deținuți.
-Cel din stanga, îmi spuse Blaire facand semn cu barbia în directia aceea. E aproape mort. O să fie o tinta usoara.
O să fie o victima care nici macar n-o să îsi poata privi calaul în ochi, n-o să aibă timp să închine o rugaciune zeilor și nici n-o să aibă ocazia să tragă o ultima gura de aer în piept.
Am clătinat din cap, pornind spre cel din mijloc pe care toti îl ocolisera. Era cel mai vocal, aruncand injuraturi și jigniri în toate partile. Se zbatea cel mai mult în lanturi. Dacă trebuia să fac asta, atunci aveam s-o fac în felul greu. Pentru ca refuzam cu vehementa să consider uciderea cuiva ca fiind o treaba usoara.
Îmi tremurau mâinile și picioarele când am înaintat spre el. Am auzit sabia lui Zadock lovind și apoi sunetul pe care l-a făcut capul detinutului când a lovit podeaua, lasand în urma un trup mort, tinut numai de lanturi. Am strans din dinti, ca să opresc lacrimile ale caror gust le simteam în gat.
-Cățea nenorocita, a urlat deținutul pe care îl alesesem atunci când m-am apropiat de el.
M-a scuipat, saliva amestecata cu sange mi s-a imprastiat pe piept. Avea hainele rupte și murdare, era plin de sange și noroi și îi lipseau trei dinti din fata. Ochii lui injectați mă priveau cu atâta ură și furie încat am fost cât pe ce să mă feresc din calea lui când s-a năpustit asupra mea. Lanturile l-au tras înapoi cu mult înainte să mă atinga.
-Ai venit ca să mă omori? M-a întrebat ranjind.
Avea dintii plini de sange închegat. Un nou val de greata mi-a strabatut corpul și nu avea nici o legatura cu faptul ca Dillard îl despicase pe deținutul lui.
-Ai o ultima doleanța înainte de executarea pedepsei? L-am întrebat cu jumătate de gura și vocea mai mult o soapta.
-Da, a răspuns ranjind în timp ce ochii îi coborau în jos pe corpul meu. Vreau ca înainte să mă omori, să mi-o sugi.
Mâinile îmi tremurau atât de tare pe manerul pumnalului încat am crezut ca o să îl scap. Am închis ochii și m-am concentrat pe respiratie. Încă unul dintre colegii mei îsi ucisese condamnatul, iar eu simteam mulți ochi atintiti asupra mea.
-N-o s-o faci? M-a provocat barbatul. N-o să îmi îndeplinești ultima dorința înainte să mă trimiți în bratele lui Victus?
Speram ca Victus avea un loc special în infern pentru cei ca el, dar am pastrat comentariul pentru mine. Era deja destul de rau ca trebuia să moara. Ca trebuia ca eu să îl omor.
-Ti-au spus ce am făcut? M-a întrebat apoi, facand semn spre Asasinii din spatele meu.
Am clătinat din cap, caci știam ca dacă deschid gura ca să vorbesc, o să vomit.
Pe chipul murdar al barbatului s-a intins un ranjet arogant.
-Presupun ca o să mă intalnesc cu fetițele alea pe lumea de dincolo, a spus cu ochii sclipindu-i de anticipare.
Mi-am inghitit nodul din gat.
-Fetițe? Am întrebat suspinand. Le-ai omorât?
-Numai după ce le-am violat, bătut și torturat, a spus atât de mândru de ororile pe care le facuse. Dacă Victus este tot atât de crud precum se crede, atunci o imi permita să fac același lucru și în infern.
Am clipit, prea buimacă pentru a intelege exact ce spune. Cuvintele lui Blaire mi-au revenit în minte, mai răsunătoare și mai clare. Au făcut lucruri îngrozitoare.
Numai eu și Ovidia rămăseserăm în fata deținuților și ea ridicase deja arbaleta, ochind fruntea barbatului din fata ei. Mi-am intors atentia asupra celui din fata mea.
-Mi-ar fi placut sa te intalnesc înainte sa ma prindă, mi-a spus el, uitându-se în ochii mei cu sclipiri de nebunie în ai lui. Cât de minunat ar fi fost să îți ciopartesc pielea frumoasa și să-ti sfâșii păsărica cu dintii...
Am pasit în fata, cu pumnalul ridicat. L-am împins în pieptul lui. Sternul lui au opus rezistența, dar m-am opintit în picioare și pumnalul a alunecat în el pana la maner.
Apoi l-am rasucit, curmand suferinta barbatului.
Am închis ochii și l-am rugat pe Victus să aibă grijă de sufletul lui cum știa El mai bine.
M-am tras înapoi impleticindu-mă, lasand pumnalul în pieptul barbatului. Corpul lui era tinut numai de lanturi. Capul îi ramasese dat pe spate și ochii fara viata se holbau goi la mine.
O facusem. Omorasem un om. 
M-am repezit spre peretele din stanga și am vomitat. Nu-mi mai pasa de cine mă vede și cred ceilalti despre mine. N-aveau decât să mă considere slaba, lașă sau nedemna să fiu Asasin. Am vomitat tot ce mancasem la micul dejun-același terci din ultimele doua săptămâni, dar corpul meu nu intelegea ca stomacul mi-era gol. Abdomenul mi se contracta dureros și am avut nevoie de minute bune înainte ca spasmele să se oprească.
Am simtit o mana atingandu-mă pe umar imediat ce mi-am îndreptat spatele. Încă îmi tineam echilibrul sprijinindu-mă de perete, dar am aruncat o privire peste umar. Blaire se uita la mine lipsita de expresie.
-O să devină mai ușor în timp, mi-a promis ea.
Am incuviintat din cap, dar n-am crezut-o. N-am vrut să cred ca viata cuiva poate insemna atât de putin încat să fie ușor să o iei.
-Sapte s-au dus, l-am auzit pe Jasper din mijlocul camerei. Mai sunt trei. Cine vrea să repete experienta?
Zadock a pasit în fata, ridicand barbia. Nu doar eu m-am holbat crucis la el. Una e să ucizi pentru ca nu ti se da de ales, dar cu totul alta e să vrei să o faci. Ori Zadock era născut să fie Asasin, ori incerca al naibii de tare să le intre în gratii.
-Nu, a intervenit Emrys, pasind langa Jasper. Treci la locul tau, Sapte, i-a ordonat aruncându-i o privire de avertisment.
Toată lumea se uita la el, inclusiv Jasper și am înteles ca nici macar el nu știa despre ce e vorba.
-Doi, tu o să îl ucizi pe cel din stanga, i-a spus Oliviei, facand semn spre marginea peretelui, acolo unde deținutul pe jumătate mort incepea să dea semne de trezire.
Emrys și-a mutat privirea asupra mea. Mi-am tinut respirația asteptand sentinta despre care știam ca avea să vina.
-Sase, tu pe ceilalti doi.
Am închis ochii și am strans din dinti. Eram în pragul unei caderi nervoase.
-N-o face, m-a atentionat Blaire în soapta. Nu nesocoti un ordin direct de la un superior. Fa ce ti-a spus, Sase. Mai bine să moara ei decât să mori tu.
Am incuviintat și am intrat pe pilot automat.
Am smuls pumnalul din pieptul celui pe care îl omorasem deja și m-am apropiat ca în transa de următorul. Acesta nu a fost la fel de agresiv ca primul, dar tot mi-a urat să mă duc dracului și mi-a spus ca spera din tot sufletul ca o să putrezesc în Ocnele de Sare ale lui Victus. L-am injunghiat în inima.
Al treilea a murit în aceeași maniera, ultimele lui cuvinte fiind blesteme.
La sfârșit, am lasat pumnalul să-mi cada la picioare. Aveam atata sange pe mâini și uniforma încat ai fi pariat ca mă scaldasem intr-o cada plina. Când m-am rasucit pe calcaie, am dat cu ochii de Emrys, dar nu la el ma uitam. Ma uitam la Angela, care stătea sprijinita de perete in spatele lui, admirându-i spatele cu o privire dragastoasa. Am ieșit din camera aceea blestemata fara să mai aștept ordine și m-am năpustit spre scări, urcand mai repede ca niciodată spre cazarma.
Mi-am scos hainele din mers, abandonând bocancii langa pat, tunica langa ușa de la baie și pantalonii langa dus, apoi am sarit direct în apa rece și mi-am scos tricoul si lenjeria, impingandu-le cu piciorul.
Am stat o ora în dus, am consumat un sapun intreg și mi-am înroșit toată pielea de la cât mă frecasem, însă la sfârșit, când am pasit afara din bataia apei și mi-am privit mâinile, încă erau pline de sange, cu toate ca nu se mai vedea nici o picătura.